Portretul Doamnei de Fier

Fără să fie o judecată absolută – nu pot să invoc drept argument toate apariţiile editoriale din ultimii 20 de ani, să zicem; în mod fatal, o cunoaştere a lor, la modul exhaustiv, nu îmi este accesibilă! –, cred că volumele de monografii dedicate unor personalităţi profund democratice din afara României care au apărut la noi este net inferior monografiilor dedicate unor lideri autoritari sau a unor tirani sîngeroşi. Pesemne că biografia celor din urmă este, în unele privinţe, mai vandabilă decît a liderilor democraţi – tiranii, dictatorii ucid sau dau ordin să fie ucişi oameni, sute de mii de oameni, milioane de oameni – spre pildă, şi asta e spectaculos, aşa cum, în alt registru, sînt spectaculoase la televiziune ştirile despre accidente, crime şamd. Dar nu cred că e numai atît – nu cred că, a propos de subţirimea apariţiilor despre marii democraţi ai lumii, doar criterul audienţei e de luat în calcul. Sau, mai bine zis, refomulînd fraza precedentă: sper să fie doar aşa ceva, sper să fie doar un fel de ignoranţă uşuratică, doar o neglijenţă îndelung cultivată de sensurile, reperele înguste şi cuvintele puţine pe care le presupun tabloidizarea vieţii publice.
Democraţia a avut mari staruri – în Est şi mai ales în Vest. Democraţia este, desigur, un sistem solid, complex, cu o forţă de regenerare şi de autoreglare formidabilă – şi, esenţial, fără să ucidă oamenii pe bandă rulantă, aşa cum, aplicînd însăşi filosofia lor fondatoare, au făcut comunismul sau nazismul -, dar stă şi oameni de mare forţă. Oameni cu profil public excepţional, cu fapte politice ieşite din comun – în matricea sau întru matricea profund şi atentic democratică. Churchill, Konrad Adenauer, Reagan. Şi, dacă pomenim numele „Marelui Comunicator” – R. Reagan (cel care spunea despre sine că „eu nu sînt un mare comunicator; eu am comunicat decizii mari”), inevitabil trebuie să invocăm un altul: cel al „Doamnei de Fier”, Margaret Thatcher. Cea care a spus, între multe alte exprimări memorabile, că „dacă lupt, lupt ca să cîştig”. Sau: „unii politicieni au coloana vertebrală subdezvoltată, pentru că, probabil, o folosesc prea puţin”.

ZOOM 1. Margaret Thatcher a spus a mai spus că: „dacă îţi propui să fii iubit, pregăteşte-te să faci compromisuri, oriunde şi oricînd”. Sau: „Am venit aici cu un singur obiectiv: să schimb britanicii dintr-o societate de dependenţi, într-una de autonomi; din dă-mi-şi-mie, în fă-tu-însuţi; din stai-jos-şi-aşteaptă, în hai-să-facem.”. Sau: „Să fii puternic este ca şi cum ai fi o doamnă. Dacă le spui oamenilor că eşti, nu eşti.”

În limba română avem un volum, cel puţin un volum care îi este dedicat acestui mare lider politic de nivel mondial. Şi anume – unul dintre volumele autorizate care povestesc biografia doamnei Thatcher. Este vorba despre volumul lui John Blundell – „Margaret Thatcher. Portretul Doamnei de Fier”. Carte e publicată de editura Curtea Veche, dar ea a circulat – ca să atingă poate un alt public şi ca să îşi prelungească, în felul acesta, „viaţa” – şi ca insert la una dintre publicaţiile economice extrem de respectabile de pe piaţa publicistică autohtonă. Despre autorul cărţii, ca semnal că e o biografie autorizată şi, mai ales, ca semn puternic al unei amicii de proiecte şi de idei care s-a întins pe cîteva decenii, Margaret Thacher însăşi spune: „John Blundell este unul dintre cei mai de succes apărători ai modelului economic liber-întreprinzător care a adus progres şi prosperitate economică lumii întregi. Aşadar, el este capabil într-o bună măsură să le explice americanilor convingerile şi principiile care stau la baza a ceea ce astăzi este cunoscut drept „thacherism””

ZOOM 2. Margaret Thatcher a mai spus: „Banii nu cad din cer; trebui să fie cîştigaţi pe pămînt”. Sau: „Pentru cei care așteaptă cu sufletul la gură să schimb direcția, am o vorbă: Renuntați voi, daca vreți! Această doamnă, nu e genul care să renunțe!”. Sau: „Am venit aici cu un singur obiectiv: să schimb britanicii dintr-o societate de dependenți, într-una de autonomi; din dă-mi-și-mie, în fă-tu-însuți; din stai-jos-și-așteaptă, în hai-să-facem.”. Sau: „O fi cocoşul cel care cîntă, dar găina e cea care depune ouăle”.

Cartea lui John Blundell nu trebuie să fie povestită – e mult mai util să fie citită. M. Thacher e „surprinsă” într-o multitudine de ipostaze: la început de carieră – căutînd, aşadar; în opoziţie – căutînd cum să treacă dincolo de această stare, cu prestaţii memorabile, cu „ieşiri” de o ingeniozitate rară şi de o consistentă ieşită din comun; la putere – căutînd să redefinească Marea Britanie, să o refondeze, să o reîncarce de bunăstare şi de speranţă – şi reuşind; la apus – căutînd să gestioneze propriul mit, şi reuşind, şi aici, să ne dea mult de gîndit. Cei care vor să ştie de unde vine – din ce familie, din ce tradiţie britanică – sau cine şi în ce fel a stat în imediata apropiere (fără să fie neapărat vizibil în plan politic), va fi, cu măsură, de asemenea satisfăcut de lectura acestei cărţi. Însă, foarte pe scurt, nu picanteria, ci proiectul politic – antologic, istoric – al acestui politician rar sînt privilegiate în această, încă o dată, auzotizată şi necesară biografie a lui Margaret Thacher. Nu anecdota – nu lipsesc, desigur, acestea; autorul cărţii are „nerv” britanic, personajul său principal are un om înalt, dens, şfichiuitor uneori -, ci Ideea democraţiei (moderaţie, capitalism, cinste, stat de drept, piaţă concurenţială, educaţie în sens meritocratic şamd – în aceeaşi linie …) e privilegiată. Mai simplu: nu e o carte despre vorbe (goale, vorbe-în- vînt), ci despre fapte – subîntinse şi dublate de vorbe, nu puţine memorabile, cu sens şi semnificaţie. Mi se pare evident: cartea aceasta are şi numeroase virtuţi pedagogice. Din ea pot învăţa, îndelung, nu numai politicienii .

ZOOM3. În 4 mai 1979, cînd a devenit prima femeie premier din Europa, Margaret Thatcher a spus, în discursul din faţa celebrei reşedinte britanice, Downing Street 10, cu o parafrază după Sfîntul Francisc de Assisi: „Când e neînţelegere, să aducem armonie. Când e greşeală, să aducem adevărul. Când e îndoială, să aducem încredere. Şi când e disperare, să aducem speranţa!” Pînă acum, mandatul său de premier a fost cel mai lung din istoria Marii Britanii – 11 ani.

bun
Mi se pare inevitabil şi foarte important de spus că Margaret Thacher a fost unul dintre marii politicieni vestici de convingere. Şi eficienţi, dar – amănunt fundamental – şi „de convingere”. Şi-Şi! Conservatoare – „conservatoare dură”, spun şi admiratorii, şi detractorii, în sensuridesigur destul de diferite! – doamna Thacher a refondat, în multe privinţe, Marea Britanie şi, avînd şi norocul de a se afla pe aceeaşi lungime de undă şi pe acelaşi interval de conducere, cu un R. Reagan în fruntea Statelor Unite ale Americii, a marcat, esenţial şi ÎN BINE, politica mondială.

Priviţi, admiraţi, notaţi, daţi replay, daţi mai departe:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *