La ora 5:20 mă urc în tren spre Iași. Mă așez ghemuit. Este atât de frig încât simt o deznădejde metafizică. Vreau să îmi scot geanta de pe umăr ca să o așez pe scaunul de alături dar numai gândul că trebuie să mă mișc în acea atmosferă glacială îmi anulează definitiv intenția. Mă blestem că nici ochii nu îmi pot mișca pentru că dacă fac asta lichidul de pe globul ocular mi se usucă și mi se întărește brusc fără să mă întrebe. Și, deci, stau așa până când…până vine el. Are uniformă și miroase a fier umed și ruginit. Pălăria îi este atât de trasă pe ochi încât când te uiți la el nu știi dacă doarme în mers sau are lacrimi în ochi de frig, sau dacă măcar se uită la tine.
Când vine spre mine, pentru a nu-mi mișca mâinile pe care le aveam încrucișate de îngheț, că dacă mi le mișcam simțeam frigul cum îmi pătrunde în epigastru, mezogastru și hipogastru, îmi vine ideea să nu-i mai arăt biletul, ci numai să-i sugerez că-l am. Și m-am gândit, până ajunge la mine, cum să fac asta: prin mișcarea capului, prin privire (fără să-mi mișc globul)… dar nu apuc să-mi fac planurile că… Iată-l, Doamne. De ce? Acest „de ce?” banal, datorită situației împietrite în care mă situam, mi s-a mutat în plan filosofic. De ce Doamne să trebuiască să fac atâta efort să-l conving că am bilet? De ce nu putem comunica „fără mijlocirea organelor de simț obișnuite, în transmiterea gândurilor la distanță”. Încep să lăcrimez de nervi și scot biletul.
Mai menționez că pe scaunul de vis-a-vis era un om care din cauza frigului aveam impresia că are ceva cu mine. După ce îi dau biletul, El își îndreaptă trupul ciuruit de somn și de plictis spre acel om si îi cere, fără să vorbească, biletul. Omul ce face? Începe să se încălzească brusc. El începe să-și piardă răbdarea și începe să-și miște buzele lipite de frig. Începe mai întâi cu buza de jos să zdruncine puțin buza de sus, amândouă situate la finalul glaciațiunii Wűrm, și zice: „Bnă zzia. Biletul dvs.” Omul își căuta prin haină încurcat biletul care pentru el, la momentul acela, era rațiunea lui de a fi. Distanța parcursă cu mâna prin haină l-a încălzit atât de tare încât mi-am zis: „Doamne! Singura soluție pentru a te încălzi iarna într-un tren Regio este să n-ai bilet”. Lucru valabil și când e prea cald afară: te urci fără bilet și îngheți instant când vine el.
