în acelaşi loc

sâmbătă
la 9 dimineaţa

un bărbat deschide larg portiera maşinii
desface scaunu pentru copil
şi îl pune în portbagaj
pentru a face loc unei curve

într-un apartament din cealaltă parte a oraşului
o studentă se ridică din pat
după o noapte de plâns şi insomnie
şi vede în sticla filtrului de cafea
toate viitoarele iubiri care o vor face să sufere

un tânăr psiholog dintr-un centru pentru copii abuzaţi
stă singur în birou
gândindu-se la un adolescent adus cu o zi în urmă
care se taie cu lama pe mână
de
ne-
nu-
mă-
ra-
te
ori
pe
aceeaşi cicatrice

afară
în grădină
prin fereastra deschisă
se văd câţiva picuri mari care cad printre raze
pe florile de liliac
apărute
exact
pe
lo-
cu-
ri-
le
flo-
ri-
lor
uscate
rămase de primăvara trecută

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *