Eu nu puteam încă muri, Neîndurîndu-mă să-i las Pradă uitării pe ai mei. Aveam să-i scriu, să-i povestesc Și să-i aprind ca lumânări În mințile de mai târziu. Tot stând de veghe și arzând, N-am mai știut, după un timp, Cine pe cine lumina.

5 noiembrie [1942, Bucureşti] Nelli drag, Seara acestei zile – una între atâtea altele – a fost poate cea mai emoţionantă din viaţa mea. De ce? Era nouă vestea că ne iubeam? Era nouă privirea cu care ne mângâiam? Era nouă sărutarea care ne unea tinereţea, într-o regăsire supremă? Nu. […]

Aceste versuri migratoare Se-adună-n stoluri pe hârtie, Gata să plece, să-și ia zborul, Cînd cineva cu dor de ducă Le va citi, le va da drumul. Dar dacă nimeni n-o să vină Să le străbată cu privirea, Vor împietri între coperte. Mai bine pun afară cartea Și-o las deschisă printre […]

Aveam de-nchipuit în piesă timpul, Mergând din stânga scenei către dreapta, Iar pajul ce-mi veghea atent mișcarea Se lumina umbrindu-se la față. Ceilalți actori, prezenți în varii roluri, Ieșeau la rampă, se-nvârteau în centru, Se retrăgeau nesiguri în culise. Aveam numai un pas până la capăt, Cînd din cabină m-a […]

Sunt nopți în care cerul E ca un cimitir În care scânteiază Un val de lumânări. O iau în sus cu ochii Prin negrul licărind, Însă cu cât m-apropii, Luminile dispar Și trec pe lângă astre Care miros a fum. Poate că Învierea Se vede doar de jos