Îmi plac festivalurile de film. Mai adecvat spus: îmi plac pentru că există. În traducere personală: chiar dacă nu merg decît la foarte puţine proiecţii ale diverselor festivaluri de film la care am acces (din vina mea, desigur) – îmi plac pentru că există. Ele trebuie să existe, este o idee extraordinară că există. Între altele, dar nu în primul rînd desigur: fiindcă „pun pe masă” liste de filme – multe dintre ele, delicioase, de văzut relaxat, încet, calm, cu atenţie, de revăzut chiar.
De cîteva zile, dar cu seara de sîmbătă ca moment oficial de deschidere, în Bucureşti avem Festivalul Filmului Evreiesc. Este cea de-a cincea ediţie. „După cum am aflat chiar de la început, un astfel de proiect începe să fie o întreprindere serioasă de-abia după ediţia a cincea”, menţionează în cuvîntul de deschidere Paul Ghiţiu, directorul acestui festival. Este, desigur, o cochetărie – ştiu, cît de cît, şi oferta ediţiilor precedente. Ediţii remarcabile, cu filme memorabile. Şi, desigur, cu liste de filme preţioase pentru iubitorii acestei arte atît de speciale.
Am fost la seara de deschidere – cu „Dl. Kaplan” drept opţiune pentru acest moment special. Am fost acolo şi m-am simţit bine: nu am văzut un film care va face „pîrtie” în cinematografie, dar am văzut un film solid, placut, unul bine strunit, bine „cusut”, care pune – cu umor uneori – probleme grave. Aşa cum, spun asta cu încîntare, fac multe dintre filmele evreieşti – multe dintre ele, la fel, bune, redutabile, bine făcute.
Festivalul ţine pînă în data de 1 octombrie. Programul său poate fi consultat aici: www.bjff.ro. BJFF de la Bucharest Jewish Film Festival. Mai mult decît „poate fi”; „merită să!”
