Portret de principii cu Doamnă

Fără ezitare pot spune că Ioana Both este unul dintre universitarii excepționali pe care România îi are, un universitar clujean care predă literatură română la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai. De aceea, diagnosticul pe care-l pune lumii universitare românești este unul trecut deopotrivă prin filtrul experienței, cât și prin cel al unei inteligențe cu vârful ascuțit de o ironie percutantă. Autoportret cu principii (Casa Cărții de Ștință, Cluj-Napoca, 2015) cuprinde textele publicate în cuprinsul câtorva dintre cele mai bune reviste de cultură, Dilema Veche, Observator cultural, texte circumscrise tematic problemelor învățământului românesc, cu retrospective pertinente la situația lui înainte de 1989 și la perioada intitulată optimist ”de tranziție”. De fapt, analizele de sistem pe care Ioana Both le realizează sunt filtrate adesea prin propriile ei experiențe, unele care vin pentru mulți dintre cititorii tineri dintr-o altă lume, la propriu și la figurat, din Epoca de Aur, ”pe care cu îndreptățită mândrie o numim, Epoca Nicolae Ceaușescu”, frază rezervată connaisseur-ilor. Este locul în care absurdul este colecționat cu umor, adevărate ”suvenire contimpurane” care creează impresia unui jurnal de front, cu ierni interminabile, cu blocade, cu hrană raționalizată și proastă, cu marșuri forțate, cu apartamente glaciale, fără apă caldă și fără curent electric, cu copii abandonați tânjind după un cămin, cu trenuri supraglomerate, cu confruntări stupide cu autoritățile școlare, etc., toate creionând o luptă pentru supraviețuire. ”Amintiri din cealaltă viață”, ”Corp de pionier”, ”Istoria comunismului povestită românilor de ei înșiși” sunt articole emoționante despre viața de dincolo, cu scene memorabile, fără amortizare, fără patetism, fără complezențe.

Ce facem cu Eminescu, cum reinvestim capitalul simbolic al acesti figuri emblematice? O serie de articole (e.g. ”La ce bun…poetul național?”, ” Ce-i mâna pe ei în luptă…?”) vizează o deconstrucție a poncifelor referitoare la posteritatea marelui poet și la valoarea sa de întrebuințare în contextul învățământului românesc, dar și ca monedă identitară al unui comerț oficial cu simboluri naționale și sublimități.

Ioana Both este autoarea unei excelente cărți, Eminescu explicat fratelui meu (Editura Art, 2012), una dintre puținele care împinge domeniul eminescologiei mai departe, însă nu pe eminescolog îl avem în aceste texte dedicate poetului național, ci pe un cititor ca și noi, un observator al unei proaste gestionări a unei opere care stă sub semnul excelenței concomitent cu sesizarea unui interes superficial și neproductiv manifestat prin festivisme găunoase, inflamări patriotice sau scenarii conspiraționiste. În ”Ilustra victimă”, universitarul clujean analizează ironic, apelând și la bibliografia în domeniu, scenariile fantasmagorice privind ”complotul anti-eminescian”, parte din concluzii regăsindu-se în recenta carte a lui Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit.

De la Eminescu la patriotism nu e decât un pas, Ioana Both îl face cu eleganță ironică căutând relevanța actuală a termenului și cântărind în ce măsură literatura mai este capabilă să devină un vehicul pentru ”sentimentele patriotice”. Într-un fel sau altul, universitarul clujean ajunge la interogații fundamentale, la ”dileme” actuale, unele cu un istoric polemic bogat. Ce facem cu miturile naționale, ce rămâne după ce le ”demitizăm”? Ce se întâmplă cu elitele? Cui mai folosesc ele? Ce impact are contestarea lor din direcția unei stângi intelectuale sau rezerva critică din partea unui sentiment anti-elitist care cucerește un front larg? Sau și mai simplu, de ce le detestăm, de ce a căzut în peiorativ acest termen? ”Elitele” sau ”Elitele? O frază de dânșii inventată…” oferă mai mult decât răspunsuri și ”soluții”, cât o excelentă deschidere dilematică, o așezare corectă a problemei.

