Când tot mai multe drumuri

Când tot mai multe drumuri
Îmi fug de sub picioare,
Mă duc în gând spre mare,
Cu un creion în mână
Şi-ncep să scriu pe ape,
Pe aripi şi pe dune,
Iar semnul nu se şterge
Căci valurile, plaja,
Şi stolurile albe
Sunt umbre pe hârtie.

Corabia care trece
Acum pe faţa mării
Şi-mi sfâşie privirea
De doruri, e nălucă,
Aşa cum e prezentul
O undă de fantasme.

Ajung pe foaia-ntinsă
La strada care suie
Spre casa cu grădină,
Unde foşnesc castanii,
Şi intru ca o rază
Pe poarta dispărută.

Aceleaşi crengi fac valuri
Pe mările de aer,
Şi văd în ochii tatei
Corabia care pleacă
Spre alte orizonturi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *