Pentru o mai bună întocmire a văzduhului să se facă
hărţi! Şi lumea să fie împroprietărită
ca după războiul cel mare,
fiecare cu parcela lui
unde să poţi ara, semăna
să ai ce pune pe masă
la copii, iar când simţi
că se apropie sfârşitul
să te duci duci la notar c-aşa vrei tu
si să pui pe numele lui fiu-tu
bucata ta de cer
ca pe o bucată de pâine
Anca Mizumschi
s-a născut la 24 noiembrie 1964, la Constanţa. Este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti. A publicat volumele: Departe de Hemingway, 1988; Est, Editura Viitorul Românesc, 1993; Opera Capitală, Editura Albatros, 1995; Poze cu zimţi, Editura Brumar, 2008; Anca lui Noe, Editura Humanitas, 2009; Versouri, Editura Humanitas, 2010; “Carte de citire” (antologie de autor), Editura Blumenthal, 2012.