„Era acum ceva cert: lumea avea un aspect comun al ei în mijlocul căreia căzusem ca o eroare (…). Toate lucrurile, toți oamenii erau închiși în trista și mica lor obligație de a fi exacți, nimic alta decât exacți; în zadar aș fi putut să cred că într-un vas erau dalii, când acolo se afla o eșarfă.” (Max Blecher, „Întâmplări din irealitatea imediată”, 1936)
La Max Blecher, mai ales în „Întâmplări din irealitatea imediată”, separarea între literatură și viaţă, între literatură și existență, este imposibilă, pentru că în centrul preocupărilor se află negăsirea sensului, într-o dublă conflictualitate: a sa în raport cu lumea și a sa în raport cu sine. Așa încât negăsirea sensului în realitatea imediată, comună, se cere a fi compensată cu o încercare de a găsi mai mult în ceea ce el va numi “irealitate imediată”. Și tocmai acest inseparabil între literatură și propria existenţă dă textelor pe care le scrie un grad ridicat de autenticitate și de subiectivism, mutând totodată tema existențialismului teoretic din filosofie în literatură.
În acest fel, realitatea percepută ca banală prin mijloace senzoriale obişnuite devine o „irealitate imediată”, prin „întâmplări” banale văzute însă printr-un filtru al straniului, dar și prin diverse obiecte simbolizate, care contribuie la construcția unei realități noi, cu caracteristici diferite de cele ale realităţii imediate.
Irealitatea, care în „Viziuna luminată” este creată din materia visului, a reveriei și a amintirii, este posibilă în „Întâmplări din irealitatea imediată”, prin teme și procedee precum iubirile thanatice, obiectualizarea (inclusiv a iubirii) și atracţia față de artificial ca modalitate de falsificare ostentativă a vieții. Iar toate cele trei mecanisme şi teme sunt inseparabile.
Tipurile de iubire evocate mai ales în „Întâmplări din irealitatea imediată”, poartă în ele trăsături ale thanaticului: ritualizare, obiectualizare, alternarea principiului plăcerii cu cel al distrugerii (eros si thanatos), referințele explicite la funebru (înmormântarea Eddei, ca „înșiruire de obiecte” funebre) etc.
În timp ce iubirea extrem de ritualizată față de Clara îi relevă banalitatea sexualității (simplă cale de cunoaștere), iubirea imposibilă, idealizată și mitizată față de Edda, lichidă și luând conturul verilor deformatoare, ajunge la stadiul de obsesie, tortură și „disperare lucidă”. Cu toate acestea, nici Edda nu scapă obiectualizării sau referințelor thanatice: personajul-narator a asistat la înmormântarea ei, ce avea să fie, după cum chiar Edda îi spusese când era în viață, „o înșirare de obiecte”.
Experiența iubirii față de Edda avea să fie totuși și deschiderea către universul irealității imediate și către ceea ce el numea ieșirea din exactitățile vieții. Dar în același timp, faptul că nu putea avea acces la ea, îi activa mecanismul thanatic al distrugerii, Edda fiind în acest context minimalizată și ajunge să fie pentru el doar un motiv de agasare.
Pe lângă iubirile cu accente thanatice și obiectualizarea, în “Întâmplări…”, avem și atracția lui Blecher față de tot ce este artificial precum florile, bâlciurile, panopticumurile, figurile de ceară, accesorizările feminine etc, prin puterea lor de a falsifica viața în mod ostentativ. „Personagiile de ceară erau singurul lucru autentic din lume; ele singure falsificau viața în mod ostentativ, făcând parte, prin imobilitatea lor stranie și artificială, din aerul adevărat al lumii.” Iar aerul adevărat al lumii trebuia să fie, obligatoriu, unul al infinitei melancolii. „Parcul rămăsese în urma lui dezolat şi pustiu, în bâlci, moartea împrumuta astfel și ea decoruri factice și pline de nostalgie, ca și cum bâlciul af fi format o lume aparte, a cărei menire era să demonstreze infinita melancolie a ornamentelor artificiale, de la începutul vieții până la sfârșit.”
Artificialul devine, astfel, în mod paradoxal, autentic prin faptul că falsifică viața în mod intenționat și asumat. Mai mult, o rescrie, o redesenează după regulile acestei noi irealități imediate, poate mai adevărată și mai reală decât realitățile și viețile exacte, în care nu poate găsi nicio urmă de sens.
