Solidaritatea cu „celălalt”

Povestea lui Hanna Yakub este romanul cu care Rabee Jaber (jurnalist și romancier libanez, născut în 1972, autor a 17 romane) a câștigat în 2012 International Prize pentru literatură arabă, devenind, odată cu cea de-a doua sa nominalizare, cel mai tânăr câștigător al premiului. Romanul pune acut problema gravă, delicată și mereu actuală a diversității religioase și a toleranței, dar și a crizei identității colective și individuale. Având la bază o documentare temeinică a autorului, acțiunea romanului este plasată în anii 1860, când Siria și actualul Liban făceau parte din Imperiul Otoman. În 1858 a avut loc o revoltă a comunității creștine, reprimată cu brutalitate de musulmani. În luptele din anii următori, circa 10 000 de creștini au fost măcelăriți de druzii libanezi care au ocupat muntele Liban. O parte din acești druzi au fost exilați în Balcani de către reprezentanții Imperiului Otoman.

Acesta este fundalul istoric pe care este construită povestea lui Hanna Yakub. O poveste întunecată, spusă însă frumos, fără ca autorul să aibă pretenția de a da lecții de istorie sau de religie. Personajul central al romanului este un creștin, vânzător de ouă din Beirut, întemnițat fără vină alături de druzii musulmani care sunt exilați pe malul sârbesc al Dunării. Timp de 12 ani va fi prizonier, experimentând diverse umilințe și dureri, luptând din greu, alături de așa-zișii lui dușmani, să rămână în viață. Exilul traumatizant oferă ca unică șansă solidaritatea între musulmani și un creștin, deveniți frați de temniță, iar autorul alege să surprindă dramele rătăcirii druzilor prin Balcani prin ochii „celuilalt”, ai creștinului prins într-un destin care nu-i era menit. Astfel, romanul începe cu confesiunea acestuia care îl strecoară pe cititor direct în infernul închisorii din Muntenegru, în care acesta se afla de 7 luni. Legat de un stâlp, înfometat, bea apă de la ploaie și îndură umilințe din partea soldaților. În ființa sa nu mai e loc decât pentru durerea din trupul zdrobit și pentru amintiri. Mirosul libertății este simțit doar în hainele gardienilor.

yakub
În capitole scurte, Rabee Jaber schimbă planurile narative și perspectivele, purtând cititorul și prin Beirutul rămas în urmă, dramele celor rămași aici fiind contrapunctate de cele ale prizonierilor târâți prin diverse temnițe din Balcani, devenind cunoscuți drept „druzii din Belgrad”, acesta fiind și titlul original al romanului. Trec din carceră în carceră, din „sărbătoare” în „sărbatoare” și sunt supuși unor munci desfășurate în condiții inumane, ori sunt folosiți în lupte străine de ei, înfruntând foamea, păduchii, dizenteria.

Beirut, Belgrad, Muntenegru, Herțegovina – viața și spiritul locurilor sunt subtil surprinse, constituind o veritabilă frescă a Balcanilor care atinge simțurile cititorului, cu atât mai mult cu cât limbajul este simplu, iar traducătorul, Dumitru Chican, a reușit să găsească cuvintele potrivite. Rabee Jaber se dovedeşte un foarte bun povestitor și un excelent creator de atmosferă. Lumile colorate prin care trec druzii sunt surprinse în esența lor, sunt recreate în mod viu, uneori un singur pasaj oferind perspectiva unor complicate realități istorice, cum ar fi cele câteva rânduri ce descriu iatacurile unui pașă din Belgrad, care ține într-o ladă greoie din lemn de cireș căpățânile împăiate ale dușmanilor săi, ce aveau să fie puse în mormânt odată cu el. Locurile cu tainele și obiceiurile sunt descrise cu multă iscusinţă, cititorul pătrunzând deopotrivă pe tărâmul pe care domnesc narghilele, moscul, aromele de ambră, femeile frumoase sau peisajele contemplate cu aviditate de ochii prizonierilor. Doar că printre acestea trec trupuri năpădite de răni putrede, oameni care își înnoadă suferințele și speranțele, pășind uneori peste moarte sau oameni descăpățânați cu ușurința cu care alții își beau cafeaua.

Rătăcirea druzilor cu creștinul printre ei devine o metaforă a condiţiei omului văzut ca „pieton al istoriei“, prins în violenţa şi absurdul evenimentelor sociale şi politice (război, conflicte etnice, religioase), om jucând rolul călăului, al respinsului sau al victimei inocente, roluri care se pot schimba uneori de la o clipă la alta, fără voia lui. Dacă este să dea o lecție, Rabee Jaber o preferă pe cea a solidarității umane născute în momentul în care „celălalt” devine „de-al nostru” sau chiar „eu”.

RABEE JABER, Povestea lui Hanna Yakub, traducere din arabă şi note de Dumitru Chican, Editura Pandora M, Grupul Editorial Trei, 2014, 272 p.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *