Bondage/Discipline, Domination/Submission, Sadomasochism

…. a intrat în mainstream. Fifty Shades of Grey a dat startul, ca mai apoi scriitoarele de romance să preia ideea și să reverse peste amatoarele genului un aflux de publicații cu aceeași temă care, de cele mai multe ori, respectă aceeași fantezie. Un bărbat puternic financiar, foarte atragător, cu tare emoționale ce își trag seva dintr-un abuz sexual în copilărie și cu interese D/s își apleacă ochii peste o femeie timidă care își descoperă încrederea în sine pentru că are curajul să se lanseze într-un astfel de joc. E interesant că oamenii își construiesc în mod obișnuit propria poveste despre neputință sau incapacitate în relații unde există un dezechilibru al puterii. Mesajele invalidante care vin de la astfel de persoane investite cu autoritate (părinți, educatori, șefi) sunt introiectate și devin replici cheie în țesătura discursului interior. Ingredientele care fac diferența în romanele cu tentă BDSM sunt cedarea voluntară a controlului, fără să presupună pierderea puterii de a spune nu, de a reorienta jocul sau de a îl abandona și feedback-ul pozitiv. De o parte a balanței e întinsă la extrem nevoia femeii de a dărui, de a face plăcere, de a se supune, iar, pe de alta, nevoia bărbatului de a domina și de a proteja.

Exploatarea stereotipurilor clasice de gen neagă de fapt caracteristicile BDSM care transcend trăsăturile atribuite în mod obișnuit unui anumit sex (femeile și bărbații pot fi în ambele poziții) și nu ține seama de faptul că puterea poate trece de la un capăt al relației la celălalt (dominantul poate deveni submisiv, dacă este switch). Sunt curioasă în ce măsură cei care consumă genul acesta de literatura vor introduce în viața proprie elemente din dinamica D/s și, de asemenea, dacă vor avea o atitudine diferită față de practicanți sau față de cei care admit deschis că au astfel de interese.

Desigur, sub umbrela BDSM sunt foarte multe nuanțe, tipologii și încrengături, care pot fi descoperite ușor printr-un demers hotărât de navigare pe internet. Ceea ce ma preocupă pe mine este cum reacționează cel care descoperă că are astfel de înclinații în condițiile în care, în ciuda modei lansate de lady Gaga și a romanelor cu tentă de kink, încă este un subiect care declanșează încruntături, ridicări de sprâncene și etichetări negative. Comunitatea BDSM din România (ținând cont de ce mi-a povestit unul dintre organizatori) facilitează diferite întâlniri: de la cele de socializare  în care oamenii se simt liberi să își dezvăluie interesele și să cunoască alte persoane cu preocupări similare, la petreceri tematice sau workshop-uri în care se învață și exersează diferite tehnici (cum ar fi shibari – o formă artistică de bondage). Nu mulți au însă curajul să își exploreze această înclinație și să descopere dacă e doar o toană sau poate fi tranformată în stil de viață. Mulți se tem să nu aibă o boală psihică și să fie judecați de cei apropiați, să piardă opotunități sociale și profesionale. Imaginați-vă situația în care cunoașteți un bărbat care vă povestește că îi place să fie dominat, să își servească domina și să fie umilit de aceasta, dacă greșește. Nu mă înșel, cred, când presupun că reacția obișnuită ar fi șocul, ironia și evitarea interacțiunilor sociale ulterioare. Prin urmare, e ușor de înțeles de ce, chiar și persoanele care acceptă această parte a identității lor, nu se înghesuie să o împărtășească cu ceilalți. 

DSM V face clar distincția între parafilii (care nu justifică sau necesită intervenție clinică) și tulburarea psihică parafilică. Criteriile conform cărora masochimul și sadismul sexual devin tulburări mintale fiind intenționalitatea de a face rău unei persoane, fără acceptul acesteia și distresul psihosocial asociat cu conștientizarea unui astfel de interes sexual. Vorbim de distres când persoana experimentează în legătură cu preocupările sale de natură parafilică emoții acute de rușine, anxietate, depresie, vinovăție, când această stare de disconfort îi afectează relațiile interpersonale și perfomanța educațională sau profesională.  Drumul către acceptare poate fi lung și anevoios  și de aceea e necesar să existe uși deschise în comunitate care să îndeplinească funcții de informare (despre beneficii, riscuri, ajustarea expectanțelor, filosofia din spatele devizei „Safe, Sane and Consensual” etc.) și normalizare (senzația de confort când comunici cu persoane pe care le consideri „ca tine”).

Se pornește de multe ori de la o perspectivă idealizată întreținută de fanteziile personale și de cele promovate în romanele erotice, în care total power exchange (păstrarea permanentă a rolurilor sau 24/7) pare a fi țelul de atins. Realitatea poate fi dezamăgitoare sau copleșitoare pentru că presupune negocieri contractuale,  dificultăți de a găsi parteneri compatibili, necesitatea de a dobândi niște abilități, înțelegerea limitelor personale și ale celorlalți, precum și constrângeri legate de timpul alocat unor astfel de activități. Să te avântezi singur în necunoscut, fără suportul unor membri mai experimentați ai comunității, poate fi periculos pentru că poți întâlni abuzatori sau nu poți anticipa anumite dificultăți. Indiferent de obstacole, cei care includ în viața lor  în mod matur subtilități ale jocului cu puterea sau durerea par a considera că  merită să treacă prin etapele zbuciumate de inițiere.

Închei cu îndemnul la toleranță la diversitate și la accesare a serviciilor psihologice pentru cei care se regăsesc în criteriile parafiliei ca tulburare psihică, pentru cei care vor să se cunoască mai bine sau pentru cei care nu reușesc să integreze armonios în viața personală tendințele BDSM.

P.S Îi mulțumesc lui I.M. pentru disponibilitatea de a îmi povesti despre experiența cu D/s și de a-mi furniza materiale informative.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *