sâmbătă
la 9 dimineaţa
un bărbat deschide larg portiera maşinii
desface scaunu pentru copil
şi îl pune în portbagaj
pentru a face loc unei curve
într-un apartament din cealaltă parte a oraşului
o studentă se ridică din pat
după o noapte de plâns şi insomnie
şi vede în sticla filtrului de cafea
toate viitoarele iubiri care o vor face să sufere
un tânăr psiholog dintr-un centru pentru copii abuzaţi
stă singur în birou
gândindu-se la un adolescent adus cu o zi în urmă
care se taie cu lama pe mână
de
ne-
nu-
mă-
ra-
te
ori
pe
aceeaşi cicatrice
afară
în grădină
prin fereastra deschisă
se văd câţiva picuri mari care cad printre raze
pe florile de liliac
apărute
exact
pe
lo-
cu-
ri-
le
flo-
ri-
lor
uscate
rămase de primăvara trecută
Mihai Curtean
s-a născut în 21 mai 1981, la Sibiu. A absolvit Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” şi Facultatea de Jurnalistică a Universităţii „Lucian Blaga” din acelaşi oraş. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al Editurii A.T.U. din Sibiu şi iniţiator al colecţiilor „Raftul de poezie” şi „Proză contemporană”, la aceeaşi editură. A publicat în revistele Vatra, Tribuna, Dacia Literară, Convorbiri Literare, Poezia, Hyperion, Mişcarea Literară, Euphorion, Transilvania, Saeculum ş. a. A obţinut premii la mai multe concursuri naţionale de poezie şi eseu şi este prezent în mai multe antologii de poezie şi proză. A publicat volumele de poezii „o foame de roşu”, Editura Timpul, Iaşi, 2005 (Marele premiu la Concursul Naţional de Poezie – debut în volum – „Aurel Dumitraşcu”, ediţia a XII-a, Piatra-Neamţ, 2005), „jazz pentru moartea & co.”, Editura Vinea, Bucureşti, 2007, „camiku”, Editura Brumar, Timişoara, 2009 (ediţia a doua, Editura A.T.U., Sibiu, 2010), „17”, Editura A.T.U., Sibiu, 2012, şi nuvela „flux”, Editura Herg Benet, Bucureşti, 2013.