Deși s-a acreditat ideea că „scopul scuză mijloacele” ar reflecta o gândire cinică, chiar și când lucrurile nu stau întotdeauna așa, întâlnim și situații aproape contrare, iar acest lucru îl demonstrează geniul Mozart; dacă e să urmăm bârfa istorico – muzicală, axată totuși fie și parțial pe corespondența mozartiană, descoperim […]
Spre a înțelege mai bine în ce constă puterea unei coaliții, nu neapărat doar politice dar mai ales, să începem prin a remarca faptul că termenul este preluat, nevinovat, din fr. coalition. Până aici, caragialesc vorbind totul ar fi neutru, adică nici cal, nici măgar. Obligatoriu ne întoarcem însă iarăși […]
Atracția exercitată de personajele considerate negative e cu atât mai explicabilă în operă cu cât sunt cel mai adesea dramatice, impunătoare, suferinde cu adevărat (în dragoste mai ales) și cu totul convingătoare muzical; de regulă e un bariton, sau un bas ca în cazul secvent. Un geniu precum Verdi, prin […]
Nu voi face nici un fel de speculații savante, savantlâcuri adică, despre posibilele semnificații ale vizitei papale în România, în primul rând pentru că subtextul politic nu-l vom ști prea curând; a face abstracție de subtilul politicianism al Vaticanului înseamnă a gândi la nivel intrauterin, indiferent de etate. Să acceptăm […]
Indiferent că e în varianta primă pentru Opera din Paris (Don Carlos), sau în cea secundă pentru cea din Milano (Don Carlo), această profundă arie, dincolo de perfecțiunea ei muzicală, reflectă în primul rând patologia capului senil și încoronat, răutatea lui egoistă, care, probabil sau tocmai aetatis causa, ajunge să-și […]
Încheind considerațiile recente referitoare la recurența termenului popor, cu sublinierea actualității caragialianului bobor, nu putem trece peste infatigabila repetare a două substantive, deloc întâmplătoare (repetiția adică în oralitatea politică de la noi) căci ele se leagă oarecum. Dacă ninge, dacă plouă, dar mai ales dacă e buracă, un soi de […]
După ce am auzit cât de frumoasă poate fi până și nașterea calomniei, dacă e bine interpretată, să ascultăm câte ceva despre răzbunare, vendetă, în opinia mozartianului Bartolo, neștiutul – până la un punct – tată al lui Figaro. Mergând pe modelul francez, Da Ponte aduce și aici ceva nou; […]
La o analiză mai atentă a recurenței unor termeni în limba română, în funcție de timp, spațiu și evenimente, vom constata fără dificultate și fără o pregătire lingvistică aparte că, exceptând o pauză de trei zile pontificale, papale, sfânt parentale, franciscane, iezuite sau cum vrem să o numim, cum le-a […]
Că geniul nu are nevoie de spațiu larg, de timp nemăsurat, a dovedit-o și Pietro Mascagni cu Cavalleria rusticana; și mă refer la faptul că într-un timp record a compus o capodoperă (părerea unor teoreticieni ai verismului nu mai contează de mult) într-un act (cam 60- 65 de minute), conform […]
Mărturisesc cu oarecare invidie, rațională totuși pe cât e posibil, că aserțiunea de mai sus nu îmi aparține. Recenta catastrofă, dramă sau cum să o numim, cultual culturală din capitala franceză, poate pune o serie de probleme dincolo de rezolvarea ei concretă, adică financiar – arhitectonică. Dintre numeroasele afirmații ale […]
