Astăzi este ziua naţională a Republicii Cehe. De ce 28 octombrie? Unii s-ar putea întreba cum de a supravieţuit această dată – evocând ziua constituirii statului independent cehoslovac (28 octombrie 1918) pe ruinele monarhiei austro-ungare – din moment ce la 1 ianuarie 1993 Cehoslovacia a încetat să mai existe. De fapt, se evocă idealul unei republici democratice şi prospere, un început de drum, un stat care – judecând contrafactual – putea supravieţui, dacă circumstanţele istorice ar fi fost altele. Dincolo de imperfecţiuni, trebuie să admitem că Cehoslovacia interbelică a fost o democraţie mai înaintată decât România, care a admis alegeri mai scutite de violenţe şi intruziuni oneroase. Sigur, dacă judecăm după standardele de azi – ceea ce nu e dezirabil –, vom ajunge la concluzii cumva diferite.
Subiectiv, la acest moment, pentru mine Cehia înseamnă Praga (pe care am vizitat-o prima dată în septembrie 2002, imediat după inundaţiile fără precedent provocate de Vltava), înseamnă 1968 şi Ludvík Vaculík, cu al său Manifest al „Celor două mii de cuvinte“. M-a impresionat în septembrie 2002 dorinţa de a trece peste catastrofă, calmul autoimpus şi modul cum erai tratat ca străin – ca şi cum apele nu ar fi acoperit cu doar câteva zile în urmă parte importantă din oraş.
Să nu uit de muzica fermecătoare ascultată la Hradčany. Nu mă entuziasmez foarte des. Ba chiar mă autodenunţ drept mizantrop (etichetă pe care mi-o aplică şi mai mulţi amici). Dar este minunat că Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti s-a gândit să celebreze acest moment aniversar cu un concert la Ateneul Român, pe 30 octombrie, printr-un recital Alexandru Tomescu (împreună cu violonistul Pavel Šporcl). De fapt, va exista un întreg turneu în mai multe oraşe româneşti.
