„În a cincea zi l-a văzut urmărind-o pe Flora, care mergea la magazin și totul deveni viitor, ceva asemenea paginilor pe care le mai avea de citit din romanul acela abandonat pe canapea, ceva scris deja care nici măcar nu mai trebuia citit, pentru că se întâmplase înainte de lectură, se întâmplase deja înainte de a avea loc în carte.”, – „Tangoul revenirii”, în Cât de mult o iubim pe Glenda, Julio Cortazar
Cortazar reușește, în proza sa scurtă, „Tangoul revenirii”, să facă din tango un dans literar. Transpune astfel literar atât tensiunea tangoului, cât și subiectivismul expresionist al schițelor pictorului Pat Andrea, care la rândul lor au fost inspirate din celebrul tango „La punalada” / „The Stab” al lui Juan D’Arienzo.
„Tangoul revenirii” spune, într-o naraţiune cu accente neo-expresioniste, povestea Matildei, în viața căreia trecutul revine, într-un ritm alert și neașteptat. Dar povestea Matildei este spusă de Flora, iubita de conjunctură a lui Milo (fostul iubit al Matildei). Pentru a fi apoi scrisă și rescrisă de un narator imixtiv şi vigilent, care îi schimbă cursul.
Revenirea trecutului se petrece, respectând ingredientele tango-ului clasic, printr-un mix de violență și tandrețe, unde cea dintâi este este dominantă, în timp ce a doua poate fi doar ghicită. Milo revine în preajma Matildei după un timp, după ce aceasta îl ucisese simbolic, pentru a se putea căsători cu German.
Revederea dintre Matilda și Milo are loc pe parcursul a câteva zile consecutive, printr-un joc al privirilor la distanță (ea e în casă, el e afară). Însă nu pentru a dansa propriu-zis dansul ce le ghida acţiunile, ci pentru a se pregăti, in crescendo, ca într-un ritual, pentru tragicul dans final.
Aflăm foarte puțin despre relația din trecut dintre Matilda și Milo. Doar cât să înțelegem că aceasta nu era una lină și confortabilă, ci „un război de tăceri și stupide împăcări”. Pare că au fost un cuplu de forțe egale, care s-au tatonat şi s-au înfruntat până la momentul uciderii simbolice.
Și după revenirea lui Milo, deși cei doi continuă tatonarea prin acel joc al privirilor la distanță, pare că el este cel ce domină. Prin faptul că ei îi este frică, în timp ce el plusează, se răzbună, întreținând o relație cu Flora, femeia de casă a Matildei (totul având loc sub ochii Matildei).
Dar cum tango-ul e considerat un dans de forțe egale, Cortazar simte nevoia să intervină. Și îl interpune abil pe natator în ficțiune, pentru a-i spune Matildei că, dacă trecutul revine în ritm de tango clasic, cu accentele sale mai violente, viitorul trebui să mențină același ritm.
Cu alte cuvinte, pentru narator, odată revenit trecutul, opțiunile erau clare și prinse în implacabilul tragediilor grecești.
Dar nu mai știm care a fost cursul inițial al evenimentelor, așa cum a fost el povestit de Flora, pentru că aici, Cortazar intervine să îşi salveze ficțiunea. Poate că în povestea Florei, narațiunea a avut alt curs, iar finalul nu a avut accentele violente dictate, simbolic, de un tango clasic. Mai mut, poate că Matilda însăşi ar fi metabolizat altfel trecutul, urmând pașii acestui tango al revenirii, în ceea ce are el mai melancolic și care ar fi dus poate spre un cu totul alt deznodământ.
