Chirurgie Vest-Etică

Mai întîi: ceva de ordin personal – nu mă cunosc de multă vreme cu Martin S. Martin. Dar, de cînd l-am descoperit şi de cînd (cred că ) am început să ne cunoaştem firesc, în progresie cum s-ar spune, preţuirea mea pentru domnia sa este uriaşă. Cu atît mai mult ma bucur pentru faptul că, cu fiecare an, profilul său public în România creşte. Fiindcă Martin S. Martin este chiar unul dintre oamenii care au să ne spună multe lucruri, să ne comunice multe idei din specia celor cu adevărat importante.

La vest de Occident, cea mai recentă dintre cărţile sale apărute în limba română este, de fapt, a patra carte cu care, în calitate de autor (sau co-autor), Martin S. Martin vine în spaţiul editorial autohton –  după o admirabilă carte despre SUA („America povestită unui prieten”), după un soi de monografie care se citeşte cu multă plăcere şi cu mult folos dedicată Spitalului Fundeni (şi scrisă împreună cu Dora Petrilă) şi după un dens volum de convorbiri, „Cu mîna pe inimă” (dialog cu Corina Negrea).

La Vest de Occident este un caz fericit – unul dintre cele mai fericite pe care le cunosc – de cărţi născute din antologarea unor texte care sînt făcute, iniţial, pentru o „viaţă” mai degrabă jurnalistică, contextuală, relativ scurtă. La bază, materialele care compun această carte au stat sub umbrela generoasă a unei rubrici din publicaţia de specialitate „Viaţa medicală”; titlul rubricii la care fac trimitere este, de altfel,  identic cu cel al cărţii. Rubrica invocată continuă şi acum cu texte care stau la aceeaşi excelentă temperatură ideatică – tot ce este publicat acolo poate fi găsit aici (http://www.viata-medicala.ro/*authorID_1213-authors_details.html ). Găsesc că, la un moment dat (nu foarte îndepărtat) ar fi chiar indicat ca din aceste texte să se mai nască încă o carte – o asemenea posibilă carte ar fi „win-win” pentru toată lumea.

martin-coperta-la-vest

Ce este cu..ceea ce este în titlul acestei cărţi? Ce realitate acoperă sintagma „la Vest de Occdident”? Iată, în cuvintele lui Martin S. Martin, cu un cadru lărgit care indică, sintetic şi consistent, deopotrivă descendenţa şi evoluţia: „începînd cu Renaşterea, partea vestică a peninsulei Europa a devenit, pentru mai multe secole, centru lumii. Romanii botezeaseră întreaga zonă Occident (de la occidens, care înseamnă a coborî, a pieri, a muri), fiindcă acolo părea să dispară, la fiecare amurg, soarele.  Acolo au renăscut artele, a început reforma religioasă, s-au dezvoltat ştiinţele şi industria, iar cunoaşterea umană a atins cele mai înalte culmi. Prin misionari, exploratori, cuceritori şi întreprinzători, progresele europene au fost transportate şi însămînţate în alte colţuri ale lumii. În sudul şi estul continentului, înnoirile s-au dezvoltat lent, dar la vestul vestului, în cele treisprezece colonii  englezeşti de pe noul pămînt transatlantic, tot ce venea din lumea veche, lumea de origine, era absorbit cu aviditate, folosit şi sporit. Acolo, un grup de oameni inspiraţi de ideile europene au înfiinţat, din nimic, primul stat bazat pe libertatea individuală, libertatea de religie şi egalitatea oamenilor, unde una din regulile de bază avea să fie că nimic nu se poate opune dreptului fiecăruia de a-şi căuta şi realiza propria fericire.

La Vest de Occidentul european s-a născut prima republică din istoria modernă, care a amplificat la dimensiuni de necrezut progresele din lumea veche. Statele Unite ale Americii au devenit ele însele o parte a Occidentului şi împart azi cu vecina Canada numele de extremitatea cea mai la vest a lumii occidentale.”

 

Sugestia se regăseşte, la o lectură fină, şi în citatul amplu de mai sus: uneori – nu de puţine ori, de fapt – Statele Unite mai ales sînt un fel de versiune mai bună a lumii din care se originează, istoric şi axiologic. Mai mult, ca fapt incontenstabil şi imprescriptibil: Statele Unite sînt cele care, în două rînduri în mod activ militar (cele Două Războaie Mondiale) şi, altcîndva, decenii de-a rîndul de fapt, punînd în joc un arsenal confruntaţional-diplomatic impresionant (acum mă refer la Războiul Rece), au salvat lumea din care vin din faţa unor teribile, dement-criminale forme şi forţe ale barbariei. Ce face Martin S. Martin în cartea care îmi prilejuieşte aceste notaţii este să aducă în pagină şi în discuţie „fapte, instantanee, idei şi controverse din viaţa marii naţiuni”. Accentuez: si controverse! Ceea ce înseamnă că, deşi e o mare naţiune (sensul acestei formule trebuie să trimită şi la un derivat – „o măreaţă naţiune”), există şi acolo probleme şi că această, uneori, versiune mai bună a Bătrînului Continent stă pe un prezent problematic şi în deschisul unui viitor nu mai puţin provocator, deci, din nou, problematic.

Ca observaţie obligatorie pe care vreau să o fac în privinţa textelor din La Vest de Occident, remarc apăsat că toate au un fel de morală. Filigranat sau explicit uneori de-a dreptul, textele de aici stau sub umbrela eticii: ele spun o poveste cu sens, despre valori (fie despre splendoarea acestora, fie despre pervertirea şi decăderea lor).

O răsfoire a cuprinsului cărţii indică, imediat, că avem de-a face în decupaj editorial, cu mai multe pachete tematice – subscrise următoarelor direcţii: istorie; tradiţii şi obiceiuri; sociale; antisociale; anormalităţi, pericole, erori; politice; medicale. Dar, încă o dată, nici un text nu scapă sitei (V)est-etice a autorului.

Voi survola la mare distanţă două dintre secţiunile cărţii. O voi face, pe de o parte pentru a exemplifica osatura axiologică solidă pe care stau micile tablete abunate în aceasta carte şi, pe de altă parte, pentru că zonele cărora le sunt subsumate textele la care voi face referire sînt cele mai apropiate de interesele mele profesionale şi, să folosesc un termen uşor preţios, de (oarecarele) mele competenţe. Este vorba despre ISTORIE şi despre POLITICĂ – acestea două fiind, cantitativ, şi cele mai mici secţiuni ale volumului semnat de Martin S. Martin

Sub „umbrela” Istorie stau 7 texte. La Politice sînt doar 5. 12 cu totul – cam 26-27 de pagini. Proporţional 10-12% din întreaga carte.

Pentru ISTORIE voi merge de la final spre primul text. Ultimele două tablete aşezate aici sînt (penultima) despre un fenomen înfricoşător care lasă, periodic, victime şi pagube înseamnate în urmă: focurile californiere (Martin S.Martin citează o estimare care anticipează că, pentru următorii 10 ani, media va fi de 45.000 de focuri pe an). E un text care, da, marchează un fapt care are o istorie aparte în SUA, dar care, aparent contrastează cu restul de şase. Cred că, în fapt, cheia aprecierii lui stă chiar în verbul folosit mai înainte: e un –atît de puternic, atît de izbitor! – element de contrast. E despre ceva care poate distruge şi care de fapt distruge în fiecare an. Dar istoria aceasta spusă pe două pagini are şi un „miez” parabolic care merge, cred, pînă spre idei de acest gen: binele nu e ireversibil, o lume bună poate să dispară. Ultimul text  este despre ceva foarte tonic: anume, depre istoria populaţiei americane. Mai precis despre extraordinară explozie a populaţiei şi despre proiecţii care dau cifre de asemenea spectaculoase (cu nuanţa că unele sînt şi problematice, citite în nuanţele lor calitative!)

Restul de cinci sînt despre mari valori, despre originea unora dintre ele, despre practici memorabile ale acestora, dar şi despre cîteva avertismente cu privire la ele. 11.11 e titlul primului texte – despre faptul că la ora 11, 11.11.1918 s-a semnat armistiţiul dintre Puterile Aliate şi Germania, învinsa Primului Război Mondiale. Ziua aceasta – care ne aminteşte că pacea trebuie uneori să fie smulsă din ghearele războiului (şi că aceasta este cu adevărat istoria adesea – şi nu proiecţiile idealist-poetice făcute cu privire la aceasta!) – e şi Ziua Veteranilor. Veteranii, adică oamenii pe umerii cărora stă linştea noastra (fragilă, mereu fragilă) de astăzi.

