Când se sculã din pat simţi Sub tãlpi o boare, nu podeaua Şi de atâta bucurie Trecu prin ziduri luminând. Afarã, lunecând în aer, Putu pãtrunde printre crengi, Fãrã sã tulbure frunzişul. Iar când ajunse-n dreptul mãrii Şi-şi desluşi de sus, pe ape, Îmbelşugarea neştiutã, Se rãspândi ca un parfum.
Într-o vacanţã de demult, copil fiind, mergeam în înserare cu tata, de-a lungul unei păduri şi priveam fermecată răsărirea lunii. Atunci el a început să-mi recite din Eminescu: peste vârfuri trece luna/ codru-şi bate frunza lin/ printre ramuri de arini/ melancolic cornul sună/ mai departe, mai departe/ mai încet, tot […]
Pe plajã, în ziuã devreme, se adunaserã pictori din toate colţurile lumii şi aşezaţi în faţa şevaletelor care acoperiserã dunele, ei îmi apãrurã ca o bizarã, anacronicã oştire la pândã. Mergeam în vârful picioarelor, strecurându-mã ca nevãzut printre şiruri sã observ cum capturau pe pânze marea. Era un ceas atât […]
Absenţa ta e ca o mantie În care-mi înfãşor prezentul, Trecând prin lume triumfal. Cei care nu mai au pe nimeni Vin dupã noi nãdãjduind Cã în deşert se coace plinul. Nedespãrţiţi pânã la capãt Vom fi şi drum şi adãpost Celor plecaţi sã umple golul.
Juca-n aceeași piesă de demult, În care la-nceput fusese pajul Sfielnic însoțind-o pe regină În actul trei când se deschide balul. De-atunci fusese-n timp curtean, războinic, Suind din rang în rang până la marea scenă A -ncoronării ca stăpân al lumii, Ovaționat de public în delir. Pe urmă începuse să […]
Când simt cã mã scufund Cu tot ce am în jur, Mã lepãd de oglinzi, De mobile şi lãmpi, Dar nu mã-ndur de cãrţi, De haine şi tablouri Care mã ţin un timp, Iar când se fac la plumbul, Le las şi mã desprind, Ca sã pãstrez fereastra, Mesteacãnul de-afarã… […]
Ne furişăm din larma lumii, Pe pluta noastră de tăcere, Unde tăişul, discordanţa Se schimbă-n ape de mătase, Şi-atunci în jur, adie Raiul; Iar când păşim, parcă sub talpă, N-ar fi pământ, ci numai aripi; Mă ţii de mână şi abisul De netrecut rămâne zâmbet; Dacă acum, în întuneric, Vedem […]
Când tot mai multe drumuri Îmi fug de sub picioare, Mă duc în gând spre mare, Cu un creion în mână Şi-ncep să scriu pe ape, Pe aripi şi pe dune, Iar semnul nu se şterge Căci valurile, plaja, Şi stolurile albe Sunt umbre pe hârtie. Corabia care trece Acum […]
Vezi, scrisul e cochilia În care sună timpul, Întinsă, biblioteca E-o plajă cu volume, Venite din adâncuri, Iar când citeşti o carte, Copertele deschise Sunt pânze de corăbii, Umflate de un suflu De dincolo de moarte; Ies din străfund epave, Pe literele-valuri, Care-ţi inundă mintea… Ce naufragiu poate Să fie […]
Tatãl meu era alcãtuit dintr-un material uman aparte, natura sa îngãduindu-i sã perceapã comori în adâncul unde alţii vedeau numai epavele certitudinilor zdrobite. Mã refer aici la efectele naufragiului istoric resimţit de „generaţia pierdutã” din care şi el fãcea parte. Într-o zi, mi-a zis: „Dacã ar fi sã iau viaţa […]
