Exista carti esentiale despre originile intelectuale ale leninismului. Intre aceste, fireste, cele scrise de Nikolai Berdiaiev si de Alain Besancon. Cand ne ocupam mentalul bolsevic, trebuie neaparat sa vorbim despre Nikolai Cernisevski (romanul pedagogic “Ce-i de facut?” cu mitul Palatului de clestar, “Al patrulea vis al Verei Pavlovna”, ascetul auto-mortificat Rahmetov, modelul lui Lenin, Trotki, Dzerjinski, Sverdlov, Stalin, Gheorghi Dimitrov).
Atunci cand tin seminarul despre sursele totalitarismului, discut „stalpii de aluminiu” descrisi de Sigaliov in “Demonii”, construiti nu pentru vrabii, ci pentru fiinte umane. Este vorba de utopia sociala absoluta a sigaliovismului (sinteza pervertita dintre un Platon, Rousseau si Fourier) despre care a scris Camus, de “marele pacatos” Nikolai Stavroghin, de sinucigasul Kirillov, de Piotr Verhovenski, prototipul nihilistului din secolul XX.
Amintesc de Monica Lovinescu care ma indemna ca atunci cand predau cursuri despre radicalism sa ma refer neaparat la “Demonii”. Vorbesc despre Nikolai Berdiaiev si “vaporul filosofilor”, despre geniile Rusiei expulzate de bolsevici. Despre tehnologiile crimei si crimele bazate pe tehnologie (cei mai multi dintre teroristii rusi ai veacului XIX, ca si atatia jihadisti de azi, studiasera ingineria). De la nihilistul Jeliabov la teroristul Mohamed Atta.
Este necesar sa examinam relatia dintre Neceaiev si Bakunin, geneza “Catehismului revolutionarului“. Am discutat mitul personajului damnat, al celui devotat perinde ac cadaver cauzei sacre, gata sa omoare in numele ei. Le recomand studentilor exceptionala introducere la editia “Everyman’s Library”, Knopf, 1994, scrisa de biograful lui Dostoievski, distinsul istoric al literarurii ruse, regretatul profesor Joseph Frank (traducerea, superba, este semnata de Richard Pevear si Laryssa Volokhonsky).
Leninismul nu poate fi inteles fara a ne intoarce, mereu si mereu, la Dostoievski. Nazuinta nesabuita de a revolutiona conditia umana este continuta in doctrina sigaliovista: “Pornind de la o libertate nelimitata, eu inchei printr-un despotism nelimitat” (citez din minunata traducere datorata lui Nicolae Gane si aparuta la Polirom). Visul convertit in cosmar, revolta transformata in ideologie concentrationara. Tragedia a fost ca acest delirant program a fost pus in practica pe trupul natiunii pe care Fiodor Mihailovici o vedea drept salvatoarea umanitatii, poporul theophor. Intalnirea funesta dintre demonismul nihilist propriu intelighentiei ruse si profetismul marxist a dat nastere bolsevismului.
Iata mai jos primul motto (din Puskin) al acestui roman extraordinar despre indracire, pasiuni revolutionare, mesianism politic, resentiment, furie si apocalips istoric. Al doilea motto este extras din Evanghelia dupa Luca (“Si era acolo o turma mare de porci, care pastea pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit”.)
Pentru Dostoievski, problema cea mai grava a modernitatii este ateismul militant, extinctia voluntarista a sacrului, atacul impotriva transcendentei, despartirea de visul inocentei (de unde obsesiva prezenta a copiilor in operele sale) pe scurt: substituirea valorilor traditionale prin cultul maniacal al revolutiei, prin inlocuirea omului concret (“aproapele”) cu abstractiuni generaliste, colectiviste.
Amoralismul nihilist anuleaza distinctia dintre Bine si Rau. In atari conditii, cum spunea Ivan Karamazov, totul este permis. Versurile lui Puskin, pe care le-am invatat candva pe dinafara, m-au urmarit ani de zile:
“Sa ma tai de vad vreo urma,/Ce ne facem noi acum?/Ne-a ajuns vreun drac din urma/Si ne-a abatut din drum./
Multi ca frunze toamna-n vant/Incotro li-i drumul oare?/Zbiara parca-s in aman…/Se marit-o vrajitoare?/Il ingroapa pe Satan?/”
Sa te mai miri ca Lenin nu suporta sa asculte „Apassionata”?
Relatarea despre Lenin si Apassionata provine de la Maksim Gorki. Ceea ce-l tulbura pe Lenin era tocmai aceasta slabiciune pe care si-o descoperise ascultand sonata. Ca si Robespierre, St Just ori Feliks Dzerjinski, Lenin era un ascet revolutionar (exista o carte chiar cu acest titlu). Sa asculti transpus „Apassionata”, sa admiri privighetorile, sa contempli „Madona Sixtina” sunt pentru damnatul (posedatul) revolutionar. Revolutionarul de profesie nu-si permite asemenea capricii (mic) burgheze…sunt inacceptabile pentru damnatul (posedatul) revolutionar.
În respectul pe care îl am pentru ceea ce faceţi am revăut scena din film. Poetul spune: Imi amintesc ce spunea Lenin despre Apassionata lui Beethoven-* Nu pot s-o ascult, altfel n-o să mai fiu în stare să termin revoluţia*. Poate cineva care ascultă această muzică …care o ascultă efectiv … să fie totuşi un om rău. Era momentul îndoielii unui convins, un semn al trezirii… potrivit versurilor lui Puşkin pe care le-aţi amintit…
Din Imre Kertesz: *Ştiţi că Lenin gonea cu pietre privighetorile? S-a petrecut întocmai, am văzut la televizor într-un film realizat de un tânăr regizor rus. Fotografii-document despre Lenin paralitic, cu chipul încremenit. L-au dus undeva în Crimeea, primăvara, pe malul unei ape, în lumina soarelui, ca să încerce să se simtă bine acolo. Dar privichetorile îl trezeau din somn în fiecare dimineaţă. Într-una din dimineţi, a alergat val vîrtej în grădină şi a început să gonească privighetorile. A adunat pietre ca să aibă cu ce lovi. La un moment dat, a simţit că nu mai poate să ridice pietrele, nici mâna nu şi-o mai putea ridica:paralizase. Privighetorile s-au răzbunat pe marele revoluţionar care nu le putea suporta trilul, orăzbunare elegantă, delicată, asemeni unei adieri, dar având consecinţe de granit. Răzbunarea artistului.* Din ALTCINEVA Cronica schimbărilor. Ultima frază citată este, după părerea mea, memorabilă. Eu am înţeles că poetul din filmul Viaţa altora spunea,dimpotrivă…Nu înţelegea cum de Lenin care spunea că îi placea Apassionata atât de mult încât dacă ar sta mereu să o asculte nu ar mai duce la capăt revoluţia, cum de acest om, deci, a făcut ceea ce a făcut. sau poate am înţeles eu greşit-o să mă mai uit odată. Cu respect.