Un al doilea text, în ordinea în care curg ele în carte în această secţiune, este despre un imens OM căruia, pînă de curînd, am avut privilegiul să îi fim contemporani – Marius Barnand, unul dintre cei doi fraţi care au reuşit primul transplant cardiac la om. Un om pe care Martin S. Martin l-a cunoscut, de la care a învăţat enorm şi despre al cărui geniu multiplu – nu doar ca profesionist în meseria sa, ci şi genial în generozitate şi dăruire – şi despre care vorbeşte extraordinar de fiecare dată. Marius Barnard, a propos: şi un om căruia România, inclusiv şcoala de medicină de la noi, îi este foarte îndatorată.

Numărul 3 în acest pachet tematic este despre memorie – anume, despre memoria celor care au făcut posibilă libertatea. Dar şi, desigur, despre libertate. În orăşelul în care locuieşte Martin S. Martin acum, în parcul său memorial închinat celor care au luptat în Vietnam, în Chattanooga (un oraş care a dat cel mai mare număr de voluntari), cineva a scris pe o pancartă de lemn vopsită în alb cu litere negre: „libertatea nu e gratis; întreabă-l pe soldat sau veteran”. Reagan a spus-o în faimoasele sale cuvinte – „libertatea nu este niciodată la o distanţă mai mare decît durata unei generaţii pentru a se găsi din nou în faţa pericolului dispariţiei ei.”

Textul din mijlocul acestui grupaj, al patrulea, este despre „pietrele de hotar” pentru democraţie. În mod special, despre una din creaţiile constituţionale geniale ale omenirii. Un document care se cheamă Magna Carta Libertatum şi despre care un lord britanic a spus că este „cel mai important document constituţional din toate timpurile, este baza libertăţii individuale în faţa puterii arbitrare a unui despot”.

Al cincilea text este despre „puterea iertării” – povestea plină de sensuri a unui drapel (nu oricare – ci faimosul „drapel de luptă”, simbol al mîndriei sudiste) în jurul căruia au fost multe crime, dar alături de care poate sta, cum a fost cazul relativ recent în Carolina de Sud, şi iertarea.

Înainte de a survola tematica subsmată secţiunii POLITICA, să menţionez ceva foarte important în legătură cu o altă latură a activităţii publice a lui Martin S. Martin: politica americană a avut parte, anul acesta, de multe relatări în presa de la noi. Atunci cînd a fost vorba despre ce e cu adevărat acolo, despre datele şi faptele în care evoluează societatea politică americană, din păcate, nu am avut multe relatări sau analize de calitate. Una dintre cele mai bune „linii directe” şi mai consistente relatări, în mod constant, în limba română despre ce SUA la ora actuală îi aparţine lui Martin S. Martin.  Cel care nu este  doar un exceţional medic, un excelent cunoscător şi povestitor al Americii, ci şi un redutabil publicist politic. Textele sale, publicate săptămînal pe siteul republica.ro sînt un exemplu de publicistică înaltă, de cea mai bună calitate. Alături de alte cîteva, foarte puţine de fapt, ele spală ruşinea unei prese autohtone care şi-a pierdut şi logice de argmentare şi bunul-simţ şi în care nume grele ale acesteia cred că faptele politice din SUA sînt totuna cu miuţele trucate şi jalnice din faţa unui bloc de mahala. Aceste texte se pot citi şi acum – şi deopotrivă istorie recentă, analiză excepţională, argumentaţie de înaltă ţinută. Aici le găsiţi pe toate: https://republica.ro/autor/martin-s-martin Şi din ele se poate învăţa cu mult mai mult decît din bombardamentul cu locuri comune la care aţi şi am fost expuşi în acest an din partea a tot felul de „experţi” în SUA făcuţi la apelul bocancilor.

POLITICA se deschide cu un text publicat în premieră în 2014 a cărui referinţă trimită la o temă majoră pentru scena publică americană şi pentru societatea politică de acolo: chestiunea politicilor publice în speţele medicale. Ca medie a reacţiilor care au ajuns la noi de la „experţi”, ştim – de fapt, veţi vedea imediat nu ştim mai nimic – că Obamacare a fost bună. Şi a fost aşa, folosesc „retorica” încîlcită a unui fotbalist mare, dar agramat, pentru a vrut să facă bine ca să nu facă rău. În detaliu, discuţiile de la noi cu adevărat competente despre Obamacare au fost strălucite, dar au lipsit cu desăvîrşire. Întrucît nici azi nu pare să se înţeleagă de ce aceast pachet de măsuri reprezintă o vulnerabilitate mare pentru Barack Obama – alături de multe altele, care, însumate, îl fac pe acesta să fie, în logica faptelor, unul dintre cei mai slabi şi mai contraperformanţi preşedinţi pe care i-au avut vreodată Statele Unite – iată un pasaj care poate pune un alt unghi uneie eventuale reflecţii serioase vis-a-vis de această temă: „de la aplicarea Obamacare, cei mai mulţi oameni au descoperit că plătesc mai mult pentru asigurarea de sănătate, că primesc mai puţine servicii şi că au pierdut o mare parte din drepturile de a face o alegere sau a lua o decizie.”

Al doilea text al acestei secţiuni este despre „politicianismul de carieră” – unul dintre viciile sistemului politic american. Congresul American pare să fie un loc privilegiat în care acest viciu este etalat. Faptele şi opţiunile pentru reînoirea pe durată lungă a mandatelor politicienilor semnalează evident în direcţia unei „meserii pe viaţă” pentru mulţi politicieni din SUA – dar şi revolta faţă de această eternizate pe funcţie este în creştere. Se merge, spune Martin S. Martin, către un soi de reformă în această privinţă: „reforma este văzută de mulţi conservatori ca o măsură de a restabili democraţia în Congresul american, ca o cale de vindecare a bolii cronice de care suferă Congresul actual, ineficace şi corupt şi ca o măsură care va limita infleunţa lobby-ului şi a grupurilor de acţiune în viaţa politică americană”.

Cel de-al treilea, complementar în bună măsură celui precent, începe în acest fel: „americanii au fost întotdeuana mîndri că pot spune: nu avem caste, nu avem clase, nu avem privilegii moştenite. Oportunităţile sînt egale, fiecare om are şansa lui de succes, rezultatele depind de calităţile tale şi de efortul pe care îl depui. Pînă nu demult, acest lucru a fost adevărat”. Titlul acestui text – critic cu fenomenul pe care îl descrie – este: „Aristocraţia politică americană”.

Ultimul text al dosarului tematic „Politica” descrie, convingător, o problemă uriaşă pentru societatea americană, una ale cărei consecinţe se vor resimţi decenii de acum înainte – Intoleranţa din universităţile americane. Este un text, briliant argumente, despre excesele corectitudinii politice şi despre efectele acesteia, dintre cele mai bizare: „din spaţii ale libertăţii de opinie, dialogului nestînjenit şi teleranţei educate, mai multe universităţi au devenit sau tind să devină comunităţi agitate, conflictuale, scindate de mari falii de ideologie politică şi patrulate de cerberii unei poliţii a susceptibilităţii care amintesc de poliţia gînditii imaginate de George Orwell pentru anul 1948 şi care apare, iată, cu o întîrziere de trei decenii, într-un loc neaşteptat: Academia.” Tema pe care o atinge aici Martin S. Martin este una care va scrie multă şi tensionată istorie de acum înainte…

Nu, nu am uitat un text din enumerare – este al patrulea în ordinea grupajului. „Spre deosebire de alţii, nu cred că succesul lui este întîmplător, nici că nu are un substrat în realitate”- scrie Martin S. Martin. Şi anume: într-un text din 2015! Este un text care se numeşte „Fenomenul Doland Trump” şi, odată ce invoc acest titlu, reiau invitaţia de a consulat comentariile lui Martin S. Martin despre ce au fost, dpdv social, politic şi electoral, SUA în acest an. Nu pentru alt motiv, ci doar pentru unul singur: pentru a înţelege!

Sînt, de fapt, multe de înţeles şi de învăţat din această carte. Aşa cum, la fel, multe de înţeles, de învăţat şi de repeta sînt din ceea ce Martin S. Martin numeşte lumea de „La Vest de Occident”. O lume a cărui splendoare şi strălucire ar fi bine să nu le pierdem – căci nu sînt cîştigate pentru veşnicie…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *