Mark Bibbins
Înghițit
Când văd o scară rulantă, trebuie să-i sărut pe toți
cei care se află pe ea. Tu, nu? Dacă îți plac
produsele astea de patiserie — avocatul nostru le numește rulouri perfide —
găsești mai multe în elicopterul lui.
E sârb sau ceva de genul ăsta,
întreaga familie nimicită
de cealaltă familie a lui. Dar acum e bine.
Am scapăt un sărut pe podeaua culturală,
se aplică regula celor trei secunde. Nici nu mai știu
pe cine mai sărut, tu știi?
Furișează-te acolo unde lumea se despică în două
și revino cu sancţiuni, revino
cu sosuri, revino cu Haribo,
revino cu cardurile de memorie Inferno,
revino cu pofta aceea non-stop.
Dragă Ciacco, florile tale au fost delicioase, dar nu destule
pentru un prânz, așa că am săpat o groapă nouă pentru tulpini.
„Dă-ne gata”, cântau, „ori nimicește-ne”
Întinde-te pe jos în mizerie, ca să rămâi acolo; ridică-te
doar pentru oamenii-mă-vor-vedea-și-vor-muri genul acela de faimă
zâmbind de parcă dinții ți-ar fi în flăcări
O, dragă, știi ce spun ei:
de ce să ai o singură fabrică
când poți avea cinci. Avocatul nostru
ne reamintește mereu: „Mâini mici, ore lungi”. Într-adevăr!
Dacă mi-aș putea mânca vocea, aș face-o, dar am plecat
să iau lumea în stăpânire, interiorul mașinăriei
Așa sfârșește Celan, nu cu o împușcătură
ci într-un râu. Și Woolf pleacă
în același fel — al naibii fel
Ce vreau să zic e: întinde limitele unei ființe până la maxim
iar ea va face ceea ce trebuie să facă.
Mark Bibbins (n. 1968) este un poet american, bursier al Fundației New York Fundation of the Arts (2005), și câștigător al premiului literar Lambada Literary Award, pentru volumul de poezie “Sky Lounge”. Cel mai recent volum de poezii i-a apărut în 2014, purtând titlul: “They Don’t Kill You Because They’re Hungry, They Kill You Because They’re Full”. Bibbins predă la New School și Columbia University cursuri de scriere creativă la nivel de masterat și doctorat. Locuiește în New York.
Mark Bibbins
Swallowed
When I see an escalator I have to kiss
everyone on it, don’t? If you like these
pastries – our lawyer calls them perfidy rolls-
there are more on his helicopter.
He’s Serbian or something,
whole family wiped out
by his other family. But he’s fine now.
Drop a kiss on the cultural floor,
three-second rule applies. I don’t even know
who I’m kissing anymore, do you?
Sneak away to where the world snaps in half
and come back with sanctions, come back
with sauces, come back with Haribo,
come back with Inferno flashcards,
come back with the glottal nonstop.
Dear Ciacco, your flowers were delicious by barely
a lunch so we dug a new grave for the stems.
“Finish us up”, they sang “or finsish us off”
Lie down in sewage to stay down; sit up
only for people-will-see-me-and-die-level fame,
smiling like your teeth are on fire.
Oh darling you know what they say:
why have one factory
when you can have five. Our lawyer always
reminds us: “Little hands, long hours”. Indeed!
If I could eat my voice I would, but I’m off
to seize the world, the inside of its machine.
This is the way Celan ends, not with a bang
but a river. Woolf, too: she goes out
the same goddamn way –
I mean, wind any creature tight
enough and it does what it has to do.
