Există praguri dincolo de care paşii mei nu mai pot trece, de parcă ar fi nevoie ca tu să îmi fii alături în clipa în care graniţa delicată de melancolie este străbătută. Există locuri pe care ochii mei singuri nu le mai pot contempla, căci doar ochii noştri uniţi, de […]
Vecinătatea morţii este o vecinătate a viselor, ca şi cum toate nopţile noastre ar deveni promontoriul din al cărui prag privirea poate contempla jocul de spume al valurilor, clocotind în materia de geneză a mării: un joc ce nu are sfârşit, in joc care aboleşte timpul, un joc ce redă […]
Orice roman de dragoste începe, stângace şi timid, cu mişcarea delicată a personajelor ce populează spaţiul de nori al unei gări provinciale: din pragul acestui port zidit în liniştea cărămizilor se poate zări, ca prin lentila aburită a unui ochean de demult, desenul vieţii pe cale de a începe, asemeni […]
De demult, atât de de demult, pe vremea când şcolarii româniei socialiste învăţau să se joace planificat, spre a da copilăriei lor rigoarea dialectică a şarjelor de oţel din furnale, un copil neastâmpărat o aştepta pe mama sa ce alerga spre a–i dărui cel din urmă volum din colecţia cartonată […]
Dragostea maternă nu cunoaşte întunecare şi îndoială, ci doar un treptat, catifelat, nostalgic amurg în care se topeşte, din clipa în care moartea instituie,implacabil,graniţa despărţirii. Dragostea maternă nu atinge îndepărtarea infidelităţii, căci a ei este comuniunea pe care anii o aduc, ca pe un prinos muzical al timpului ce devine […]
Şi tot acest jurnal pe care îl scriem, în tulburare de vise şi in singurătate de dimineţi, nu este decât prelungirea tăcerii în care moartea ne-a aşezat, ca într-o criptă funerară înţesată de murmur şi saturată de amintiri. Un sentiment al memoriei îndrăgostite ne încearcă şi din elanul lui vin […]
Sunt nopţi în care visele noastre mă absorb ca un maelstrom, sunt nopţi în care visele noastre mă sorb în vârtejul lor ca un vast, labirintic montagne-russe, sunt nopţi în care visele noastre mă ard la trezie asemeni lavei ce izbucneşte din pământul lichid căruia mă dăruiesc,până la uitare de […]
Şi nu cred că am ştiut cine sunt cu adevărat decât atunci când am devenit una cu acest anotimp al jalei şi al nostalgiei: contopit cu aromele şi cu sunetele unui trecut ce mă inundă, asemeni unui flux şi reflux al oceanului ce îngăduie adăpost sufletelor, mă privesc în oglinda […]
Şi am ajuns să ne regăsim, în acest anotimp al dragostei de dincolo de moarte, cu acelaşi firesc al tandreţii cu care mâinile noastre se regăseau, în clipele în care fericirea modestă urca până la noi, ca un flux delicat al oceanului în care aveam să ne cufundăm : orele […]
Şi poate că în profesoara ce oficia, severă şi visătoare, de la catedra ei, veghind discret pe elevul şui ce poposea în cea din urmă bancă a clasei, adâncit în lectura călătoriilor sale verniene, se aduna tot ceea ce comunismul asupru nu îţi ingăduise să devii : în contra istoriei, […]
