- Totul trece – deși e greu să vedem asta la început.
Imaginați-vă că mergeți grăbiți spre muncă, ajungeți la semafor și vedeți că verdele clipocește. Vi se aprinde un beculeț în cap („hai că am timp”) și o luați în goană spre trecerea de pietoni. La semafor, dinspre dreapta, vine un șofer care și el se grăbește undeva și vă taie calea. Cădeți și să vi se umflă urât șoldul. Pe repede înainte: ambulanță, spital, gips, stat în casă, concediu și lăsat în urmă o grămadă de proiecte. Ba, mai mult, acasă ai tăi au nevoie de tine, nu știu ce se mai întâmplă și tu nu poți ajuta. De bani aveai nevoie și acum vor fi mai puțini. Certuri în casă, dezastru.
Trec doi, trei ani. „Băi, să vezi cum am căzut odată pe trecerea de pietoni ca pămpălăul”, și râdeți împreună cu prietenii.
E rău atunci când ți se întâmplă ceva neplăcut și crezi că nu mai există nici o soluție sau că viața nu va mai fi la fel. Însă, privind retrospectiv, poți vedea că aceste lucruri se duc, apar altele și atâta timp cât ți-ai învățat lecțiile, indiferent ce s-a întâmplat, ești un învingător.
Anul acesta am trecut printr-o despărțire. Știam că va fi mai bine, dar a fost al naiba de greu. Acum e din nou bine pentru că toate trec.
- Oamenii nu se schimbă dacă le spunem noi.
Ce este drept pentru noi și destul de evident, s-ar putea să nu se potrivească altcuiva. Sunt o persoană empatică. Am descoperit că asta mai înseamnă și a fi un Protagonist, un ENFJ, ceea ce se traduce astfel: „interesul pe care Protagoniștii îl manifestă față de alte persoane este autentic, aproape un defect – când oamenii cu acest tip de personalitate cred în cineva, ei devin prea implicați în problemele celeilalte persoane, fiind prea încrezători în aceasta”.
Multă vreme am crezut că dacă voi spune unei persoane ce ar avea de îmbunătățit, ea îmi va fi recunoscătoare și va încerca să se schimbe. Greșit. De cele mai multe ori se va retrage în carapacea ei. Eu m-am schimbat prin încercare și eroare, ascultând de la alții mai înțelepți sau observând eșecurile celorlalți. Fiindcă am fost dispusă să mă expun și să fiu vulnerabilă.
- Cea mai ușoară metodă este să renunți. Dar nu ajungi nicăieri cu asta.
Știți golul acela care te apasă în piept și simți că te sufoci? Atunci este momentul când parcă nimic nu mai are sens, atunci este momentul când cazi pradă ușor renunțării. Pentru că de obicei nu se mai întrevede nimic și cum nu-ți mai pasă, nimic nu mai contează. Și-apoi cineva îți spune că exista o șansă din miliarde să te naști. Că existența ta e mică, mică, pe acest pământ și nu are sens să te iei atât de în serios. Sunt probleme mai grave pe acest pământ așa că ar fi bine să-ți dai două palme (sau să i le dai persoanei care te-a rănit, după caz) și să privești în jur cât de mișto e viața. Și este.
- Totul ține de cum interpretezi lucrurile.
Ele se întâmplă, fie că vrei tu sau nu. Îmi folosesc mintea să discern între lucrurile pe care le pot controla și cele pe care nu pot. Asta m-a ajutat să sufăr mai puțin, mai ales când vine vorba de hazard sau ceea ce simt și fac ceilalți. Am crescut foarte mult ascultând și observând, mai degrabă decât enervându-mă și încercând să schimb ce nu pot schimba sau ce a fost. Întrebarea mea este mereu: am înțeles, s-a întâmplat asta, ce pot/ putem face?
- Trecutul trebuie iertat. La fel și oamenii.
Ce e drept și nedrept ține de cum evaluăm noi lucrurile prin prisma valorilor noastre. Am învățat să iert, fiindcă a ține supărare pe cineva îți amărăște inima, întunecă momente, zile, ani poate. Iertarea vine în primul rând pentru noi, apoi pentru ceilalți (deoarece uneori ei nici nu știu ce durere păstrăm noi în suflet pentru ei). Cum existența ne e atât de scurtă, ura nu își are loc.
- Iubirea contează.
Că îți iubești familia, partenerul, cățelul, vecinul, prietenii, foștii dușmani, iubirea contează foarte mult. Pornind de la iubirea de sine și până la iubirea de viață (vă amintiți momentele când sunteți atât de fericiți de vă vine să strângeți în brațe și o pernă). Să iubești e greu, al naiba de greu mai ales când nu ți se întoarce sentimentul. Nu cred acum că trebuie să îi iubești pe toți, dar o inimă deschisă e mult mai fericită decât una sugrumată de frustrare, ură, mânie. Nu va veni nimeni cu vreo formulă magică, să-ți pice acolo pe inimă și totul să fie bine. Pentru iubire se muncește, dar este magică în sine.
- Oamenii sunt totul.
Case, obiecte materiale, proprietăți, toate se mai pot face. Dar prieteniile și oamenii pe care-i iubești și care te iubesc nu se pot face. Ei se păstrează și relațiile se întrețin cu efort susținut. Când ești bolnav, când te simți singur, treci prin greutăți – niciun like de pe rețele de socializare, nici o laudă nu te vor încălzi. Tot o strângere de mână, o vorbă bună, un sărut, o îmbrățișare te vor ridica. Degeaba ai nu știu câți bani, dacă nimeni nu te respectă. Și tot așa.
- Lucrurile mici contează.
Viața noastră e presărată rar de momente extraordinare. În majoritatea timpului trebuie să ne mulțumim cu mici succese. O cafea bună, o întâlnire cu cineva drag, un cadou mic neprețuit, o călătorie neprogramată, un telefon neașteptat etc. Sunt lucruri care, adunate, îți oferă o satisfacție pe termen lung. Eu mă educ mereu să fiu capabilă să văd micile bucurii, de la o rază de soare până la un gest neașteptat de la un străin.
- Părerile sunt diferite, tu alegi ce este pentru tine
„Protagoniștii sunt vulnerabili și la o altă capcană: ei au o capacitate imensă de a reflecta și analiza propriile lor sentimente, însă dacă sunt prinși prea mult în problemele altei persoane, ei pot dezvolta un tip de ipohondrie emoțională, văzând în ei înșiși problemele altora, încercând să repare în ei ceva ce nu este stricat”, din descrierea personalității ENFJ.
M-am aflat de multe ori în poziția de a asculta părerile celorlalți despre cum ar trebui să fac lucrurile. Anul acesta a venit cu o despărțire, muncă mai multă, probleme financiare, timp împărțit mai bine, sentimente noi pentru mine, provocări din partea unor oameni necunoscuți. Așa că fiecare, în funcție de perspectiva sa asupra vieții, mi-a spus cum ar fi mai bine să fac. Ajunsesem uneori în extrema de a crede că e ceva în neregulă cu mine. Apoi am învățat că oamenii nu știu contextul și nici nu sunt interesați de asta. Așa că acum extrag doar ce cred eu că este folositor pentru mine, fără supărare.
- Nu spune niciodată „niciodată”.
Ziceam mai sus să ai inima deschisă pentru viață, dar trebuie să o ai și pentru tine. Să-ți dai voie să te descoperi, să experimentezi, indiferent de fricile reale sau închipuite. Cum altfel poți afla lucruri despre tine? Eu am așteptat să fiu provocată până acum și când s-a întâmplat nu mi-a plăcut, fiindcă nu era chiar ce îmi imaginam. Acum am eu curajul să încerc. Drept urmare am aflat cât de mult îmi place să zâmbesc, să îmbrățișez oamenii cunoscuți sau necunoscuți, să le spun lucruri bune, să iubesc și să fiu iubită, să iert și să dau fără să aștept înapoi ceva.
- (bonus) Le mulțumesc și celor care mi-au spus „nu” sau m-au respins. Fără ei nu aș fi învățat atâtea despre mine.
