Moțiunea de cenzură – între dinamică și statornicie

Supărătoare deja recurența sintagmei, la concurență cu criza despre care  am scris recent. Indiferent de ce va fi, să vedem totuși cum ar trebui să fie moțiunea, mai ales că nu o dată  suntem tot mai departe de Maica Latină. Termenul îl raportăm (prin fr. dar asta nu contează…) la latinescul motio din rădăcina verbului movere cu supinul motum având înțelesuri indubitabil dinamice: a mișca din loc, a izgoni, a îndepărta, a schimba, a zgudui. Nu omitem motus terrarum zguduirea pământurilor, deci cutremur, care actualmente are cert și conotație politică în măsura în care o tabără se… cutremură, fatal sau nu. 

Dacă totuși nu se întâmplă nimic … cutremurător, adică moțiunea pică, e clar că termenul a fost compromis, suspect chiar; adică nu numai că nu mișcă nimic (darămite să schimbe…) ci, dimpotrivă, întărește statornicia celor vizați, a căror siguranță pare să sugereze mai curând că într-adevăr corb la corb nu scoate ochii. 

O moțiune bine lucrată însă trebuie să  cenzureze adversarul, adică trebuie gândită și redactată astfel încât să-l interzică pe cel vizat și iată de ce:

Sigur că în general cenzura nu e recunoscută nici de cei care o practică (și) azi, nefiind după opinia unora un semn al democrației. Roma ne spune însă altceva și nu putem să ignorăm adevărul. Censura, judecată critică, apreciere, dar și funcția de censor, se raportează la verbul censere care evoluează de la a fi de părere, a crede  la a decide, a decreta  în Senat. La cum funcționează azi moțiunea de cenzură cu precedente abundând în invective nu putem omite înțelesul de a fi mânios. Și de o parte și de alta…

La un moment dat e ridicată la rang de dorință decizională și, pentru orice eventualitate, cu ceva mânie  mai mult sau mai puțin convingătoare. Urmând firul semantic arătat (censere înseamnă și a socoti, a gândi), moțiunea de cenzură nu este altceva decât impunerea gândirii practicantului  dorind să convingă de faptul că cine nu cugetă ca noi e împotriva noastră sau, mai rău, că numai el gândește corect (și profitabil). 

 În sinteză: dacă moțiunea de cenzură nu-și probează etimologica dinamică de cutremur parlamentar, înseamnă că e un fals, e ceea ce putem numi cu o sintagmă contradictorie statica moțiunii, iar cenzurații își păstrează locurile. Dacă reușește, e invers… și, poate toată lumea e mulțumită. 

Dar: indiferent cât de belicoasă (mai mult sau mai puțin…) e o asemenea confruntare, să reținem aserțiunea lui Eschil: în orice război prima victimă e adevărul. Cârcotind mai aproape de noi, ne putem întreba asemenea guvernatorului roman Pontius Pilatus „CE este adevărul?” și nu cine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *