Romania si Carnavalul de la Rio

Pe 13 februarie 1945, Budapesta cadea in mainile armatelor sovietice si romane, dupa un cerc chinuitor de peste o luna de zile, care a lasat in urma sa distrugerea aproape completa a orasului si zeci de mii de morti printre populatia civila. In aceeasi zi, incepea de catre britanicii bombardarea orasului Dresda, de asemenea sters de pe harta cu locuitorii cu tot.

La Rio de janeiro, 13 februarie 1945 era sarbatoare: ultima zi de Carnaval. Departe de oroarea care se abatuse mai ales deasupra continentului european – desi submarinele naziste scufundasera cateva vase comerciale braziliene si guvernul trimisese cateva trupe sa lupte in Italia din partea americanilor – brazilienii dansau si petreceau, in acea zi care marcheaza inceputul postului mare, la cel mai rasunator succes muzical al anului, semnat Herivelto Martins si Waldemar Ressurreição: Que rei sou eu?

Cantecul, frumos ritmat in versuri dedicate regelui Carol II al Romaniei, spune:

Oare ce fel de rege sunt eu / Fara regat si fara coroana / Fara castel si fara regina / Pana la urma ce fel de rege sunt eu?

Regatul meu / Este mic si restrans / Sunt stapan doar pe districtul meu / Deoarece regele de acolo a murit

N-am slugi in uniforma / N-am caleasca nici majordom / Nimeni nu-mi saruta picioarele!

Sangele meu albastru / N-are nimic regal / Nobletea mea se trage din samba / Pana la urma ce fel de rege sunt eu?

De cand plecase definitiv din Romania in 1940, regele Carol II a sosit, la un moment dat, impreuna cu Elena Lupescu, la Rio de Janeiro, instalandu-se la cel mai elegant hotel de atunci, Copacabana Palace, si devenind in putin timp o figura destul de populara in inalta societate carioca. S-ar putea ca Brazilia fusese aleasa nu numai pentru ca se afla intr-o situatie geografica indepartata fata de sangeroasa scena a conflictului mondial in curs, ci si pentru ca exista o legatura de rudenie intre fostul rege roman si casa regala braziliana: Carol II era strastranepot al printului portughez care, la 1822, a proclamat independenta Braziliei si a devenit Pedro I, Imparat al Braziliei.

Rio de Janeiro a mereu aprins fantezia strainilor ca o destinatie paradisiaca, unde viata poate fi traita asa cum o merita, departe de greutatile cotidianului, departe chiar si de legea oamenilor. Granita Romaniei interbelice a insemnat pentru Ostap Bender din Vitelul de aur sfarsitul calatoriei mantuitoare catre Rio de Janeiro, ca sa citam un exemplu pregnant din fictiune. Ca s-o citam din viata reala, Stefan Zweig a ajuns sa se refugieze acolo, dar n-a depasit frica si fantasmele razboiului, luandu-si viata, in februarie 1942, in acelasi paradis care l-a primit. Cu siguranta nu avusese prilejul de a se fi intalnit cu Carol II, care desigur l-ar fi disuadat, cu al sau joie de vivre, de  la un asemenea gest.

In aceeasi perioada, plecand dintr-o tara impartita, de data aceasta intre nazisti si sovietici, printul polonez Olgierd Czartoryski, figura misterioasa care ulterior a fost mult timp ambasador al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta in Brazilia, s-a refugiat si el la Rio de Janeiro, cu nevasta si patru copii, patrunzand repede in paturile cele mai privilegiate din societatea capitalei braziliene de pe atunci. Acest print va fi invitat sa fie martor, la 3 iulie 1947, in bogatul salon al hotelului Copacabana Palace, in fata notarului Henrique José da Fonseca Tornaghi, la casatoria dintre Carol II si Elena Lupescu.

La acest mare eveniment mondan, intr-o zi placuta de iarna tropicala, invitatii probabil au putut sa se imbrace la costum fara sa fi transpirat, si ne putem inchipui ca poate cineva a avut simpatica ideea de a-l invita si pe Herivelto Martins – care, imbiat de succesul din 1945, a mai compus un cantec inspirat de regele roman, numit Rei sem coroa:

Oare ce fel de rege sunt eu / Care traieste degeaba / Fara regat si fara coroana  / Fara castel si fara nimeni / N-am avut nici nu merit o regina / Sunt rege dar recunosc / A fi vasal al unui alt rege / Destinul nu mi-a rezervat un regat / Stiu bine ca m-au facut rege / Dar nu sunt rege

Eu imi cant tristetele / Si suferinta la chitara / Samba este comoara mea / Nobila mea traditie / Detin un simplu eu / Un eu care mi-a fost dat de Dumnezeu / Regele despre care vorbiti nu sunt eu

Nu este exclus ca in acest exact moment, undeva in Brazilia, cand instrumentele muzicale si trupurile agile ale dansatorilor deghizati tocmai se incalzesc pentru marea petrecere de Carnaval din acest an, sa rasune si vestitele cantece ale lui Herivelto Martins, fara ca aproape nimeni sa stie despre ce rege sau ce coroana este vorba.

Tags:

Un comentariu

  1. Vladimir Tismăneanu Vladimir Tismaneanu says:

    Superb!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *