AntiCorupţia: vinde sau nu vinde?

Tema anticorupţiei merită punctată în contextul electoral din 2014, atît de agitat– nu e un subiect nesemnificativ, dimpotrivă. A fost, din nou, chiar dacă nu la modul explicit, vedeta sezonului. Va rămîne aşa, chiar dacă – încă o dată – nu în mod evident, explicit. În plus, ea e învăluită într-un pachet retoric ce provine de la politicieni – de la stînga la dreapta – care, la rîndul său, trebuie marcat, semnalat şi combătut.

Teza acestora e următoarea: corupţia nu e o problemă. Sau e una neînsemnată. Sau, cînd e ca politicienii să fie generoşi, corupţia e, spun ei, o temă de nişă – să se ocupe cei în drept să o facă. Prin urmare, pasul doi: tema anticorupţiei nu e una electorală, nu are impact, nu e vandabilă. La limită, e neimportantă. Este o teză repetată atît de des încît a devenit o banalitate. Stau, în realitate, lucrurile chiar aşa?

Chiar stau aşa? Chiar au dreptate cei care, de pe dreapta de pildă, spun că, întrucît Monica Macovei – să luăm acest exemplu deloc ales la întîmplare -, nu a obţinut decît un scor mai degrabă modest la prezidenţiale, tema justiţiei şi „geamăna” ei, (anti)corupţia nu au trecere la mase, deci nu sînt importante? Sau, ca să luăm un exemplu şi din altă zonă – chiar au dreptate cei care spun că mecanismele care investighează corupţia la nivel înalt costă al dracului de mult şi, din perspectiva performanţelor, e o investiţie exagerată care nu trebuie să fie făcută? Asta, în condiţiile în care panseluţele şi decoraţiunile aşa-zis „verzi” doar dintr-un sector din Capitală – luaţi-l pe oricare doriţi! – întrec, la nivelul bugetului anual, sumele care ţin în viaţa o super performantă DNA. Şi, în fond, chiar trebuie să vîndă justiţia & anticorupţia? Chiar e nevoie, aşa cum în tabloide avem „fata de la pagina 5”, să avem şi „coruptul de la pag 3” sau „infractorul de la pagina 10”?

Merită să (ne) punem aceste întrebări în mod repetat. Dacă acum, după ce alegerile prezidenţiale au scos, în 16 noiembrie, un învingător surprinzător (mai ales din perspectiva scorului obţinut), mîrîielile cu privire la „vandabilitatea” sau cele despre „impactul” anticorupţiei abia se aud, asta nu înseamnă că ele sînt pe cale de dispariţie. E doar o retragere strategică, o pauză de etapă. Se vor auzi, din nou, în curînd. Ar fi bine, ar fi util să îi privim cu maximă suspiciune pe cei care le emit. Ar fi bine, ar fi util să nu legăm singuri de picioare probleme false. Justiţia nu trebuie să vîndă. Justiţia trebuie să cureţe terenul de joc. Şi nici nu e aşa de sigur că „anticorupţia” e o temă care „nu vinde”: priviţi la cota de încredere pe care, acum, o are DNA! E comparabilă ci aceea pe care o înregistrează Klaus Iohannis. Cu precizarea că un politician poate pierde foarte uşor încrederea marelui public…

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *