Generația Unirii – victimă a represiunii comuniste

Pe parcursul anului centenar 2018, la Muzeul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, poate fi vizitată expoziţia „Generaţia Unirii, victimă a represiunii comuniste”.
Pe cele 28 de panouri ale expoziţiei sunt prezentate, în limbile română şi engleză, 45 de personalităţi marcante pentru procesul de unificare a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, personalități care, apoi, au fost victime ale regimului comunist.

Această expoziţie este o continuare a proiectului „Generaţia Unirii exterminată în Gulagul românesc”, iniţiat în anul 2005 de către Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunsimului din cadrul Memorialului Sighet. Cele 22 de studii de caz ale „Generaţiei Unirii exterminată în Gulag” au fost prezentate mai întâi sub forma unei expoziţii itinerante, deschisă la Paris (2006) şi Bucureşti (2007), transformată apoi în 2007 în expoziţie permanentă în cadrul Muzeului Memorial Sighet. În decembrie 2011, o copie a expoziției a fost donată Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. În 2007, de asemenea, prezentările din „Generaţia Unirii exterminată în Gulag” au fost publicate în „Cronologia şi geografia represiunii comuniste din România. Recensământul populaţiei concentraţionare (1945-1989)” (Fundaţia Academia Civică, 2007), apoi în „Raportul final” al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *