Parole, parole…

un hit italian al anilor 70 – mai precis 1972 interpretat de Mina și actorul Alberto Lupo – reluat un an mai târziu de Dalida secondată de Alain Delon, este fără îndoială fondul muzical cel mai potrivit într-o campanie electorală: nu doar la noi dar a noastră ne interesează. Personajul masculin nu cântă ci doar „vrăjește” exprimându-și iubirea, doar că iubita, indiferentă la promisiunile vorbitorului îi replică neîncetat parole, parole , în varianta franceză paroles, paroles. Pentru a înțelege corect cum stau lucrurile, să subliniem că traducerea corectă, în spiritul cântecului, este vorbe… goale. Ceea ce ne apropie inconfundabil de jurnalistic mediaticul „vorbim”.  Putem înțelege și palavre, palavre…

Analizând inscripțiile electorale menite să ne convingă întru opțiunea personală, inevitabil ne lăsăm  învinși de vorbe, vorbe, ceea ce înseamnă că nu ar strica să reascultăm fie varianta italiană, fie pe cea franceză.  

Dar să vedem ce ni se promite, lăsându-vă să ghiciți „vrăjitorul din Carpați” nu din Oz. 

Un candidat ne îndeamnă să votăm „calea sigură pentru România”, ceea ce înseamnă că se consideră pe sine „calea” căci doară pe el îl vârâm în urnă. 

Foarte complex e „un român competent. Bun pentru NATO. Bun pentru România”. Adică e pro NATO, însă demonul latin (de la ei ne tragem…) îmi spune că pronatus înseamnă aplecat înainte, ceea ce corespunde adevărului având în vedere funcția avută de candidat. În fond asta ni se cere, deci e bun și pentru Țară.

Cel puțin suspect e candidatul care se declară „Cinstit cu românii”. O generalizare vidă și care generează întrebarea: dar ce facem cu minoritățile naționale? 

Fără  vreo șansă reală este îndemnul „Alege vocea rațiunii”, mai ales că asta ar însemna opțiunea electorală pentru ordine și disciplină, ceea ce să recunoaștem nu-și dorește nimeni pentru sine și popor, eventual pentru alții… 

Candidatul viitor „Președinte al celor mulți” amintește de Vodă Lăpușneanu cu inspirata sa vorbă „proști dar mulți”, desigur pe invers, cu șanse reale, fără să jignim mulțimea. Ideea după care ar reprezenta „calea sigură să scăpăm de…” (nu dau nume ca să nu jignim o parte masivă a electoratului) e totuși puțin exagerată și nedemocratică.

Cam impersonal angajamentul unui candidat aflat „Cu onoare și credință în slujba Țării”, de vreme ce toți pretind direct sau indirect același lucru. Oricum, onoarea e relativă, iar credința  discutabilă.

Un altul promite nici mai mult nici mai puțin decât că „Refacem România”. Nu se specifică nicidecum … cum? În vechile hotare? de la nord? Cu coroană pe cap? … mai bine NU.

În fine, candidatul pe care trebuie să-l numesc „cel dincolo de cuvinte”, căci nu ne promite nimic ci doar ne trimite un zâmbet galeș… și atât. 

Deci: parole, parole, paroles, paroles, vorbe (goale), palavre, cum doriți să le numim, reprezintă totuși expresia democrației din care putem alege căci sunt… alegeri. Nu de ele trebuie să ne ferim ci de jurnalismul de „investigație” și  mediatic, de „vorbim” care nu-și afișează sponsorii dar se străduiește din plin să ne ducă pe calea obscură stabilită de unii. Atâta timp cât votul e secret, nu înțeleg de ce ar trebui să le răspunzi cu cine votezi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *