Penibilul…

situației  a fost probat și cu această ocazie de mediaticul jurnalistic „vorbim”, în asemenea măsură încât o perioadă de tăcere ar fi bine venită; imposibil căci ce mai investigăm? Evident nu te aștepți ca „vorbitorii” să cunoască etimologie latină, tocmai de aceea să vedem ce ne spune înțelepciunea realistă  a limbii latine.  

Pentru un comentariu pertinent și nu prefixat cu in-,  să subliniem că pentru  învingător și învins avem aceeași rădăcină a verbului vincere, cu supinul victum. Deci poți fi victor sau victus . Evident, de dorit primul… 

Pentru a înțelege o victorie electorală – indiferent dacă ne place sau nu învingătorul – trebuie să știm că verbul de bază se referă la o anume putere a discursului și nu neapărat la forța armelor, însemnând și a reuși să dovedească, a demonstra;  mai mult chiar a convinge, a face să cedeze, a avea câștig de cauză. Prin urmare, victoria în alegeri a unui candidat nu reprezintă nicidecum efectul nedorit al comentariilor imunde ale presei la adresa adversarului, ci dorința alegătorilor care s-au lăsat convinși de orator. 

Deloc întâmplător oratoria politică romană mergea pe ideea convingerii … pe viu, adică… orale a cetățenilor și nu pe transmiteri indirecte și dubioase a unor scripta obscura, nesigure adică. Regretabil, dar comentariile electorale din media stau sub semnul absenței onoarei și respectului, în funcție de sponsor. Nu întâmplător constata Cicero, victimă și el uneori a comentatorilor „electorali”, că atunci „când nu există nici o teamă. onoarea și respectul dispar”. 

Să nu fim însă naivi: a pretinde fie și o fărâmă de respect, nicidecum de teamă – ce ne facem cu drepturile omului „vorbitor” – , din partea mediaticilor, a jurnaliștilor  înseamnă a nu avea simțul realității. Încă nu am auzit de  vreun caz în care,  „investigația” fiind mincinoasă  precum autorul ei,  să se pună problema inculpării. Și e firesc să fie așa, deoarece jurnalismul e cameleonic prin structură. 

Exemplul cel mai elocvent ne-a fost servit foarte recent (și) de media carpato danubiano pontică: după luni de zile în care se „vorbea” de cei doi candidați transoceanici  în termeni contradictorii, adică disprețuitul „miliardar” pe de o parte  și „democrata…” pe de alta,  socotelile unora neieșind conform așteptărilor din umbră, brusc aflăm de „Președintele ales”, iar despre fosta democrată doar atât că nu a ieșit nici măcar să le mulțumească fraierilor care o așteptau seara târziu. Penibilul este și că nu demult s-au găsit la noi umbroși care să-i publice cartea cu dubiosul titlu „Adevărurile noastre. Visul american”, că nu se știe niciodată… Acum se știe!

În concluzie, dacă poporul american a preferat un discurs amintind(u-mi) de oratoria romană, în locul interminabilului râs cu degetul întins către public, înseamnă că Roma cu bunele dar și cu relele ei  s-a mutat peste ocean… ! ?   

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *