De demult, pe vremea când Republica Socialistă România domnea peste furnalele şi şirurile ei de blocuri interşanjabile, Pif şi Hercule luminau, cu jocurile lor şi cu graţia lor burlescă, chipurile celor mai mici dintre constructorii comunismului. Inocenţa se întâlnea cu aventura şi bucuriile păreau că nu aveau sfârşit. Cu fiecare număr, cu fiecare bandă desenată, acest imperiu secret al jovialităţii se extindea, alungând monotonia, monocromia şi pustietatea zilelor ce treceau, identice şi cenuşii.
Dintre toţi inamicii pe care cei doi prieteni ai noştri îi aveau de înfruntat, Krapulax era de departe cel mai impresionant şi redutabil. Semnalmentele sale erau uşor de recunoscut- înălţimea, costumul straniu cu capa sa de Fantomas, capul uriaş şi disproporţionat, ca o minge de fotbal, pălăriuţa burlescă ce îi încununa portretul. Companionul său, Gnom, este inseparabil de stăpânul său: un încurcă-lume ale cărui vorbe stâlcite evocau vorbirea împleticită a unui antropoid incomplet dresat.
În imaginarul aventurilor lui Pif şi Hercule, Krapulax este proiecţia parodică a unui Lex Luthor. Ambiţia sa este aceea a dominaţiei globale. Pe pământ, în ocean sau în cosmos, Krapulax este mişcat de aceeaşi ambiţie a măririi. În jurul său se află un imperiu de invenţii extravagante şi de roboţi tâmpi. Mecanismele pe care le pun în mişcare savanţii săi nebuni sunt fanteziste, ca într-un text de Jules Verne parodiat mustos.
Rând pe rând, Krapulax înghite sate întregi, spre a reduce la sclavie pe locuitorii acestora, edifică oraşe în adânc de mare şi străbate întinsuri de cosmos la bordul navei sale infernale. Comploturile sale, urzite cu energie infatigabilă, eşuează lamentabil. Roboţii se defectează şi bolboresc, maşinile se gripează şi îşi ratează obiectivul, staţiile stelare se prăbuşesc, ridicole.
În această luptă care se duce pe întinsul întregului pământ, Pif şi Hercule sunt insoţiţi de bărbosul profesor Belpomme. Geniul său este polivalent. Ceea ce se naşte din mintea sa nu încetează să uimească. Krapulax şi regatul său nu pot rezista asaltului pe care îl lansează Pif, Hercule şi Belpomme. Ca într-un James Bond naiv, Pif , costumat în astronaut, se duelează cu steaua demonică a lui Krapulax. Belpomme îl asistă, cu curaj şi ingeniozitate. Binele triumfă, iar maleficul stăpân al lumii sfârşeşte în închisoare, la fel de irascibil , acompaniat de miniaturalul său aghiotant imbecil.
Proza grafică se încarcă de suflul nostalgic al unei lumi care a fost: o lume de jucării grandioase şi de confruntări epice, o lume în care Pif şi Hercule, Castor şi Pollux animalieri, conferă jocului strălucirea diamantină a fericirii. Din cutia muzicală răzbate până la noi un sunet de bătălii şi de râsete. Eternitatea lor este eternitatea benzii desenate înseşi.
