Unde e patria???

Recent, un mic foc de paie s-a iscat în legătură cu propunerea  premierului ca absolvenții de medicină, deci noii medici să mai vindece și prin Patrie, câțiva ani măcar, înainte de a  „decola” spre strălucitorul occident. Așa, ca să dea înapoi ceva din investiția Statului dacă au fost bugetați. Evident sună a propunere comunistă dar numai pentru că și atunci, în mod moral și civic plăteai înapoi costul studiilor, după care  puteai pleca, fraudulos cel mai adesea.  E deja penibil să constatăm că tot ce nu convine e de factură comunistă, nu neapărat rusească sau chinezească. 

Dar ce este patria cu genitivul patriae?  Loc natal, sau cum frumos scrie Cicero tradus Patria, mama noastră a tuturor. Marcus Pacuvius, poet roman desigur, considerat unul dintre cei mai mari tragedieni de limbă latină, scrie într-o piesă regretabil pierdută ceva care totuși s-a  păstrat: Ubi bene, ibi patria, adică unde e bine, acolo e patria. Aserțiunea se dezvoltă în Patria est, ubicumque est bene, Patria e oriunde e bine. Am fi tentați să spunem că e scandalos pentru un roman să afirme așa ceva, dar nu știm despre ce era piesa pierdută, poate vreun personaj trădător… sau vreun grec.

Pe de altă parte, de la un moment dat, Patria s-a transformat în Imperium Romanum. Acest aspect se verifică optim în jurământul legionarilor romani care era depus în toate colțurile Imperiului în forma Lupt pentru zeii și căminele Patriei. Era de necălcat fiind sacramentum , adică sub semnul și puterea sacrului. Dar apare și varianta morală Ubi patria, ibi bene, unde e patria, acolo e bine. 

Și ajungem inevitabil la celebrul jurământ al lui Hipocrate, cunoscut în lumea romană și în cea care i-a urmat ca Iuramentum Hippocratis. Că unele instituții medicale utilizează variante prescurtate și în traducere dubioasă e treaba lor. Câteva extrase din original ar putea pune sub semnul întrebării însă dorința fierbinte a unor absolvenți de a emigra cât mai repede. Desigur se poate pune și întrebarea dacă toți doritorii au fost egregii discipuli, adică studenți eminenți, dar asta parcă nici nu mai contează. 

Și jurământul hipocratic, precum cel militar, stă sub semnul sacrului dar mult mai legat de circumstanțe:

„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea.” Aici ar fi totuși o scuză pentru că absolvenții de azi nu mai cred în zei…

„Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca și pe proprii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie. Să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit”. Problema apare chiar aici: spre a respecta acest paragraf e clar că trebuie să rămâi în vecinătatea, apropierea magiștrilor și implicit a părinților, altminteri cum să ai grijă de ei la nevoie din neagra depărtare? Dacă militarii, după cum am arătat, sunt ai Imperiului, medicul firesc e să rămână natal. Dacă nu rezistă, pleacă deși, vorba francezului „nu-ți iei Patria cu tine pe tălpile pantofilor”. Astfel că rămâne întrebarea din titlu… 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *