Suspendare în cădere

Don DeLillo este unul dintre scriitorii pe care m-am bucurat să-i descopăr în ultimii ani. Citind Cosmopolis și Punctul Omega, mi-a plăcut mult inteligența cu care scriitorul american îi obligă pe cititori să-și pună la bătaie toată atenția de care dispun pentru a se strecura în universul artei sale reflexiv-contemplative. Profunzimea și frumusețea frazelor, estetica sa glaciară bazată pe detașare și intelectualizare (dar nu și lipsită de afectivitate), imaginile strânse, atomice, cu efecte pe termen lung și fragmentarismul încărcat deseori de poezie sunt rafale pe care scriitorul american le aruncă în fiecare pagină. Tâlcul acestora se lasă doar întrezărit şi se cere căutat.

În mod firesc, eram nerăbdătoare să deschid cea mai recentă traducere din DeLillo – Omul căzător. Titlul nu prefigurează metaforic doar o condiție universal-valabilă a ființei umane, ci își are ca punct de plecare imaginea devenită celebră a bărbatului care s-a aruncat din turnurile gemene, în timpul atacurilor teroriste, cartea fiind construită chiar în jurul evenimentelor din 11 septembrie. Romanul începe cu imaginea unui bărbat, protagonistul cărții, rănit și confuz, rătăcind pe străzile pline de oroare, spaimă, durere și moarte. Cu aceeași imagine se și încheie, ca și când, între timp, de consistență a avut parte doar rătăcirea. Încă din primele pagini se conturează și cele două planuri ale narațiunii: pe de o parte, tragedia colectivă (văzută din perspective diferite, inclusiv prin ochii copiilor sau ai musulmanilor) și, pe de altă parte, dramele membrilor unei familii destrămate. În prim plan trece trauma celor rămași în viață, dificultatea de a merge mai departe, indiferent dacă aleg să se confrunte cu realitatea (recurgând, inclusiv, la terapie prin scris) ori încearcă să evite consecințele.
omul-cazator_1_fullsize

Proza este una tensionată, cu un ritm întretăiat, pliat pe stările nevrotice ale personajelor. Şirul de scene din roman ridică diverse întrebări problematizante privind relația politică dintre America și statele musulmane, maniera în care o tragedie colectivă schimbă destinele individuale – influenţând raportarea la ceilalți ori chiar percepția asupra propriului sine, asupra sensului vieții -, limitele sau puterea credinței religioase, semnificaţiile morții. Extrapolând simbolul căderii turnurilor gemene, personajele întruchipează, implicit, evidenţa ușurinței cu care orice viaţă se poate prăbuși ori poate rămâne suspendată, cel mai adesea în cădere. Titlul romanului se răsfrânge în roman și prin imaginea obsedantă, mută şi terifiantă, a unui actor ce se ivește suspendat în cădere, atârnat cu capul în jos, răsuncind cuțitul în angoasele și fricile mai mult sau mai puțin vizibile, conștientizate ori recunoscute ale tuturor.
Subiectul cărții ar fi fost, în principiu, extrem de generos, iar priceperea știută a lui Don DeLillo ar fi avut mari șanse să ofere cititorilor o capodoperă. Din păcate, însă, de data aceasta, gradul de indeterminare a structurii este unul prea ridicat, fragmentarismului îi lipsește liantul de profunzime, poezia, conexiunile subtile, abisul privirii. Oricât ar dibui cititorul cu închipuirea și oricâte inițiative ar avea inteligența, rămâne în fundal senzația de „nedesăvârșit”, la această impresie punând umărul și inconsistența personajelor, schimbările pulveriza(n)te de la o scenă la alta, de la o perspectivă la alta, în condițiile în care stilul nu este suficient de individualizat. Dar, dacă ne place, ne putem imagina și că tocmai acesta este unul dintre experimentele construite de Don DeLillo.

Don DeLillo, Omul căzător, Traducere din limba engleză de Maria Ioana Apostol, Polirom, 2015

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *