DORA, ULTIMA IUBIRE A LUI KAFKA

Cine dintre cunoscătorii și iubitorii lui Franz Kafka nu a citit cel puțin odată în viață volumele lui de scrisori „Scrisori către Felice” și „Scrisori către Milena”? Ba chiar și multora dintre iubitorii de literatură în general nu le sunt necunoscute, măcar ca titluri, aceste două volume. În schimb, probabil, niciodată nu va fi publicat, din nefericire, un volum semnat Kafka „Scrisori către Dora”!

Acest volum ar fi putut conține cel puțin 35 de scrisori dacă ele nu ar fi fost confiscate de Gestapo, în Martie 1933 după luarea puterii de către Hitler, împreună cu ultimele carnete de note ale lui Kafka din 1923-1924. Trecuseră doar 10 ani de când pe data de 13 Iulie 1923, Kafka a făcut cunoștință cu Dora pe malul Mării Baltice în nordul Germaniei la Muritz.
Iată cum își amintește de această întâlnire Dora Diamant (1898-1952)-nume uneori scris și Dymant.

„L-am întâlnit pe Kafka pentru prima oară în vara lui 1923 pe țărmul Mării Baltice. În acel moment eram foarte tânără, doar 24 de ani, și lucram ca benevolă pentru o tabără de vacanță organizată de Căminul Popular Evreiesc din Berlin, tabără situată la Muritz aproape de Stettin (în realitate aproape de Rostock). Într-o zi am văzut o familie, părinții și cei doi copii ai lor ce se jucau pe plajă.Am remarcat mai ales bărbatul și nu puteam să uit impresia pe care mi-a produs-o. I-am urmat chiar, de la distanță, în drumul lor spre oraș, și după aceea i-am întâlnit din nou.
Într-o zi cineva ne-a anunțat la Căminul Popular că un anume Doctor Franz Kafka va veni să dineze cu noi. Era ora la care aveam multă treabă la bucătărie. Când într-un final am putut să îmi desprind ochii de la munca pe care o făceam, preparam carne și pește, lumina în bucătărie aproape a dispărut și cineva stătea și se uita pe fereastră innauntru, am recunoscut bărbatul văzut pe plajă. Apoi el a intrat, nu știam încă că era Kafka și că femeia cu care era pe plajă era soră lui (Elli Hermann).
« Așa mâini fragede și așa muncă grea pentru ele ! » mi-a spus cu o voce foarte caldă. În acei ani Kafka era vegetarian.
Seara ne-am regăsit toți din tabără așezați pe bănci în jurul unor mese lungi. La un moment dat un baiețel s-a ridicat în picioare și simțindu-se privit de toată lumea a căzut rușinat în fund pe pământ. Kafka i s-a adresat cu ochii plini de admirație : « Cu ce abilitate ai căzut, și cu ce măiestrie te-ai ridicat ! » și, gândindu-mă mai târziu la acel moment, mi s-a părut ca parcă a vrut să spună că totul poate fii salvat. Cu excepția lui Kafka.
Kafka era înalt și slab, mergea cu păși mari, avea tenul închis, atât de închis încât am crezut la început ca nu era din Europa și mai degrabă avea sânge indian. Avea uneori un mers un pic șovăitor dar se ținea întotdeauna foarte drept. Doar uneori el înclina capul cu acea atitudine a unui solitar încontinuu în relație cu ceva misterios exterior lui. El lăsa impresia că este la pândă dar în acest gest era deasemenea o mare tandrețe pe care eu aș interpreta-o chiar ca o necesitate de a intra în contact cu ceilalți ca și cum ar vrea să spună: « Singur eu nu sunt nimic, exist doar dacă sunt în relație cu lumea exterioară .»
”

Surse :
– Josef Paul Hodin, « Erinnerungen an Franz Kafka » în Der Monat,1, no :1-9 (iunie 1949)
– Marthe Robert, “Dora Dymants Erinnerungen an Kafka” în Merkur,VII, Cahier 9 (septembrie 1953), p. 848-851

Dată fiind cvasiinexistența acestei Dora Diamant în biografiile dedicate lui Kafka și în general în universul cultural Kafka (în cel românesc cu atât mai mult) o să încerc, bazându-mă pe cartea unei alte Diamant (născută în New York, fără nici o legătură de familie cu Dora) Kafka’s Last Love: The Mystery Of Dora Diamant by Kathi Diamant, să creionez destinul, neașteptat și surprinzător al acestei femei.
Dora Diamant s-a născut într-o familie de evrei hasidici la Pabianice (Polonia). La moartea mamei sale în 1912 se mută cu familia în Bedzin, oraș cu o populație majoritar evreiască în care își au originea și părinții viitorului cardinal francez Aaron Jean-Marie Lustiger și tatăl faimosului actor-mim Marcel Marceau. Încercând să evadeze din lumea și mediul tradițional în care s-a născut și a crescut în timpul primului război mondial a plecat la Breslau și mai târziu la Berlin unde a lucrat ca educatoare într-o grădiniță ce pregătea copiii pentru a emigra în Palestina.
În cele trei săptămâni petrecute la Muritz, Kafka și Dora au petrecut mult timp împreună apropiindu-se unul de altul întratât de mult încât au decis să trăiască împreună la Berlin. Kafka, deși era cu 15 ani mai în vârstă decât ea, a fost impresionat și încântat de faptul că ea era o persoană independentă, foarte practică, descurcăreață, trăind de mulți ani înafara familiei…lucru la care visa și el de atât timp nereușind niciodată să o facă.
Au mai fost și alte motive ale apropierii rapide de Dora:
-a fost intotdeuna atras de evreii est europeni mult mai tradiționali și mai puțin asimilați decât cei din vest în general și din Praga, orașul lui, în special,
-unul dintre cei mai îndrăgiți cunoscuți ai lui a fost un celebru actor al teatrului Yiddisch european, mort și el în lagărele naziste la Treblinka, Yitskhok Löwy(de curând ultimul supraviețuitor al acestui lagar s-a stins din viața in Israel)
-Dora știa atât Yiddisch cât mai ales Ebraică, o limbă de care Kafka era interesat de mult timp, deja luase lecții de Ebraică în urmă cu câțiva ani,
-Dora era, atât prin munca ei cât și prin aspirații, dornică să se instaleze la un moment dat în Palestina, lucru la care Kafka visa deasemenea…
Întâlnind-o și îndrăgostindu-se de Dora Diamant practic Kafka și-a readus la viață visuri mai vechi, să fie însfârșit independent, să învețe Ebraică și să se mute în Palestina (atât din convingere cât și din cauza bolii lui de plămâni…aerul uscat la Palestinei, credea el, îl putea ajuta), vroia să locuiască la Ierusalim, o spune într-o scrisoare trimisă unui vechi prieten praghez (Hugo Bergman) care deja locuia acolo …dar, din păcate, Kafka nu a ajuns niciodată să traverseze Marea Mediterană… deși în toamna lui 1923 încă credea ca este posibilă această călătorie și își anunța familia, extrem de uimită de această decizie, că se va muta singur la Berlin, ca etapă de pregătire înaintea plecării în Palestina.
Dora, reîntoarsă după vacanță în Berlin, caută un apartament convenabil pentru amândoi și corespondează cu el (din această perioadă datează mare parte din cele cele 35 de scrisori, probabil pierdute pentru totdeauna) până pe 24 Septembrie când Kafka debarcă din tren la Berlin. Dora rămâne deocamdată secretă pentru toată lumea. Prima persoană căreia i se destăinuie este Max Brod cu care corespondează intens, Brod având un interes direct legat de complicațiile lui sentimentale de om însurat…o amantă de lungă durată locuia în Berlin și Franz era rugat să ia pulsul situației și să medieze între ei.
Au urmat șase luni de zile, șase luni în care, însfârșit, Kafka a trăit, aproape, independent. Nu mai depindea de famila lui (direct, pentru ca indirect încă îl mai ajutau cu bani și alimente), lucru ce și l-a dorit dintotdeuna, adică de foarte mult timp… avea deja 40 de ani. Totuși, dat fiind sănătatea lui precară, lasă în grijă Dorei toate activitățile practice, deși uneori se ducea singur la piață, lucru pe care nu prea îl făcuse niciodată în viața lui.
Berlinul anilor 20 era un oraș vibrant, poate cel mai cosmopolitși dinamic oraș al lumii. Singurul care-i putea face concurență era Parisul. Artele Republicii de la Weimer, ce a durat aprope 14 ani pana la venirea la putere a lui Hitler, ramăn in istoria culturală a secolului 20 ca o epocă de aur. In ciuda acestui fapt Berlinul nu transpare deloc in opera literarăși nici in scrisorile lui Kafka, poate pentru nu avut timp să prelucreze senzațiile și imaginile Berlinului in scris dar și pentru că , bolnav și lipsit de puteri, rar a ieșit din cartierul unde locuia. In plus era iarnă, o iarnă rece specific berlineză, mult mai rece decât se aștepta …au fost voci in familie care au pus pe seama acestei ierni berlineze agravarea bolii lui Kafka. Fereastra lui deschisă către Berlin era reprezentată de Dora careși ea, la rândul ei, avea contacte aproape exclusive doar cu un cerc restrâns, sionist și yiddishist, din comunitatea evreiască, totuși, foarte mare (aproape 200.000 de evrei berlinezi). Au fost 6 luni de zile fericite pentru Kafka, poate cele mai fericite ale vieții lui, zile fericite alături de o femeie care îl iubea, îl adora chiar, îl iubea pur simplu ca persoană, scriitorul Kafka fiindu-i cu desăvârșire străin.
Iată câteva idei, amintiri și impresii puse pe hârtie peste ani (fiind ea însăși aproape de moarte, încă destul de tânără, un pic peste 50 de ani, pe patul unui spital în Londra), despre Kafka și lunile împreună :
-„Să trăiești o singură zi cu Franz înseamnă mai mult decât să-i citești toate scrierile.”
-” Toată lumea care l-a întâlnit a fost adânc atinsă de prezența lui.”
-” Era tot timpul dispus să se joace și făcea din cele mai simple ocupații un joc.”
-„O persoană care mănâncă și bea cu așa poftă cum o făcea Kafka nu poate fi nihilistă. Cum o ființă umană care trăia așa intens, cum o persoană care punea atâta intensitate în viața de zi cu zi să fi urât viața?”
-asemenea hasidicilor, atât de familiari Dorei, „Kafka iubea nimicurile din care era făcută viața de zi cu zi. El găsea prezența lui D-zeu în interiorul celor mai mici gesturi ale vieții de zi cu zi.”
-din amintirile Dorei, odată, întâlnind o fetiță plângând într-un parc de joacă s-a aplecat și a întrebat-o de ce plânge. Ea a răspuns că a pierdut o păpușă. Kafka, încercând să o îmbuneze, a improvizat o istorie cum că păpușă, a plecat un pic la plimbare prin oraș și îi va scrie curând o scrisoare și să vina și mâine în același parc și el i-o va înmâna. Fetița a încetat să plângă și a zis că va veni în ziua următoare. Kafka odată întors acasă s-a pus serios pe scris și a scris scrisoarea trimisă de păpușă…îi povestea fetiței că a plecat de acasă să se plimbe și să descopere lumea, au urmat câteva zile la rând cu scrisori către fetiță, scrisori pe care i le citea în parc și apoi i le dădea fetiței. După aceste câteva zile, poate o săptămâna, Kafka s-a hotărât să scrie o ultima scrisoare în care păpușa îi povestește fetiței că o iubește dar s-a întâlnit cu o altă păpușă băiețel și s-a îndrăgostit de el și vor pleca împreună departe deci nu va putea să-i mai scrie…fetița a fost tristă dar nu a mai plâns…unde oare sunt aceste scrisori?
-îi plăceau ananasul și bananele, îi plăcea să fie îmbrăcat corect și curat, detesta zgomotele, nu răspundea niciodată la telefon… îl ura,
-era fascinat și oarecum înspăimântat de mecanisme și admira pe cei ce știau să le manevreze sau să le repare, stătea ore în șir admirând o lampă de petrol din apartamentul lor, o lampă care dădea o lumină foarte puternică,
-îi citea Dorei obsesiv din Kleist „Markizul von O.”,
-este din ce în ce mai optimist și acceptă o nouă publicare a nuvelei „Un artist al foamei”,
-petrece noaptea de Anul Nou în pat cu fereastra deschisă privind artificiile de deasupra Berlinului și ascultând muzica și glasurile de pe străzi,
-despre presupusa impotență a lui Franz Kafka (dezbătută pe toate părțile de `cercetători`) spune (într-un interviu în anul morții ei, interviu în engleză) : „Sensual like an animal, or like a child„ (Senzual ca un animal sau ca un copil),
-Franz Werfel, în vizită, părăsește camera lui Kafka în lacrimi….acesta nu a fost în stare să-i spună nimic bun despre noua lui carte publicată … era intransigent ca și cu propria lui operă (la rugămintea lui Franz, Dora a ars câteva pagini scrise de el nefiind mulțumit de ele, fapt regretat toată viața de ea…explicând că a acceptat să facă asta din dragoste pentru el, neavând nici o idee despre scriitorul Kafka)

Despre cum scria Kafka:
-” scria ca o formă de rugăciune”- există și în altă parte această remarcă a lui Kafka, probabil de acolo a luat-o și Dora, sau poate că i-a spus-o în persoană și ei,
– ziua și-o programa strict în legătură cu activitatea scrisului, dimineața făcea o scurtă plimbare, uneori făcea și piața, purta cu el mereu un carnet de note, dacă îl uita acasă cumpăra altul din oraș, ajuns acasă se plimba prin cameră cu pași tensionați și grăbiți, nu mai vorbea aproape deloc, nu avea apetit, nu îl mai interesa nimic altceva și avea o privire intensă și tristă,
-la început cerea să fie lăsat singur în cameră când scria, apoi a acceptat-o și pe Dora în cameră, tăcută pe sofa, citind sau dormind,
-uneori îi citea ce a scris când ea venea din oraș sau chiar în toiul nopții sculând-o din somn ca atunci când, cu fața radiind ca și metamorfozată de fericire că i-a reușit scrisul, i-a citit, probabil, din nuvela „Vizuina”,
-nu-i explică niciodată sensul scrierilor lui, cu excepția momentului când i-a spus că citadela din centrul Vizuinii este chiar Dora, precizând imediat … „dar toate celelalte rămân neschimbate”…

Ottla, sora preferată a lui Franz vine în vizită le ei și întorcăndu-se la Praga îi informează și pe părinții lui de existența Dorei și viața în comun cu Franz. Probabil, dată fiind condiția socială a Dorei, vestea nu a fost primită prea bine în familia destul de înstărită a lui Kafka.
În primele luni la Berlin (premergătoare devalorizării galopante a mărcii) cu pensia ce o primea de la firma de asigurări unde a lucrat s-au descurcat destul de bine, însăîncepând cu momentul stabilizării monedei situația a început săse deterioreze, pachetele cu cu mâncare trimise de familie din Praga fiind de mare ajutor.
Pe 1 Februarie 1924 se mută in alt apartament mai ieftinșimai bine încălzit iar pe 29 Februarie unchiul lui Kafka, fratele mamei, doctorul (mai târziu s-a sinucis la intrarea trupelor germane în Praga), îl vizitează,și, după consult, îngrijorat, îi impune săse interneze la un sanatoriu propunând Viena.
Cele 6 luni de fericire se sfârșesc pentru Kafka pe 17 Martie când se urcă singur întrenul de Praga. Franz se simte disperat, învins…trebuie săse despartă temporar de Dora și sa se intoarcă din nou în”colivia” familiei. De la Praga Franzîi scrie aproape zilnic Dorei și pe 5 Aprilie ajunge la sanatoriu Wienerwald. Dora vine și ea de la Berlin reintalnindu-l pe 8 Aprilie. Pe 11 Aprilie doctoriiîi recomandă o altă clinicăîn apropiere de Viena iar pe 19 Aprilie ajung la sanatoriul Kierling. După câteva zile, la rugămintea lui Kafka, și a familiei lui, vine să stea alături de el, și săîl ajute șisăîl îngrijească medical un vechi prieten, Robert Klopstock, student medicinist, ajutat de multe ori, inclusiv bănește, de Franz.

Klopstock era născut în Ungaria, el însuși bolnav de tuberculoză, însă vindecat, este și primul traducător al câtorva capitole din „Procesul„ în ungurește. După venirea la putere a lui Hitler părăsește Germania întorcăndu-se la Budapesta apoi, înainte de război, pleacă în Statele Unite unde devine un reputat doctor pneumonolog.
Dora începe să realizeze că viața lui Kafka este pe sfârșite, și deasemenea părinții lui, care, în aceste ultime luni recunosc importanța Dorei în viața lui Franz, adresându-se în scrisorile către el la plural, trimit bani pentru amândoi. Moartea, mai repede decât se prevăzuse, a împiedicat vizita părinților în sanatoriu, în schimb Max Brod reușește să îl mai prindă în viață asemenea unchiului doctor.
La sfârșitul lui Aprilie Kafka o cere în căsătorie pe Dora Diamant, ea acceptă, însă Franz, deși Dora nu ținea la o astfel de formalitate, înainte de ceremonie simte nevoia să ceară și permisiunea tatălui ei…evreu ordodox practicant. Îi scrie o scrisoare, scrisoare din păcate pierdută, tatăl răspunde promt…NU. Franz nu poate trece peste acest refuz. Fără a intra în discuții de psihologie, este cert că propriile probleme cu autoritatea paternală au jucat un rol în decizia lui de a cere acordul și a nu trece peste refuzul tatălui ei.
Cu disperare Kafka vrea să trăiască, se agață de cea mai mică speranță, își permite să facă și `excese` …bea un pahar de bere până la fund, face corecții pentru viitoarea ediție a cărții, „Un artist al foamei„…dar începe să realizeze și el că moartea este aproape…nu mai poate vorbi, comunică doar prin bilete scrise, mici fragmente pline de poesie sau pline de candoare copilărească (păstrate de Robert Klopstock, le puteți citi în ediția românească Kafka tradusă de Mircea Ivănescu).
Pe 2 Iunie scrie ultima scrisoare către părinți lui, îi roagă să nu îl viziteze deși ar fi vrut atât de mult să-i vadă, scrisoarea este terminată de mâna Dorei …si un ultim bilet „Pune-mi mâna pe frunte să îmi dai curaj„. În noaptea 2 spre 3 Iunie 1924 pe la 4-5 dimineața, are loc ultimul dialog cu Dora : -„Nu mă părăsi./-Nu, nu te părăsesc !/-Dar, dar eu te parasesc…„ apoi Klopstock, dându-și seama că se apropie sfârșitul o trimite pe Dora să pună scrisoarea la poștă…ea iese, pune scrisoare, cumpără un buchet de flori, o ploaie de vară trece în fugă și se intoarce…intre timp Franz Kafka intră în agonie și moare.

Astfel, pentru Dora, se termină o viață și începe o altă viață, viața după Kafka. Trupul lui este repatriat la Praga însoțit de Dora, Klopstock și unchiul lui Franz. Funerariile au loc pe data de 11 Iunie. Max Brod, cel care fusese rugat de Kafka să ardă tot ce a scris, intră în camera lui din apartamentul părinților, și ia în păstrare tot ce găsește scris de mâna lui Franz (va publica dealungul anilor tot, sau aproape tot – vezi mai departe în articol saga arhivei lui Brod). Dar, pe lângă textele găsite, în camera lui Kafka găsește și coperțile a 10 caiete format mare, cu toate paginile lipsă…distruse chiar de Franz, posibil, în scurtul interval între întoarcerea din Berlin și plecarea spre sanatoriul din Viena…
În acel moment Dora nu realizează încă importanța lui Kafka scriitor, pentru ea era doar un om pe care îl iubea, om care a murit lăsând-o singură, singură din nou în fața vieții, de aceea nu a fost deloc deacord cu decizia lui Brod de a trece peste dorintza lui Kafka și a publica tot ce a rămas scris de la el, și de aceea (nu numai deaceea ci și …din gelozie…pentru a păstra o părticică din Fratz doar pentru ea), deși întrebată, a negat că are scrisori și caiete ale lui…lucru pe care îl va regreta 9 ani mai târziu când, după confiscarea lor de către Gestapo, i-a scris lui Brod confesându-se. Se pare că există vreo 70 de scrisori ale ei către Max Brod în arhiva lui, arhivă ce a fost obiectul unei lungi bătăli judiciare în Israel.
Pasionații pot citi în New YorkTimes Magazinesaga acestei arhive
Este foarte interesantă această poveste, poveste din categoria `văduvelor abuzive`, poveste ce a avut și un deznodământ necunoscut la data scrierii articolului din NYT : justiția a hotărât ca arhiva lui Max Brod să fie dată în păstrare Bibliotecii Naționale a Israelului și să fie deschisă cercetării. Până în ziua de azi nu a fost încă publicat ceva. Ce se așteaptă de la această arhivă ? În primul rând inedite Kafka- nu există vreo confirmare in acest sens-dar, ce este cert, existănumeroase scrisori primite de la foștii cunoscuți ai lui Kafka, și mai ales Jurnalul lui Brod, jurnal contemporan cu o mare parte din viața adultă a lui Franz Kafka, cu notații `la cald` făcute poate chiarîn zilele întâlnirilor lor și discuțiilor cu el.

Viața Dorei după Kafka
– până pe data de 24 August Dora a locuit în casa familiei Kafka, oarecum pe post de `văduva lui Franz`
– 24 August, neanunțând pe nimeni, pleacă la Berlin, unde după câteva scrisori schimbate cu surorile lui Franz dispare pentru totdeauna din viața familiei Kafka
– rămăsese stabilit, neoficial, ca Dora să încaseze eventualele drepturi de autor. De asta se va ocupa mai târziu Max Brod, oricum mai niciodată nu i-au fost plătite, apoi a venit războiul si…propria moarte
– până în 1928 urmează studii de actorie și își găsește un loc de actriță într-un teatru din Dusseldorf
– 1929, revine la Berlin încercând să își continue cariera artistică dar fără prea mare succes, în schimb își continuă pasiunea pentru Yiddisch, pasiune ce o va avea până la sfârșit, pentru sionism și, mai nou, se apropie de mișcarea comunistă
– Ianuarie 1930, cererea de intrare în Partidul Comunist German i-a fost aprobată
– 1931 îl cunoaște pe Lutz Lask (1903-1973), militant comunist, fiul unei cunoscute scriitoare comuniste atât înainte de război cât și mai ales după, în viitoare RDA, Berta Lask (1978-1967):
și al unui neurolog de renume, Louis Jacobsohn-Lask (1863-1940)
– 1932 Iunie se căsătorește cu Lutz Lask
– 1933 Martie, după venirea la putere a lui Hitler, Berta Lask și Lutz Lask sunt arestați, ocazie cu care sunt confiscate toate actele și manuscrisele din casă, printre ele și scrisorile și caietele lui Kafka…căzute în plasa Gestapoului din întâmplare, nefericită întâmplare. În cursul anului cei doi, mamă și fiu sunt eliberați din închisoare …deși erau și comuniști, și evrei… era încă prea devreme în cronologia dictaturii naziste.
– 1934, 1 Martie, se naște Franziska Marianne Lask, numită astfel în memoria lui Franz…peste ani începuse chiar și să semene la chip cu …el, deși când s-a născut trecuseră 10 ani de la moartea lui…

– 1934 Octombrie, sub amenințarea arestării, Berta Lask și Lutz fug la Praga și de acolo, mai întâi Lutz și apoi și Berta împreună cu un alt fiu al ei fug în `patria comunismului` URSS, Dora rămânând cu noul născut singură, doar cu tatăl soțului, în casa Lask
– 1936 Februarie, cei trei rămăși în Berlin, Dora, fetița de nici 2 ani și socrul de 72 de ani fac o călătorie de 3 zile până în URSS unde sperau că își vor reface viatza toți, familia reunită
– sunt instalați la Hotel Lux, Moscova, celebrul hotel unde comuniștii internaționali, germanii erau cei mai mulți, primeau găzduire pe perioade mai mari sau mai mici…mulți dintre ei au plecat în Gulag și în moarte din acest Hotel Lux, s-a scris mult pe tema acestui `Hotel` așa că nu mai reiau lucruri cunoscute, cert este că Dora și, probabil, cei din familia ei nu își dădeau încă seama ce se întâmplă cu adevărat în URSS…in schimb ea (noroc? intuiție? scăpare birocratică?) nu a predat pașaportul german,gest obligatoriu pentru orice străin intrat în `Patria Comunismului`, lucru care, poate, i-a salvat viața
– la început este foarte încântată și impresionată, de exemplu, de reclama luminoasă și în ebraică a `Teatrului Evreiesc Muncitoresc`, fiind atât de atașată rădăcinilor evreiești, Yiddischului, limbă în care îl vede jucând în „Regele Lear„ pe celebrul actor, mai târziu ucis de Stalin, Solomon Mikhoels
– Aprilie 1936, Marianne Franziska, fiica sa, cade bolnavă de scarlatină, apoi de tuberculoză infantilă, lucru care îi va schimba viatza definitiv…o mare parte din viața acestui copil se va petrece prin spitale și sanatorii, este dusă de Dora la Sevastopol unde se instalaseră socrii, el, doctor neurolog renumit, fusese angajat la un spital în acest oraș (unde și moare în timpul războiului)
– August 1936, Dora lasă copilul la socrii și se întoarce la Moscova, unde rândurile cunoscuților încep să se rărească fiind trimiși în procese (este luna procesului Zinoviev, Kamenev) și în Gulag
– Martie 1937, Marianne Franziska din ce în ce mai bolnavă, îi sunt atinși și rinichii de tuberculoză infantilă, este în pericol de moarte, doctorii îi recomandă sa o tratezeîn străinătate…altfel va muri…acesta este momentul care Dora realizează că trebuie sa facă orice pentru a ieși din URSS și salva copilul, face o cerere în acest sens la Ministerul de Externeși la Comitetul Central Partidului (cerere găsităîn arhivele rusești)
– Iunie 1937, cererea de intrare în PCUS (Partidul Comunist din Uniunea Sovietică), cerere în care spune că a fost căsătorită cu Franz Kafka, este respinsă
– Martie 1938 Lask Lutz, soțul ei, este arestat si trimis in Gulag, printre multele lagăre prin care trece ajunge șiin teribila Kolyma, cu ocazia arestării lui…sunt confiscate si cărțile ingermană ale lui Kafka pe care ea le adusese in bagaje
– după multe cereri, printr-un miracol, noroc (nu predase pașaportul) sau cine știe pe ce cale (au fost voci care au spus că poate a făcut un pact cu poliția secretă sovietică, pact de nimic dovedit în viața ulterioară total neinteresantă din punct de vedere informativ a Dorei) reușește în Octombie 1938 să plece din URSS cu fiica ei Marianne Franziska, moment când mai nimeni nu ieșea din această țara, și cu atât mai puțin comuniștii străini refugiați
– face o lungă călătorie cu trenul până în Elveția care nu o primește, apoi până la Haga în Olanda unde se află o soră a soțului ei, de acolo încearcă fără succes, de nenumărate ori, să primească viză pentru Marea Britanie intuind că Hitler va incendia toată Europa și, dat fiind că era evreică, în nici un caz nu trebuia să se aștepte la ceva bun
– 14 Martie 1939 Max Brod prinde unul dintre ultimele trenuri ce pleacă din Praga (două zile mai târziu Hitler vizitează deja orașul lui…Kafka), ajungând într-un final, cu toată arhiva Kafka în valiză, în Palestina (ca o curiozitate o imagine a unui pașaport, pașaportul unei persoane ce a plecat cu adevarat cu ultimul tren din Praga pe 15 Martie, pașaport pe care se văd și ștampilele …Romaniei, intrare dinspre Polonia -informație din altă sursă-și ieșire prin Constanța 16 Martie )
– 16 Martie 1939, Dora după nenumărate încercări, determinare și consum de energie enorm primește viză pentru Marea Britanie, dar doar ea…copilul fiind foarte bolnav nu primește viză rămânând la Haga
– se întoarce în Haga cu toate actele în regulă și pe 25 August, cu o săptămâna înaintea începerii războiului, traversează Canalul Mânecii împreună cu Franziska
– 9 Septembrie 1939, sute de evrei sunt închiși și arși în sinagoga din Bedzin…orașul natal al Dorei, printre ei și mulți membrii ai familiei, dar nu și tatăl ce murise în 1938
– Dora și Franziska împreună cu alte mii de `străini` foști cetățeni ai țărilor cu care Anglia este în război sunt închiși într-un fel de lagăre (cu totul altceva, totuși, decât lagărele naziste și sovietice) pe Insula Man (Isle of Man) unde va organiza diverse activități de teatru și poezie
– August 1941, eliberați din lagăr se instalează la Manchester într-o tabără condusă și finanțată de Quakerii, societate ce se ocupa deja de câțiva ani cu salvarea copiilor evrei din Europa
– Marianne Franziska rămâne în acest internat câțiva ani, bolnavă fiind încă, vorbește despre Kafka ca despre `primul meu tată`, Dora se mută la Londra unde se implică în activitățile societății de prezervare a Yiddischului și scrie câteva articole despre teatru și Yiddisch în revista acestei organizații `Loshn un Leben`
– la sfârșitul războiului Dora este puternic afectată de faptul că din 11 copii ai parinților ei doar o soră vitregă și 2 frați supravietuiesc… sora vitregă întorcăndu-se după război în Bedzin, casa familiei (pe unde odată au trecut cei 11 copii și nenumărați nepoți, aproape toți omorâți în lagărele naziste) fiind deja ocupată de polonezi care-i închid ușa în nas
– 1947 Dora, ca și fiica ei, este bolnavă la rândul ei de rinichi …incepe să dea interviuri despre Kafka
– 1948, printr-o întâmplare și coincidența tulburătoare se întâlnește în biroul unei societăți imobiliare ( era în căutarea unei locuințe de închiriat) cu Marianne Steiner Kafka (venită pentru același lucru ca și ea), una din cele 3 nepoate supraviețuitoare ale lui Kafka (din întrega familie Kafka toate cele 3 surori, Ottla, Ellie și Valli sunt asasinate împreună cu câțiva nepoți – doar cei doi copii ai Ottlei supraviețuiesc împreună cu o fată a lui Ellie Kafka, Marianne Steiner ), persoană cu care va rămâne în contact până la sfârșitul vieții ei, sfârșit dealtfel foarte aproape (și, uimitoare coincidența, ea era unul dintre cei doi copii văzuți de Dora în prima zi a întâlnirii ei cu Kafka, pe malul Mării Baltice)
– despre Marianne Steiner Kafka, decedată în 2011 la 86 de ani puteți citi mai pe larg aici:
– 1949 – Octombrie – Noiembrie Dora Diamant face singura ei călătorie în Israel și Franța cu banii trimiși de Max Brod ca drepturi de autor, conform vechii înțelegeri
