La sfîrșitul lunii august s-a desfășurat la Portul Cultural Cetate ediția cu numărul 5 a Festivalului Degustătorilor de film și artă culinară care a avut ca temă eroii și anti-eroii balcanici. Am avut imensa bucurie să mă aflu printre invitați, alături de actori, critici de film, muzicieni și regizori. Pentru că întîlnirea cu Lucian Pintilie a fost miraculos de frumoasă, mi-am amintit de textul regizorului din Bricabrac:
„…Care este cel mai eficace mijloc pentru a-i domina pe oameni și a-i ațîța pe unii împotriva altora – mai ales atunci cînd teroarea politică se vede provizoriu abandonată sau cînd legitimitatea Statului este contestată?
Trezirea celor mai sumbre instincte tribale, exaltarea specificităților, anularea dreptului de a fi diferit , reabilitarea conceptului pe care l-am fi crezut pentru totdeauna îngropat – acela de purificare etnică”.
Lucian Pintilie – Bricabrac, Editura Humanitas, București, 2003
Am stat de vorbă cu cinci invitați care mi-au răspuns în textele de mai jos următoarelor două întrebări:
-Cu ce amintiri ați rămas de la Festivalul Degustătorilor de Film și artă culinară?
-Aveti un erou sau un anti-erou al cinemaului balcanic pe care l-ați fi dorit la Portul Cultural Cetate?
Elena Ivanca, actriță, Teatrul Național Cluj Napoca
-Pînă să pot înșirui într-un fir epic amintirile întîlnirii mele cu festivalul, încerc să-mi îmblînzesc fluturii din stomac. Greu dresaj, cînd vezi soarele cum aprinde cerul Dunării, de pe moșia lui Dinescu! Greu, cînd stai aproape umăr la umăr, la aceeași masă cu Lucian Pintilie și Marie France-Ionesco, cînd vezi din cînd în cînd în tocul ușii ce dă spre grădină, silueta unei femei uluitoare prin contradicția discreției și a puterii, Mașa! Și mai ales, e greu, cînd întîlnești oameni pe care nu i-ai mai întîlnit niciodată dar îi îmbrățișezi și îți vine să-i întrebi „unde au fost pînă acum?”.
-N-am stat să mă gîndesc prea mult dacă aș fi vrut să văd unul dintre eroii sau antieroii mei preferați din cinematografia balcanică. Am ajuns la Cetate si mi-am propus să savurez fiecare zi, fiecare film, fiecare dezmăț culinar. Doar că într-o noapte l-am visat pe Iacob-ul lui Mircea Daneliuc, un film care trebuie văzut și revăzut, din cînd în cînd și de ce nu, poate și în Gara Fluvială.
Angelo Mitchievici, critic literar
-Amintirile mele sunt legate de cîteva amurguri involuntar dramatice pe fundalul cărora se aflau încremenite siluetele copacilor şi ale sculpturilor mecanomorfe din faţa vilei care îmi aminteau de Picabia şi Max Ernst şi de discuţiile cu colegii sîrbi, bulgari, greci, croaţi, britanici şi unicul, specialul şi infatigabilul oaspete chinez, Wang Yao, faţă de care am dobîndit o mare simpatie. Prin urmare, amintirile poartă următoarele nume: Dina Iordanova, Nevena Dakovic, Abbie Saunders, Lydia Papadimitriou, Ana Grgić, Aleksandar Yanakiev şi last but not least, colegii români, Dana Duma şi Marian Ţuţui, ultimul, cum am mai spus-o, sufletul acestui festival.
– Cel pe care mi l-aş fi dorit la Cetate, o dorinţă imposibil de împlinit, şi prin această inefabilă, ar fi fost Anthony Quinn, care a dispărut dintre noi în 2001. Însă mă pot mulţumi şi cu spiritul lui Zorba din filmul magnific al lui Michael Cacoyannis şi din romanul exemplar al lui Nikos Kazantzakis, ceea ce înseamnă bucuria nepieritoare a vieţii.
Adrian Silvan Ionescu, cercetător, director al Institutului de Istoria Artei, București
-Începînd cu inspiratul afiș al acestei a cincea ediții ce prezintă două personaje din teatrul turcesc de umbre și lumini (Caragöz) afrontate și continuînd cu judicioasa alegere a peliculelor proiectate și cu publicarea unui volum bilingv coordonat de profesorul Marian Țuțui, care conține textele comunicărilor susținute la Divanul de anul trecut și terminînd cu spectacolul bucatelor tradiționale servite numeroasei adunări (între care, pe lângă istoricii filmului, se mai aflau și actori, operatori, regizori, scenariști, traducători și gazetari), Divan Film Festival a fost o manifestare de largă respirație, interesantă și bine organizată, cu rezultate foarte utile pentru schimburile de idei și pentru relațiile de colaborare cu specialiști din țările vecine. Mă vor urmari multă vreme anumite pelicule, precum aceea regizată Lordan Zafranović, Ocupaţia în 26 de episoade sau scurtmetrajul Zăpada roșie (regia Luka Popadic), pelicule de război şi nu prea, care suscită mari probleme psihologice. Bineînţeles că m-am bucurat să revăd primul film românesc de animaţie, acela cu Haplea şi mariajul său nefericit, opera a inegalabilului Marin Iorda (care apare şi în film, într-o inspirată combinaţie de animaţie şi actorie, demnă de Disney).
–Pazvantoglu!, căci ar mai fi inviorat atmosfera şi i-ar fi alungat, cu iataganul, pe rapacii participanţi ce înconjurau, cu priviri hulpave şi zăngănit nerăbdător de tacîmuri, masa plină de bucate artistic preparate şi aranjate de maeştri ai genului din care, exact ca termitele sau ferocii piranha, în cîteva clipe nu mai lăsau nimic, nici chiar firimituri expresive menite a constitui motivul unui maestru neerlandez din veacul XVII al naturilor moarte cu mese după prînz!
Cred că ar trebui să facem o reverență acestor eroi obișnuiți
Ana Grgić, doctorandă croată a Universității St.Andrews din Scoția
-Vin pentru a doua oară la Festivalul Degustătorilor de Film de la Cetate, de unde am păstrat amintiri foarte dragi. Vara aceasta, punctul de maxim interes a fost continuarea pînă noaptea tîrziu a simpozionului într-un mod la fel de informal. Tema, eroii și anti-eroii din Blacani, dezbătută intens cu colegi din domeniu și din mediul academic, la care s-a adăugat umor balcanic al lui Marian Țuțui. Atmosfera boemă și abordarea relaxată a festivalului sînt elemente forte care atrag bursieri, doctoranzi, cineaști, actori și jurnaliști din colțuri diferite ale balcanilor, într-un schimb de idei despre cinema, politică,cultură și gastronomie. Mi-a plăcut mult proiecția documentarului grecesc Little Land (2013, regizat de Nikos Dagiadas), un film despre solidaritate și unitate pe o mică insulă greacă, o metaforă frumoasă a situației din sud-estul Europei de azi.
-La Divan am discutat despre eroi din diferite zone ale balcanilor, unii deja uitați, alții ale căror roluri s-au schimbat de-a lungul istoriei. Discursul mediatic referitor la hegemonie insistă asupra faptului că balcanii au mai multe personaje negative decît eroi. În Europa de sud-est, mulți oameni obișnuiți pot fi considerați eroi de zi cu zi, ale căror acțiuni sînt conectate la realitate, la curaj și inventivitate. Cred, prin urmare, că ar trebui să facem o reverență acestor eroi obișnuiți cu ale lor istorii. Nu ar trebui uitat eroismul regizorilor de filme documentare care luptau să-și facă filmele în perioada comunistă și o fac și acum în condiții grele.
Wang Yao, Doctorand al Universității de film din Beijing, specialist în film românesc contemporan
-Mi-a placut “flexibilitatea” cu care am participat la simpozion dar și filmele, si cea mai importantă fost pentru mine întîlnirea “de neuitat” cu maestrul Pintilie despre care am scris un eseu în revista chineză Across, în care am sugerat împătimiților de cinema să vadă neapărat O vară de neuitat. La simpozion am avut discuții foarte interesante despre filmul grecesc The King si mai ales despre cel yugoslav, Ocupația în cele 26 de cuvinte, filme importante dar relativ ignorate. Pentru mine, tema erou anti-erou este un mod de a regîndi noul val al filmului românesc, care poate fi împărțit în două mari direcții diferite: una ar fi filmul de artă, cu o tendință spre anti-eroi ca simbol al postmodernismului și al perioadei de după Războiul Rece. A doua direcție ar fi una melodramatică, dar foarte realistă, cu dramatismul intrigii și al eroilor.
Cele mai familiare filme balcanice îmi sînt filmele românesti, prin urmare fiecare film vizionat la festival îmi deschide alte uși către cinemaul balcanic. De exemplu, istoricul personajului se leagă de fapt de naționalism si ar trebui reevaluată influența “valului negru yugoslav” asupra noul val al filmului românesc”. Cred că domnul Marian Țu-
țui a procedat foarte bine invitînd profesori și bursieri din țări diferite care au avut o bază comună a dialogului proiecțiile, alese astfel încît cei mai mulți dintre noi nu văzuserăm filmele.
