Raymond Carver
Fericire
Atât de devreme e încă aproape întuneric afară
Stau lângă fereastră cu cafeaua,
și cu lucrurile acelea obișnuite ale dimineții
care trec drept gânduri.
Când zăresc un băiat și pe prietenul său
trecând strada
să livreze ziarul.
Poartă șepci și pulovere,
unul dintre ei are o geantă pe umăr.
Sunt atât de fericiți
fără să spună nimic, băieții ăștia.
Cred că dacă ar putea, s-ar lua
de braț.
E dimineață devreme,
iar ei fac chestia asta împreună. Cerul se luminează
deși luna încă plutește palidă deasupra apei.
Atâta frumusețe, încât pentru o clipă
moartea și ambiția, chiar și iubirea,
nu mai contează.
Fericirea. Apare
pe neașteptate. Și depășește, cu-adevărat,
orice discuție despre ea la prima oră a dimineții.
Raymond Carver (1938-1988) novelist și poet american, unul dintre cei valoroşi scriitori de proză scurtă din literatura americană contemporană, nominalizat pentru National Book Award pentru colecția, „Will You Please Be Quiet, Please” (1977) și Pulitzer Prize pentru ficțiune – Catedrala (1983), cel mai cunoscut volum al său. Au urmat volumele: Dacă-ţi vrei (1984), Elefant şi alte povestiri (1988), De acolo de unde sun (selecţie de autor, 1988). În 1988 a fost primit în Academia Americană şi în National Institute of Arts and Letters, iar Hartford University i-a acordat titlul de Doctor în Litere. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. A murit la vârsta de cincizeci de ani, în urma unui diagnostic de cancer pulmonar. Inscripția de pe mormântul său este un extraordinar poem, intitulat “Late Fragment”: “Și-ai primit ceea ce ți-ai dorit de la viață, chiar și-așa?/ Da, am primit/ Și ce ți-ai dorit?/ Să fiu cel mai iubit/ să mă simt/ cel mai iubit din lume” („And did you get what/ you wanted from this life, even so?/I did./ And what did you want?/To call myself beloved, to feel myself/ beloved on the earth.”)
Raymond Carver
Happiness
So early it’s still almost dark out.
I’m near the window with coffee,
and the usual early morning stuff
that passes for thought.
When I see the boy and his friend
walking up the road
to deliver the newspaper.
They wear caps and sweaters,
and one boy has a bag over his shoulder.
They are so happy
they aren’t saying anything, these boys.
I think if they could, they would take
each other’s arm.
It’s early in the morning,
and they are doing this thing together.
They come on, slowly.
The sky is taking on light,
though the moon still hangs pale over the water.
Such beauty that for a minute
death and ambition, even love,
doesn’t enter into this.
Happiness. It comes on
unexpectedly. And goes beyond, really,
any early morning talk about it.