– în această călătorie s-a simțit atât de bine încât a decis să se stabilească în tânărul stat Israel, (dorință care din motive de sănătate, a ei și ale fiicei ei, a rămas doar la stadiul de vis) ca gaj al întoarcerii ei în Israel a lăsat la o prietenă singurul obiect personal păstrat de la Kafka…peria de păr a lui, scăpată de percheziția Gestapoului, călătoria în URSS și bombardamentului casei în care locuia la un moment dat în Londra, această perie, pe lângă manuscrisele lui, sunt singurele lucruri păstrate de la Franz Kafka pe pământul Israelului (din ce știu eu)
– se întâlnește la Ierusalim cu Max Brod și un alt prieten al lui Kafka, Felix Weltsch; cu Brod discută despre cartea, încă în manuscris, a lui Gustav Janouch `Conversații cu Kafka`, amândoi recunoscându-l pe realul Kafka în paginile ei, lucru care ar trebui să schimbe percepția generală despre aceast carte ca fiind cumva aprocrifă și povestită `din amintiri`
– la Paris se întâlnește cu Jean Louis Barrault care tocmai pusese în scenă adaptarea făcută de Gide după `Procesul `, nu este de acord cu interpretările lor și ale comentatorilor ce pun accentul pe `pierderea speranței`…Kafka pe care îl știa ea `nu pierduse niciodată speranța`
– tot la Paris o întâlnește pe Marthe Robert, cea care peste 30 de ani va scrie `Singur ca Franz Kafka` devenind unul dintre redutabilii exegeți ai scriitorului (dealtfel Marthe Robert o va și vizita la Londra de câteva ori înaintea morții ei, și va păstra în arhiva ei, paginile, vreo 50, scrise de Dora pe patul morții despre Kafka)
– 1950, Dora intră în spital, nefrită cronică, și data fiind și boala și internările interminabile ale ficei ei renunță la ideea mutării în Israel și realizeză că se apropie sfârșitul, marea grijă a ei, ca în toți ultimii 17 ani, rămâne soarta Mariannei Franziska: `ce va face această ființă a cărei viziune despre lume s-a format aproape exclusiv prin spitale și internate?`
– refuză să ceară cetățenia britanică, fiind încă cu statut de refugiat, de teamă că declarând că a fost 4 ani în URSS și soțul este dat dispărut acolo (nu știa că este încă în viață) ar putea avea probleme (suntem deja la începutul războiului rece dintre marile puteri)
– martie 1951 Dora se decide să scrie despre Kafka dar tocmai atunci fiind publicat și Jurnalul lui își da seamă că totul este spus acolo și infinit mai bine decât ar putea spune ea, totuși reușește să scrie vreo 50 de pagini despre el…cum ar fi despre privirea lui Franz când era absolut sigur despre ceva și toți ceilalți credeau contrariul: `A thousand dancing devils in his eyes, to have seen that in all its earthly and heavenly glory, one can die happy` (`o mie de draci dansau în ochii lui, doar să vezi asta în toată gloria lui pământească și paradisiacă și poți să mori fericit `)…acum începe să înțeleagă ce simțea Franz când spunea că se luptă cu fantomele nereușind să le pună în cuvinte, acum când și ea, deși îl vedea viu în fața ochilor, nu reaușea să îl pună în cuvinte…
– Decembrie 1951, Miron Grindea ajuns din România în Anglia în aceiași săptămâna cu Dora, ultima dinaintea războiului, editor timp de 50 de ani al unei reviste de Literatură și Artă, ADAM, o vizitează rugând-o să-i dea o scrisoare de recomandare către Max Brod
– cu o lună înaintea morții, în vara lui 1952, Martin Walser, cunoscutul scriitor de mai târziu, o vizitează și ramâne…șocat când din cuvintele Dorei se naște un alt Kafka decât `știa el din scrierile lui`…doar peste 50 de ani își recunoaște prostia de a fi fost indignat și de a se închide în fața acestui Kafka, uman, cunoscut în intimitate de ultima lui iubire…
– 15 August 1952, Dora Diamant moare în spital după ce în aceiași zi fusese vizitată de nepoata lui Kafka, Marianne Steiner care îi promite că va avea grijă de fiica ei Marianne Franziska. Ultimele ei cuvinte după această promisiune:`Mach was du kannst` (`Faci ce poți`)
– August 1953, Lutz Lask împreună cu mama lui se întorc în Berlinul de Est, încă convinși comuniști, cel puțin la suprafața (privindu-l in fotografia alăturată am zice contrariul) , el după 15 ani de Gulag și mama lui după același număr de ani petrecuți in URSS făcând cereri de eliberare a fiului…in decursul anilor vor primi la Berlin de două ori vizita ficei și nepoatei lor Marianne Franziska
– după ani în care nu mai ieșea din casă, după o viață tristă prin spitale și internate, orfană de la 17 ani, refuzând ajutorul nepoatei lui Kafka și a celei mai bune prietene a mamei ei, în August 1982 moare Marianne Franziska
– 1998, Zvi Diamant, nepot de frate al Dorei, neștiind până atunci cine a fost mătușa lui, pe care nu o văzuse dealtfel niciodată, ridică un monument funerar pe locul unde este înmormântată împreună cu fiica ei : pe marmura lui sunt încrustate cuvintele lui Robert Klopstock scrise în ziua morții lui Kafka `Cine o cunoaște pe Dora, știe ce înseamnă dragostea!`

Și astfel se termină povestea ultimei iubiri a lui Franz Kafka.
Un destin aparent banal, banal pentru secolul 20, destin, totuși scos din banalitate de atingerea lui Franz Kafka, care iată, pe lângă influența enormă asupra cititorilor săi, a avut și o influență personală și durabilă asupra unei femei, femeie dealtfel cu nimic specială, femeie care l-a iubit pe omul Kafka și, cel puțin cât el era încă în viață, nu avea nici o idee despre artisul Kafka, femeie care l-a iubit sincer, puternic, cu devoțiune și atașament.
Și… îmi permit o escapadă în lumea lui `și dacă`…și dacă Kafka nu ar fi murit în 1924 și sănătatea i-ar fi permis să trăiască mult mai mult, să zicem până după al doilea război mondial?
Eu cred că Franz ar fi rămas cu Dora toată viața, avea deja 40 de ani, ea nu avea nici o pretenție intelectuală, și nici o legătură cu lumea literară (ca Milena), era departe de tumultul interior al unui creator, era echilibrată, descurcăreață, avea grijă de el și îl proteja de lumea exterioară și problemele ei practice (oarecum ca și familia lui, mai puțin complexele filiale), nu avea nici o pretenție și cerere de femeie burgheză și mondenă (ca Felice Baurer). Menționez că aceste caracteristici prezente in personalitățile Milenei si ale lui Felice nu sunt cu nimic blamabile in sine sau ar putea impiedica o relație de lungă durată in mod automat, dar le-am prezentat astfel in strictă legatură cu istoria relațiilor lor cu Kafka. Deci este foarte probabil, având în vedere și mulțumirea și echilibrul interior ale lui Kafka în cele 6 luni în care au locuit împreună, că ar fi rămas împreună toată viața și, de ce nu, ar fi avut împreună și copii.
Bazându-mă pe ce știu acum despre viața ulterioară a Dorei și pe destinul celorlalți apropiați ai lui Kafka, familie, prieteni, cred că, dat fiind imensul devotament și determinare să `salveze`, așa cum s-a salvat pe ea și pe fiica ei, de Hitler, de Stalin, de bombele celui de al doilea război mondial căzute asupra Londrei, eu cred că l-ar fi salvat și pe Kafka și l-ar fi trecut cu bine prin uraganul Holocaustului și al războiului. Avea un mare spirit practic, nu neapărat în a își face o carieră sau o bună situație materială, dar cu certitudine un spirit practic de a ieși din cele mai grele situații și a lupta până la sfârșit pentru a învinge toate aversitațile ce-i stăteau în cale și a rămâne în viață. Prin comparație, din familia lui Kafka au supraviețuit doar 3 nepoate (două pentru că aveau tată neevreu), dintre iubitele lui Kafka, cu excepția Dorei, doar Felice Baurer a supraviețuit plecând cu soțul ei în Elveția și apoi în SUA, Grete Bloch, prietena lui Felice și, la un moment dat și iubita lui Franz a fost asasinată la Auschwitz, ca și Julie Wohryzek, cealaltă logodnică a lui Franz, iar Milena Jesenská a fost asasinată la Ravensbrück.
Dacă nu s-ar fi mutat împreună în Palestina înainte de război (lucru destul de probabil având în vedere dorințele în acesest sens exprimate de cei doi) erau șanse mari să reușească să îl scoată din zona ocupată de Hitler, poate în Palestina ca ceilalți prieteni literați ai lui Kafka sau în Anglia așa cum a reușit cu fiica ei și, cu certitudine, apropierea ei pasageră și circumstanțială de comunism, și, implicit, `vizita` ei în URSS nu ar fi avut loc niciodată.
În plus, poate, dacă ar fi publicat în perioada interbelică cel puțin `Procesul`, ` Castelul` sau alte cărți niciodată scrise, renumele lui ar fi fost îndeajuns de mare pentru a fi ajutat să scape din încercuire (vezi celebrele `transporturi salvatoare` de intelectuali, de exemplu cel organizat de Varian Fry).
Dar, din păcate pentru noi toți, și mai ales pentru el, Franz Kafka a murit în ziua de 3 Iunie 1924.
În schimb, fie și așa, ceea ce a lăsat în urma sa a făcut să se nască din numele lui un adjectiv, „kafkian„, lucru care, vorba lui Federico Fellini (aproximativ), este ceea ce poate să își dorească mai mult un om.