Ăștia de la curățătorie au un program imposibil. Luni de la șapte la opt, de marți până joi e liber, vineri doar o oră de program seara târziu iar weekendul e liber, normal după o săptămână de lucru intensă. Nici nu au telefon, nu poți suna să vezi dacă e cineva acolo. Strada e mereu aglomerată și trecătorii grăbiți, unii mai pun mâna pe clanță să verifice dacă e deschis și apoi își văd de drum.
Manuel plimbă paltonul după el în fiecare zi, doar doar se nimerește la ora potrivită când curățătoria e deschisă. A avut grijă să îi golească buzunarele dar de fiecare dată când îl ia cu el mai ascunde câte un șervețel, câte o hârtie mototolită pe care nu are unde să le arunce. Seara acasă iar golește buzunarele. După o vreme, paltonul a devenit cel mai bun loc de depozitat facturi plătite, liste de cumpărături, biletul de metrou, elastice, scame sau vechea carcasă julită de la telefon. Paltonul e mai greu și mult mai murdar, noroc că e negru. De câte ori găsește curățătoria închisă, Manuel e nevoit să ia cu el paltonul la serviciu și să-l agațe în cuierul din biroul în care lucrează el și mulți alții. Iarna, cuierul e plin de haine puse grămadă una peste alta, hanorace, pardesiuri, paltoane, geci, canadiene, biroul nu impune o ținută specială decât pentru costumul cu care rămâi toată ziua la lucru. Acesta trebuie să fie de culoare închisă, cămașa să fie albă sau alb-crem iar cravata neagră. Pentru femei sunt sugerate taioarele cambrate și fustele conice peste genunchi.
Primăvara, paltonul lui Manuel stă în cuier alături de câteva balonzaide și cardigane. Acum e vară și e singur, cu gândul, probabil la fâșurile de ploaie care o să apară abia prin septembrie.
Manuel și-a pus coatele pe birou și stă pe gânduri, trăgându-se de păr din când în când. Paltonul stă în cuier și blochează lumina și așa filtrată de geamul murdar. Patronii biroului nu pun mare preț pe curățenie deși sunt pricepuți să facă reguli pentru bunul mers al afacerii. Geamurile nu fac parte din scopul lor și atunci ei nu se preocupă să ia o firmă de alpiniști utilitari care să le curețe. Manuel își ascute cele patru creioane din paharul de ceramică albă. Face asta în fiecare zi, de patru ani de când e angajat. Cineva îi pusese o pilă, aici nu se ajunge ușor. În contra luminii, paltonul seamănă azi cu o matahală, parcă se mișcă puțin, hai că nu se mișcă, cum naiba să facă asta? Manuel a terminat de ascuțit creioanele și acum s-a apucat să numere zece foi de hârtie. Asta era norma lui zilnică. Să scrie un raport pe zece pagini despre activitatea firmei. Astăzi e o zi plictisitoare. Cu lumină gri care trece prin geamul mat de la atâta murdărie și mai e blocată și de palton. Manuel s-a ridicat de pe scaun, s-a dus la cuier și a băgat mânecile paltonului în buzunare. Așa semăna a bodyguard. O să aibă nevoie de unul, a fost invitat la masa de seară la soacra lui, impulsiva doamnă Stan. Mânca târziu, pe la zece și jumătate, era o ciudățenie de a ei. Soția lui Manuel e o femeie care nu iese din vorba maică-si când aceasta e în preajmă, noroc că nu se întâmplă prea des. Doamna Stan i-a atras atenția lui Manuel să se îmbrace și el mai de doamne-ajută, paltonul negru e ponosit, nu se face ca un domn ca el să apară așa în public. Îi strică imaginea. A ei? Dar ce-i pasă lui? Paltonul merge acum cu el peste tot. Manuel îl poartă pe braț. S-a gândit la un moment dat să pună paltonul frumos pliat într-o geantă mare din piele pe care o are el din studenție, a primit-o în dar de la un unchi călător. Când o să găsească curățătoria deschisă o să scoată haina din geantă și o să o lase acolo. Femeia de la tejghea o să-l întrebe dacă nu a lăsat ceva prin buzunare, dacă haina are etichetă și dacă negrul nu iese la spălat.
Manuel a rămas la birou până târziu, o să plece direct la cină, doamna Stan locuia aproape și aprecia punctualitatea. Drumurile par scurte când te bucuri că la destinație găsești pe cineva care îți desfată inima. Par lungi atunci când ai face orice ca să nu ajungi. În birou nu mai rămăsese nimeni în afară de Manuel și de palton. Lampa mică sub care Manuel își înșira însemnările lăsa o lumină gălbuie, ușor aurie și cu miros de praf caramelizat. S-a întunecat afară și geamul nu mai părea atât e murdar. În el se oglindea paltonul posomorât. Își coborâse umerii negri și grei apăsați de singurătate. Manuel se lupta cu un creion care nu se lăsa ascuțit. Lama cuțitașului scotea de fiecare dată la iveală mina gri și lucioasă care se încăpățâna să se rupă când scria primul cuvânt. Era cam cald în încăpere, fochistul clădirii închidea centrala la ora la care cei mai mulți angajați plecau spre casă, dar acum era vară, nici nu o pornise. Paltonul începuse și el să se fleșcăiască de la căldura și umezeala care puseseră stăpânire pe etaj. Manuel lucra concentrat pe foaia lui după ce reușise cu mare greutate să pună mâna pe un creion mai bun.
Ce nu vedea el, dar vă spun eu vouă, e că pe scaunul lui începuseră să se încolăcească șerpi vegetali, liane venite de nu știu unde. Mai întâi au acoperit picioarele scaunului pe care ședea Manuel, apoi s-au pornit spre spătarul din lemn masiv. Fie vorba între noi, mobilierul pentru angajați nu era deloc comod, scaunele erau rigide, obositoare. Lemnul pârâia foarte ușor sub presiunea lianelor care crăpau și ele lăsând să curgă un lichid lipicios de culoare stacojie, ca un sânge extraterestru. Paltonul negru observase toată mișcarea și se strânsese pe lângă axul cuierului de parcă voia să-și sugă burta și să se facă nevăzut. Manuel lucra de zor mânuind creionul bont peste foile albe. Mina mototoală lăsa o urmă lăbărțată care se transforma în litere și apoi propoziții. Pe tavan începuseră să se țeasă vegetații care luau cu asalt zugrăveala și așa obosită și afumată.
La un moment dat, în timp ce Manuel era cufundat în munca lui, paltonul a început să scoată sunete, pufăia ca și cum cineva ar fi tras câteva fumuri dintr-o țigară, apoi și-a scos mânecile din buzunare și le-a lăsat să atârne lăsându-se păgubaș să mai caute explicații la treaba cu plantele care invadau încet dar sigur încăperea. Bărbatul lucra încovoiat peste hârtia lui și nu băga de seamă că în jurul lui se petreceau chestii nemaipomenite. Încăperea cu pereți gri devenea verzuie și umedă și mirosea a mușchi proaspăt. Haina neagră și-a umflat pieptul ca și cum ar trage aer curat pe nări, a înălțat gulerul și a ridicat mânecile să facă loc aerului să intre și să o destindă. O liană care se apropia încet de cuier se unduia frumos și scotea sunete fine în timp ce plesnea aerul cu vârful ei subțire ca un bici împletit din curelușe din piele moale. Paltonul a văzut-o și a pufnit. Liana s-a prefăcut că schimbă direcția, exact cât să lase la vedere un șold rotund verde închis și s-a încolăcit de câteva ori, așa, nimic, ca și cum…Haina neagră și greoaie s-a întors cu spatele ocupată cu repararea unui braț al cuierului pe care îl observase desprins. Și-a suflecat mânecile ca un bărbat harnic și priceput lăsând la vedere căptușeala din mătase mov închis. Liana s-a apropiat să vadă ce face și a atins în treacăt mătasea densă, țesută uniform de o mână fermă care bătuse apăsat ghergheful. Mâneca a tresărit ca electrocutată, s-a răsucit și după încă o secundă liana și paltonul s-au privit intens. Ea s-a strecurat pe lângă stofa lui care mirosea umed și greu și s-a furișat în interiorul lui. El a strâns-o tare la piept dar ea nu se potolea din mișcările din ce în ce mai molatece. Gulerul lui a fost nevoit să îi oprească avansurile, apoi mânecile au țintuit-o de șolduri și ea a început să scoată sunete care nu vin din lumea noastră.