Există o serie de articole savuroase și revelatoare pe care le-aș grupa cu titlul ”Bursele mele…” (da, vă puteți gândi și la Ioan Slavici!). Nu numai pentru intrepridul comerciant al anilor ’90 Occidentul era o descoperire similară ca intensitate emoțională probabil cu descoperirea Americii de către Columb. Tânărul universitar Ioana Both ”cucerește” Europa cu inocența și bucuria iubitorului de cărți aruncat în biblioteci imense. Absurdismul sistemului românesc face acest pionierat deopotrivă ineluctabil și comic, însă o privire în afară aduce cu sine și privirea din afară. Găsesc mult mai lucidă și nuanțată această perspectivă a Ioanei Both și ea devine cristalină și tăioasă ca diamantul când se îndreaptă asupra sistemului de învățământ românesc, cu precădere cel universitar, zguduit de reforme care fac concurență pieselor lui Daniil Harms, un sistem de învățământ care nu mai reușete să se așeze, care se birocratizează tot mai mult, transformând universitatea într-o mare epopee administrativă.

”Insuportabila ușurătate a criteriilor”, ”Numărătoarea nu e echivalentul judecății”, ””Măsuri și greutăți” ale facultăților umaniste”, ”De ce să devii profesor, astăzi, în România?”, ”Competențele și performanțele specialistului român” constituie tot atâtea modalități de a lansa interogațiile cele mai pertinente cu privire la ”sistem”. ”Inefabila interdisciplinaritate” relevă cu o vedere în secțiune vulnerabilitățile sistemului Bologna, sublimele absurdități pe care le ocazionează și care reflectă o schimbare de paradigmă îngrijorătoare prin consecințe.

Nu doresc să reiau raționamentele conduse cu o precizie matematică și cu o ironie filologică de către Ioana Both, însă nu pot să nu sesizez afinitățile pe care le are cu David Lodge în ceea ce privește acuratețea observației și umorul special cu care învăluie și cea mai pertinentă analiză, cu deosebirea că acest umor este și un fel de râsu-plânsu pe care Caragiale ne-a învățat să-l metabolizăm. Multe parafraze eminesciene deschid însă și către filipicile publicistului Eminescu, și cred că recunosc aici o afinitate în ceea ce privește verbul polemic și intransigența morală. Aș mai spune că acest volum sclipitor prin jocul de inteligență ironică și analiză la obiect nu se adresează exclusiv unui cititor interesat de sistemul educației într-un sens larg, deși reprezintă un tablou en miettes al acestuia. Demersul Ioanei Both vizează o dinamică care ne îndreaptă către ceva, încă difuz, încă neprecizat, configurează o mică istorie în mers. Dacă dăm la o parte dimensiunea amuzantă, ceea ce rămâne în fața unei priviri lucide este îngrijorător și invită la o matură reflecție. Articolele dilematice ale Ioanei Both tind să coaguleze în ceea ce pare a fi o simptomatologie care indică un posibil diagnostic, aflat într-un orizont de așteptare. Privită din acest unghi, cartea Ioanei Both este una neliniștitoare și provocatoare, o carte care ne privește pe toți, deopotrivă.

2 Comentarii

  1. Sunt situatii in care Ioana Bot se semneaza Both. Sa nu va fie cu suparare cum nici Ioanei nu-i este, chiar si pe documente oficiale. Si sa nu va imaginati formidabile jigniri. Ne leaga o veche si frumoasa prietenie si va asigur ca sentimentul meu de respect e deplin, in cazul in care nu ati sesizat acest lucru in articol. Cu simpatie si sa ramaneti la fel de vigilenta! Nu se stie cand e nevoie. Angelo

  2. Am o singura intrebare, daca dna. Bot isi scrie numele BOT si nu BOTH dvs. de ce nu ii respectati aceasta dorinta?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *