*„Despre nerăbdarea de a fi răbdător” este, pur şi simplu, o carte frumoasă. Este un dialog epistolar, destul de întins, adesea calm, uneori incandescent între doi oameni – despre care putem bănui încă din primele pagini că, dacă nu sînt prieteni, cu siguranţă ei vor deveni prieteni. În realitate, sînt deja – aşa încît, epistolarul recent propus de editura Humanitas este, în mod vădit, apăsat, explicit, asumat, şi o carte despre prieteniei şi a prieteniei. Între un (un relativ) tînăr – şi foarte înzestrat scriitor, aparent nerăbdător – şi între un greu al culturii române contemporane, matur, atent, care nu şi-a refuzat, dimpotrivă, diverse experienţe ale nerăbdării.
*Ciprian Măceşaru şi Dan C. Mihăilescu ne-au dat, aşadar, spre finele lui 2014, una dintre cărţile care se duc după cititorul lor; după ce, încîntant, acest cititor va fi lăsat din mînă volumul. E cumva inevitabil să se întîmple aşa: problema răbdării – şi a „geamănului” acesteia, nerăbdarea – e una adînc umană. E ceva personal – prin urmare, cînd e citită cu atenţie, cartea aceasta nu are cum să nu fie personalizată. Să nu devină ŞI a cititorului – el însuşi prins, fatal, în perimtetrul larg, generos, uneori necrutăţor, alteori oferind valuri de insondabilă mărinimie, marcat de răbdare-nerăbdare. De altfel, aproape de debutul cărţii, şi unul şi altul dintre co-autori spun direct că problema pe care, din mai multe direcţii, o vor învălui, este una personală.
*Înainte însă de consistentul dialog, avem în acest volum un fel de aperitiv. E cuvîntul înainte al lui Dan C. Mihăilescu, un excelent rezumat al „proiectului de cercetare” uman, atît de uman pe care l-au „tăinuit” cei doi protagonişti ai cărţii („tăinuit”, de la un oltenism foarte simpatic şi adînc – „a tăinui”, „a sta de taină”). Între altele, în aceste pagini de pregătire pentru spectacolul de idei care va urma şi în care D.C.M. şi, iată, din abreviere, cum se scade o literă, C.M. – DCM & CM! – este invocat un volum care a făcut multă vîlvă, inclusiv la noi, la momentul apariţiei, anume – „Elogiul lentorii” al lui Carl Honore. (pentru rigoare, e invocat şi al doilea, şi complementar volum al aceluiaşi autor, de asemenea disponibil în limba română, „Remedii lente”). O carte în care se sugerează şi se indică direct că, secolul vitezei, dar şi cel care i-a urmat (unul al hipervitezei? Nu e chiar improprie formularea), au nevoie de o frînă, au nevoie de ritmuri scăzute, de lentoare, de, la limită, repaos programatic. Acum, „graba este răspunsul nostru la orice problemă”, scrie Carl Honore – şi acest răspuns nu este, adesea, unul adecvat.
*E nevoie de „SLOW”, sugerează – şi DCM, urmat de CM asumă asta. E nevoie, cu alte cuvinte, de „această relativ nouă, mică, dar puternică zeitate” – cum o numeşte Dan C. Mihăilescu. Sau, cum o descrie Carl Honore, „Slow nu este duşmanul capitalismului. Dimpotrivă, îi oferă acestuia un colac de salvare. În forma actuală, capitalismul global ne sileşte să producem mai repede, să muncim mai repede, să consumăm şi să trăim mai rapid, indiferent de preţ. Tratînd oamenii şi mediul înconjurător ca pe nişte bunuri de valoare, alternativă lentă poate pune economia la muncă pentru noi, şi nu invers”. „Despre nerăbdarea de a fi răbdător” este, desigur, şi o carte despre această zeitate.
*Dacă un cronicar de carte, fie el şi unul „de întîmpinare”, ar vrea să fie din cale-afară de nerăbdător, ar putea spune despre volumul celor doi – DCM & CM – că este unul despre – pam-pam-pam! – managementul timpului. Ar putea, făcînd uz de un concept-umbrelă şi mai larg, să încerce să pluseze: cartea e despre managementul timpului şi al sufletelor. Pam-pam! Dar ar fi prea puţin spus. Formula e prea vagă, deci în fond, irelevantă. Căutată, acoperită de un fel de plasă recentă prin care se „pescuiesc” diferite experienţe – de la cele profesionale, la cele personale -, dar, în fond, irelevantă. De fapt, poate că nici nu e nevoie ca această carte să fie încadrată. Desigur, volumul poate fi, cu riscurile de rigoare, plasat, categorisit – dar, fiind o carte despre căutare (încă o dată – nici unul dintre cei doi nu e fix, imobil – nici unul nu e un sfinx de cursă lungă sau un nerăbdător de serviciu. Şi unul şi altul sînt „căutători”, sînt „pe drum” ), să fim mai modeşti – să zicem că „Despre nerăbdarea de a fi răbdător” e cartea unei întîlniri, e o carte, una dintre cele multe posibile, despre bucuria de a trăi şi de a gîndi atent, cu folos.
*Temă demarată de la date personale – CM i-a dat tîrcoale în mod repetat, avînd în acest sens ample fişe de lectură la îndemînă şi, de pildă, la începutul dialogului epistolar mărturiseşte că se suspectează că suferă de „akrasie” (neputinţă în controlul de sine), în vreme ce DCM spune, tot din start că „dacă toată fiinţa mea a fost structural străină răbdării arhitecturale, cochetînd adeseori zglobiu cu extremele, drept e să spun şi că undeva, în subterane, am avut constant (şi am, la modul dureros) o sete cumplită de rînduială, ierarhie, temeinicie şi edificare în durată” -, ea e, pe măsură ce splendoarea dialogului ni se dezvăluie, cu mult mai mult decît relatare personală. Nu e chiar o istorie, dar e o contribuţie importantă, doldora de sugestii fertile, la ceea ce, de asemenea în startul discuţiei, CM numeşte „o istorie culturală a răbdării”. Una care, poate că e chiar de prisos de spus, nu se poate lipsi de umbra sa – o istorie culturală a nerăbdării.
*Fiind aşa, avem, prin urmare, o multitudine de perspective, de direcţii survolate sau explorate: istorie mică şi istorie mare, politologie şi religie, vest-est, fizică şi metafizică. Avem, spre pildă, pagini memorabile despre nerăbdare în istorie, dar şi – în oglindă – despre răbdarea uriaşă, matricială a femeilor (după părerea mea, printre cele mai frumoase pagini ale acestei cărţi – paginii de elogii subtile şi meritate ale femeii).
*Cum spuneam, blindată de sugestii de investigat, cartea celor doi se propune, aşadar, şi ca un volum al unui şantier. Personal, pentru cei doi co-autori – tema, după ce a fost marcată în mai multe feluri – nu e, nici la finalul volumului, încheieată, casată. Dar şi mai departe – ea e un şantier, un „loc” plin de repere pentru cei care vor sau care sînt împinşi de diverse experienţe să reflecteze la acest pachet tematic problematic. Logic: e un „şantier” deschis şi-sau de redeschis!
*Ce ar mai fi de zis? Aşa, jucăuş, lent, aparent leneş, sacadat: „keep calm and read this book”! Si nu uitaţi, în numele micului zeu Slow, în cuvintele lui DCM: „degustare şi sorbire, în dauna înghiţirii nesăţioas, la nimereală.” & „puţin, dar bun, chiar dacă scump, în loc de mult şi prost, chiar dacă ieftin” & „zîmbetul în locul hohotului, şoapta înţelegătoare în locul răstirii vulgare, tăceri bine coapte, nu incontinenţă verbală” & „înseninarea, nu încruntarea” & „slow food, slow cities, slow sex”. Sau, în cuvintele Sf. Ioan Scărarul, cel care dă şi motto-ul cărţii: „căci nimic nu pricinuieşte atît de mult nerodirea ca nerăbdarea”.
*P.S. Mi se pare evident că lectura acestei cărţi merge mai bine cu o serie de cafele la ibric, făcute leneş, pe îndelete, decît cu cafea instant…