Creionul se făcuse foarte mic de la atâta ascuțit iar Manuel mai avea o foaie de completat. Ultima era cea mai grea pentru că informațiile trebuiau să fie de fapt niște concluzii bine chibzuite. Mai întâi a îndreptat foaia, apoi a luat un alt creion și s-a apucat să-l ascută și a observat că hârtia căpătase o tentă verzuie. Mă rog, nu-i nimic, și-a zis el, în topurile de hârtie se poate întâmpla să fie rătăcite câteva de altă nuanță. Deja gândurile îi fugeau la doamna Stan. Se apropia ora la care era așteptat acolo și nu voia să o dezamăgească. Nici pe soția lui, care scăpa devreme de la fabrica unde lucra ca secretară. Ea era deja acolo, sigur avea ce să vorbească cu mama ei. De fapt, mai mult o asculta, pentru că temuta doamnă Stan ținea să îi dea de fiecare dată sfaturi de viață care să o ajute să fie fericită. Fiica o asculta și constata că mai nimic nu se potrivea cu viața ei reală și că probabil greșise în toate deciziile ei din traiul conjugal. Era prea relaxată, prea delăsătoare, apatică s-ar putea spune, însă atâta timp cât soțul ei nu se plângea totul mergea ca uns. Doamna Stan i-a dat câteva rețete de sufleuri cu creveți și papaya, foarte la modă. Un soț bun ca al ei merită să fie răsfățat cu delicatese. Manuel era un ginere exemplar.
În biroul lui Manuel atmosfera era încinsă. Arăta ca o pădure tropicală. El și-a deschis ultimul nasture de la cămașa scrobită de soția lui și a continuat să se concentreze pe cea mai grea parte a muncii, ultima foaie. A corectat câteva cuvinte care nu erau la locul lor și-a șters și fruntea de sudoare, era foarte cald. Fochistul iar a uitat să închidă căldura, și-a zis Manuel în timp ce scria. O jumătate din gândurile lui s-au dus spre doamna Stan. Și-o imagina impacientată. Fără motive întemeiate pentru că mai avea o jumătate de oră la dispoziție. Era foarte cald și umezeala făcea aerul de nerespirat. Manuel și-a scos pantofii și ciorapii. Nu-l vede nimeni, biroul e gol. Ce nu face omul ca să ducă treaba la bun sfârșit. Dacă își dă și cămașa jos, ce are? Așa e mult mai bine, Manuel scrie mult mai ușor și ideile îi vin una după alta. Buzele i se uscaseră de tot pentru că în timp ce scria el și vorbea în șoaptă. Și-a adus aminte că în dulăpiorul de la birou are o sticlă de apă minerală. E caldă dar merge. Transpirația curgea pe pieptul lui păros. Manuel era un bărbat care arăta bine chiar dacă nu mai era la prima tinerețe. Și-a dat pantalonii și restul jos, gol are mai mult spor. A pus punct după ultimul cuvânt și a recitit cele zece foi scrise mărunt. Era mulțumit. S-a ridicat de pe scaun, s-a dus la cuier și-a pus paltonul pe el și a ieșit pe ușă. Doamnei Stan nu îi plac ginerii care întârzie.
Desen de Alina GHERASIM.
Titlul lucrării: Geometria Grădinii.
