În general, scriu după alegeri, într-un demers de analiză a rezultatelor – este, de altfel, modul cel mai cinstit în care practicienii din domeniul sondajelor de opinie verifică validitatea și fidelitatea rezultatelor obținute cu luni sau săptămâni înainte. De data aceasta, ambiționându-mă să găsesc niște rapoarte sau date de sondaj legate de alegerile prezidențiale, ce vor avea loc peste doar trei zile, am realizat, dacă mai era cazul, cât de anostă, săracă și plictisitoare a fost această ultimă campanie electorală. Aș zice ca cea mai slabă din istoria post-decembristă a României. Rapoarte nu am prea găsit, date destul de puține, titluri de ziare și interpretări impresionistice absolut halucinante, în schimb, da! Și am realizat, încă o dată, că de când mult-hulita și blamata Fundație Soros (sau Fundație pentru o Societate Deschisă) nu mai realizează Barometrul de Opinie Publică, care oferea nu numai rapoarte de cercetare profesioniste, ci și garanția corectitudinii cercetării de teren, precum și accesul absolut gratuit la bazele de date, a încetat acest demers, piața datelor de sondaj este una mult mai săracă. Asta nu înseamnă că nu se mai realizează sondaje. Dar comanditarul are dreptul de a face publice sau nu informațiile (de cele mai multe ori alege cea de-a doua variantă).
Un client inteligent și cu bun simț va delega responsabilitatea structurării cercetării sondorului de opinie. Acesta, dacă respectă normele și etica profesională, se va consulta cu comanditarul, dar își va impune punctul de vedere științific și va realiza o cercetare cu tot ce presupune ea din punct de vedere etic, sociologic și statistic. Nu în ultimul rând, va sublinia, de fiecare dată, modul în care au fost colectate datele: perioada anchetei de teren (fie că este realizată prin interviuri față în față, la telefon, pe computer, sau cu orice alta metodă de cercetare), mărimea și tipul eșantionului, aria de desfășurare, reprezentatitvitatea, marja de eroare și eventualele ponderări statistice.
Or, până în acest moment am descris un ideal-tip. Pentru că ce s-a întâmplat în România în ultimul an cu piața sondajelor, este mai mult decât trist. Nimeni nu poate împiedica un canal mediatic să realizeze un așa-zis sondaj online – spun ”așa-zis” deoarece, pentru a fi într-adevăr reprezentativ, fiecare element din populația de bază trebuie să aibă șanse egale de a fi selectat. Aceasta înseamnă că un individ poate fi intervievat o data, de două ori, de mai multe ori sau niciodată. Deci, argumentul conform căruia un sondaj nu este reprezentativ pentru că ”pe mine nu m-a întrebat nimeni” nu stă în picioare din punct de vedere statistic. Un canal mediatic poate obține, în cel mai bun caz, o testare a propriului public. Ceea ce este mult mai grav, însă, sunt rabaturile etice și profesionale pe care le fac cei realizează sondaje – fie că nu lucrează corect până la capăt din punct de vdere metodologic, fie că formulează întrebările în așa fel încât să provoace anumite răspunsuri, fie că aduc din condei datele pentru a fi pe placul clientului, toate aceste aspecte, de cele mai multe ori cumulate, nu fac decât să creeze derută în rândul publicului.
La fel de grave sunt și sondajele ”pe surse” – ca să îl citez pe colegul de breaslă, sociologul Mircea Kivu, sondajele pe surse nu sunt sondaje. Ele sunt doar un instrument de derută și, implicit, de manipulare. Nu în ultimul rând, lansarea pe piață a unor date și informații pentru a crea un anumit curent de opinie sau chiar un anumit comportament de vot, este și mai gravă. Este adevărat că nu este dovedit științific că sondajele ar avea un impact clar asupra deciziei de vot, dar prezentarea lor într-un anumit mod poate crea tendința dorită de către comanditar. Mai pe românește, poate determina un anumit procent din electorat să voteze cu candidatul X sau Y.
Voi folosi, în continuare, datele pe care am reușit să le găsesc, subliniind din start că ele provin de la diferite institute de sondaj apropiate mai mult sau mai puțin de diferite partide politice, în special de cele din spectrul de stânga.
Ce m-a interesat, inițial, a fost realizarea unor portrete electorale nu ale candidaților, ci ale votanților, mai ales în condițiile în care rata absenteismului la diferitele tipuri de alegeri a crescut constant. Am folosit datele provenite din sondajele INSCOP (lunie septembrie și octombrie), IRES (luna octombrie), CSCI (luna octombrie) și CCSCC (luna aprilie). Subliniez faptul ca informațiile dintr-un sondaj sunt valabile aici și acum, deci folosirea unor date mai vechi nu este foarte relevanta decât dacă aceastea fac parte dintr-o cercetare longitudinală, în timp, ceea ce ar ajuta la stabilirea unor tendințe.
Astfel, procentul nehotărâților este de aproximativ 17%, conforma datelor INSCOP, în timp ce datele, mai vechi, ale CCSCC indicau un procent enorm, de 50%, ale persoanelor care nu au de gând să voteze (cu menținea că acest sondaj era realizat înaintea alegerilor europene, astfel încât există posibilitatea confuziei în mintea respondenților). Chiar și așa, cei care se vor prezenta la urne nu vor fi în număr mai mare de 10 milioane în primul tur, respectiv de 7 milioane în cel de-al doilea tur, pentru că doar 65% dintre cei care vor vota cu alți candidați vor vota și în turul al doilea. Din cele 10 milioane de potențiali alegători în primul tur, 61% sunt bărbați și 65% provin din mediul rural. În cee ace privește vârsta, segmentul tânăr, 18 – 34 ani, este cel cu cea mai mică intenție de vot – 49%, în timp ce segmentul de 65 ani și peste are un procent de 71%. Dacă ar fi să facem un portret mecanic, alegatorul nostru ar fi un bărbat, cu vârsta de peste 65 ani, dintr-un sat sau comună din Muntenia, Oltenia, Dobrogea sau Moldova. Prezența la vot a ardelenilor, indiferent de originea etnică, se anunță a fi mult mai scăzută, ca și a tinerilor, cum spuneam mai sus.
Din totalul clor care declară că vor vota, doar 35% susțin că sunt interesați de dezbaterile electorale, 45% declară că problemele care îi interesează direct pe alegători au fost abordate în această campanie, mai ales ca în jur de 46% spun că ar cunoaște, în linii mari, programele candidaților, care au legătură cu problemele țării. Rămân însă mai mult de jumate care probabil ca nu au prea multe informații despre această campanie (asta ca să nu spun că nu au nici o idee, mai ales ca 28% susțineau, în urmă cu o lună, că și-ar putea schimba opțiunea de vot în urma campaniei). Aceasta în condițiile în care încrederea în primărie este de 42%, iar cea în președinție de 17,8% – deci, președintele ar fi un fel de primar mai mare, care se ocupă de bani, joburi și salarii, și, în general, cam de orice problemă, de parcă nu i-ar mai lipsi decât să îmbrace costumul unui super-erou, gen Superman sau Batman, care ne scapă pe toți, de toate relele din lume! Este trist, dar și adevărat – votantul mediu din România nu prea are habar care sunt, în fapt atributele primei funcții în stat.
E drept că nici dezbateri electorale, în adevăratul sens al cuvântului, nu au existat în această campanie. Singura inițativă profesionistă și corectă, lansată de către Institutul pentru Politici Publice, de a organiza o astfel de întâlnire, televizată la o oră de vârf, a fost sortită eșecului datorită atitudinii primului clasat în sondaje, care a evitat o astfel de confruntare. Care confruntări sunt importante tocmai pentru că oferă posibilitatea electoratului de a realiza comparații între candidați și nu doar de a da mâna sau a primi un simbol electoral cu unul sau altul dintre aceștia.
Televiziunea este principala sursă de informare a românului – care se uită,în proporție de 67%, conform unei cercetări realizate la comanda Fundației Konrad Adenauer, pentru a înțelege politica, economia și societatea. Dar doar 41% consideră că televiziunile sunt obiective și mai mult de 60% nu au încredere în mass-media. Oamenii au tendința de a se uita acolo unde li se confirmă așteptările (adică fiecare cu postul lui de televizune), aceasta în condițiile unui mediu foarte partizan, cu Antena 3 ca lider de piață la categoria talk-show și PRO TV-ul la categoria știri, urmată de un mix de Antena 1 și Antena 3. Singurul talk-show care a reușit să se strecoare în acest top este ”Profesioniștii” Eugeniei Vodă (ea însăși o profesionsită) pe TVR1. În schimb, calitatea presei pe internet și a presei scrise este mult mai bună, precum și parțial, a celei de radio. Și am văzut, în aceste luni, campanii duse pe internet, pe Facebook și Twitter, care au atras simpatizanți și fonduri, realizând chiar o premieră – campanie de crowd-funding de succes, cu țintă atinsă din plin de candidat(ă) și staff-ul acesteia, aceeași echipă care a reușit și un salt de 10% în topul încrederii de la o lună la alta.
Nu vreau să discut aici procentele puse la bătaie de diferiții sondori menționați mai sus – dar dacă este să ne bazăm pe aceste date, nu pot spune că diferența dintre primii doi clasați, deși pare mare, nu este decisivă. Să nu uităm că sondajele au și acea marjă de eroare de +_ 3%, tradusă printr-o variație a unui procent de aproape 6%, ceea ce poate conduce la schimbarea rezultatului. Mai mult, nici unul dintre aceste sondaje nu ia în considerare voturile românilor din străinătate – chiar daca numai 20 % dintre votează, și tot se strâng vreo 100.000 de voturi.
Este prima data, de 25 de ani încoace, în care nu îmi mai raționalizez votul în funcție de sondaje – sunt curioasă ce va ieși într-o țară care vrea președinte un fel de super-erou, care are mai multă încredere în Armată și în Biserică decât în politiceni. Dar este și țara surprizelor, țara în care o instituție ca ANI, nebagată în seamă pentru mult timp, crește în topul încrederii de la 25 la 37% în numai 7 luni, este țara în care și universitățile încep să se bucure de încredere și o țară în care noțiune de implicare civică și voluntariat se dezvoltă tot mai bine.
În concluzie, duminica asta, mergeți la vot!
