Sophia

Tînăra actriţă se prezentă emoţionată în faţa comisiei de admitere. Era îmbrăcată ca o fetiţă şi avea două codiţe împletite. Comisia era formată dintr-un balaur cu 7 capete care, din cînd în cînd, o scuipa cu flăcări. Dar, pe actriţă, nu părea s-o deranjeze. Unul dintre capete, cel pleşuv, rosti cu glas tunător:

– Cine eşti, de unde eşti şi poţi să spui despre tine?
– Si ce pofteşti? adaugă capul chelios.
– Eu sînt Sophia și am fost prematurăƒ, născutムprin cezarianăƒ.
– Prea bine, destul. Văd că ești foarte calificată să dai probă în față nostră, spuse capul sașiu.
– Vă mulțumesc, nu mă așteptam la atîta bunăvoință.
– Dar ce ai crezut, fetiţo, cînd ai venit aici? Că ssssîntem un monsssstru sssinissstru din sssecolul al saissssprezecelea? rosti capul din mijloc, cel sîsîit.
– Să mă iertați dumneavoastră! rosti actriţa cu glas suav. Comisia la care am, fost mai devreme si care m-a respins, scuipa cu noroi. De aceea am rochiţa murdară. Pe cînd dumneavoastră, aruncați flăcările pasiunii. Sper să mă contamineze si pe mine.
– Bine, destul cu pălăvrageala, spuse capul cu ochii sașii. Cu care probă vrei să începi : cu cîntatul, dansatul, recitatul, sau cu proba surpriză?
– Nici nu știu; în fond, dumneavoastrムhotăriţi. Dar îmi este oare ingăduit, înainte, să-mi fac incantațiile?
– Sigur că da! Mi se pare normal, nu se poate da nicio probă fără incantații, răspunse capul cu urechile clăpăuge. Mă rog, poftește. Să auzim și noi.
– Și să vedem, adaugă cel cu privirea zbanghie.

Sophia se așeză pe jos, în poziția florii de lotus, închizînd ochii, cîntă incantația cu glasu-i suav. Apoi scoase din buzunarul sortuletului bețișorul parfumat și începu să danseze pe muzică din Bolero. Și, în timp ce dansa, fluturi colorați îi ieșeau pe urechi, parcă dănțuind odată cu ea, formau un fel de horă colorată și vibrantă. Și cu cît ritmul muzicii creștea, cu atît mai mulți fluturi apăreau în cameră. Și, odată cu muzica, parcă și Sophia creștea, se înalța, și părul i se lungea, și brațele i se subțiau, și-i creșteau și ei aripi că de fluturi. La sfîrșitul piesei muzicale, Sophia se desprinsese de la pămînt și plutea deasupra scenei. Doar aplauzele balaurului o coborira din nou pe pămînt.

– Bravo, fetițo! Ne-ai impresionat! remarcă cel cu pipă în gură, suflîndu-i fumul în față și scuipind-o cu flăcări. Cu cît era mai mult împroșcată cu flăcări, cu atît Sophia răspîndea lumină în jurul ei.
– Urmează probă de aptitudine muzicală, spuse capul din mijloc.
– Asta dacă trece probă focului, observă capul din margine, scuipind-o cu flăcările lui.
– După părerea mea, s-a cam dedublat, observă capul sașiu.
– Tu, frățioare, trebuie să-ți dai cu părerea la muzică, nu la dans. Nu-l luă în seamă, fetițo, el vede oricum totul în două exemplare, spuse cu blîndețe capul chelios.
– Iar tu nu auzi nici într-un singur exemplar.
– Ce-ai spus?
– Din ce preferați să vă cînt ? Dar, mai întîi la care cap trebuie să mă uit?
La mine! răspunseră toate 7 în cor.
– Aha! da, desigur. Așa voi face. A «A fost o dată ca-n povești/ a fost ca niciodată/ din rude mari împărătești/ o preafrumoasă fată.”
– Da, se vede că ai stofă de artist, dar n-ai ceva mai melancolic?
– Doriți să plingeti? Vă pot recita « Moartea căprioarei » .
– A! « Mănînc și plîng. Mănînc.» Nu. Alege altceva. Ceva mai vesel.
– Caragiale? Moliere?
– Nu, ceva de groază!
– «Din ale se întrupează Electra». Partea cu morțile!
– Știu și un fragment din «Cintareata cheală»
– Foarte bine dar, pentru asta, trebuie să te radem în cap!
– A! Atunci nu, mulțumesc! Prefer să-mi păstrez codițele.
– Cum așa? Nu vrei să te razi în cap? se nedumeri cheliosul.
– Cîntă-ne ceva care să ne ungă la inimă.
– Un cîntec de beție!
– Nu, ceva scandalos, abominabil, isteric!
– Atunci…
– Destul! Perfect! Bravo!
– Sssse sssssimte cum flăcările noassstre lucreasssă.
Și nu uita cムtoți unul am contribuit.
– Vă mulțumesc, răspunse Sophia, cu o reverență.
– Penultima proba ce ne cînți?
– O parte din Traviatta, din Carmina Burana, La donna e mobile sau o melodie de Beattles ?
– Un cîntecel de leagăn, spuse capul pleșuv.
– De leagana Of! Mi-ați stricat tot farmecul. Bine, fie!

Și Sophia le cîntă un cîntec de leagăn. În timp ce cînta o aură apăru în jurul ei și emana lumină și căldură.
Așa de frumos cînta, încît din ochii tuturor capetelor curgeau lacrimi mari. Sisiitul chiar ațipi, căci el era cel mai sentimental. Dar cum capul cu urechile clăpăuge era chiar lîngă el, o ureche îl plesni peste ceafă.

– Ce sssss-a întîmplat? tresări sisiitul. Sssss-a ssssstinsss lumina sssoarelui? Am primit o urehe peste ceafă.
– Asta din punctul tău de vedere. Din punctul ei de vedere, a primit o ceafă peste ureche.
– Acum, fetițo, urmează proba surpriză. Interpretează jalea! Propuse capul cu ochelari și privirea zbanghie.

Actrița merse în mijlocul scenei și, asezindu-se în genunchi, plînse cu lacrimi adevărate, grăind:
-Of, Doamne! Cum stau aici, la morm Actrița merse în mijlocul scenei și, asezindu-se în genunchi, plînse cu lacrimi adevărate, grăind:
-Of, Doamne! Cum stau aici, la mormintul soțului me, cu sticla de tărie-n mînă, și nu e nimeni să-mi stingă jalea! Cum m-ai lăsat tu văduvă, cu copii, fără mîncare, fără speranță, fără mîngîiere, fără aripi să zbor și faraa. Dar crucea asta-i din lemn, nu e crucea ta! Ia uite, ce-mi răcesc gura degeaba! Haideți, copii, c-am greșit aleea cimitirului!
Și, în loc de aplauze, toate capetele o scuipară cu flăcări.

Și în timp ce aura Sophiei creștea, ea se urca pe scenă, în aplauzele publicului și ale comisiei de examen, care venise să asiste la premieră.

Pe scenă, Sophia emana lumină, pe care o radia în jurul ei, și cu care încărca publicul. Se urcă pe scenă cu un coșuleț plin de licurici pe care-i împarți în sală, în așa fel încît fiecare spectator să radieze. Actrița merse în mijlocul scenei și, asezindu-se în genunchi, plînse cu lacrimi adevărate, grăind:

-Of, Doamne! Cum stau aici, la mormintul soțului meu, cu sticla de tărie-n mînă, și nu e nimeni să-mi stingă jalea! Cum m-ai lăsat tu văduvă, cu copii, fără mîncare, fără speranță, fără mîngîiere, fără aripi să zbor și fără… Dar crucea asta-i din lemn, nu e crucea ta ! Ia uite, ce-mi răcesc gura degeaba! Haideți, copii, c-am greșit aleea cimitirului!

Și, în loc de aplauze, toate capetele o scuipară cu flăcări.

Și în timp ce aura Sophiei creștea , ea se urca pe scenă, în aplauzele publicului și ale comisiei de examen, care venise să asiste la premieră.

Pe scenă, Sophia emana lumină, pe care o radia în jurul ei, și cu care încărca publicul. Se urcă pe scenă cu un coșuleț plin de licurici pe care-i împarți în sală, în așa fel încît fiecare spectator să radieze.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *