Vorbeam cu o cunoștință despre trăirile oferite de noile metode de învățare a limbilor străine. Presupun că toată lumea știe despre Duolingo: a învăța o limbă nou-nouță, alături de alta, cunoscută, pe care o fixezi mai bine. Două dintr-o lovitură! Interlocutorul meu mi-a spus că încercase să învețe rusește prin neogrecă, dar că, la un moment dat s-a simțit exasperat de ciudatele aserțiuni repetitive. În rusă, mi-a spus el, se insistă pe: „Caii mănâncă pâine”, iar în greacă pe „Șerpii au cămăși roșii”.
Eu, care fac un dublet mult mai simplu, spaniolă-engleză, mi-am amintit imediat de obsesiva: „Câinele meu nu face duș”, „Mi perro no se ducha”. Întrucât mă pregătesc de o vizită într-o țară de limbă spaniolă și nu-mi iau câinele cu mine, pentru simplul motiv că nu-l am, mă gândesc că, la aeroport, la magazin, la restaurant sau la hotel, o să fie destul de greu să-mi valorific la maximum atât de bine învățata „Mi perro no se ducha”, din altfel destul de sărăcuțul bagaj de fraze în spaniolă. Voi putea totuși să-mi cumpăr pălării, sombrero fiind un cuvânt foarte iubit de spanioli, deși se pare că rareori găsești un sombrero pe măsura capului propriu, e ori prea mare, ori prea mic. Lucruri intime nedorite am aflat despre Señor Perez: nu face duș duminica! Dar nici Manuel nu face duș duminica și nici Señora Sanchez, astfel încât mă întreb dacă nu cumva e vorba de o tradiție locală.
Toți, pe-acolo, au case mari, iar când, din micul meu apartament de bloc rostesc răspicat „Tengo una casa grande”, mă simt o impostoare. E drept că azi se încurajeaza împostura pe toate căile electronice cu putință. Foarte mulți bărbați și multe femei sunt muy cansados sau muy cansadas, adică teribil de obosiți. Când îmi fac exercițiile seara, frântă, simt multă empatie pentru semenii mei de limbă spaniolă.
Greșelile se plătesc cu inimi pierdute. Uneori, când mai ai doar o inimă, din cele 5 de la pornire, Duolingo pur și simplu trișează. Îți spune, de pildă că Juan este fericit, feliz, și te întreabă apoi, viclean: „Cum se simte Juan?” Dacă spui feliz, ți-ai pierdut și ultima inimă, trebuia să spui alegre, deși alegre este, ca-n română, vesel, deci o iei de la capăt cu exercițiile simple de recâștigare a inimilor, spre folosul tău. Alteori, profesorul electronic face pe prostul: când am tradus otoño prin autumn, iar mi-am pierdut sufletul, trebuia să zic fall. Treacă de la mine!
De mâncat se mănâncă destul de auster pe meleagurile Duolingo, mai degrabă salată, ceea ce este pe gustul meu, dar și prăjitură, care are poeticul nume pastel. De băut: apă și lapte, lapte și apă, zile-n șir, apoi, când și când, doar la ocazii, un pahar de vin sau o bere. Cafeaua e fără zahăr, sin azúcar, deci îmi place. Mult orez. Sănătate curată!
Duolingo e foarte strict, nu-ți dă voie să fii creativ. Dacă ai, de pildă, de ales unde vrei să citești (în bibliotecă, pe plajă sau în taxi), ai voie să răspunzi numai și numai la bibliotecă. Dacă-ți dă prin cap să răspunzi în taxi, vei pierde o inimă. Asta pentru mine, care mă simt un om liber, e destul de opresant și uneori îmi pierd toate inimile de dragul libertății. Îmi place să citesc în taxi!
Personajele cu care înveți la Duolingo au personalitate, ca-n proză. Încurajator e un băiețel blond cu costumaș albastru. Dacă dai răspunsul corect la o întrebare de genul celor puse de pedagogul de școală nouă tânărului Ftiriadi, „Nu-i așa că…?”, sare în sus de bucurie și spune „Awesome!”, în traducere autohtonă „Emininke!”. Apoi mai e o doamnă trupeșă, cu coc, genul gospodină în vârstă, care se laudă adesea că are 25 de ani și un elegant personaj cu turban, sincer dezolat când greșești. Mi-a atras atenția una dintre tinere, cea cu aer de adolescent rebel, cu păr mov și o voce plictisită de moarte, părând să se întrebe mereu ce caută ea acolo și cât o să mai dureze comèdia asta. Ea pronunță cel mai prost, în mod evident ca să te încurce și să renunți s-o mai deranjezi, ca unele persoane din sistemul administrativ. Cum am experiență cu persoanele respective, nu am de gând să renunț de dragul ei.
Puișorul verde, logoul școlii Duolingo, este o ființă sensibilă și supărăcioasă: plânge până i se scurge un ochi, dacă-l părăsești. Am pățit-o când am fost la Chișinău, deși am repetat și acolo un pic, dar nu suficient, pesemne. De atunci, cu toate că i-am arătat, prin destule minute petrecute împreună, cât îl prețuiesc, nu și-a mai revenit din șoc. M-am consolat abia atunci când am văzut că nu sunt singura care l-a necăjit, domnul Gabriel Bebeșelea mi-a arătat un geamăn întru nefericire pe ecranul mobilului său, iar o colegă de la Humanitas mi-a spus că puiul ei ajunsese practic un schelet, ca să înțeleagă că nu-l hrănește îndeajuns cu vorbe. Metafora înghițirii cărții are, iată, noi variante neașteptate.
Una peste alta, sunt totuși entuziasmată de acest program, e chiar bine gândit: memorie vizuală și auditivă, repetiții peste repetiții și exerciții personalizate, constrângeri și imbolduri, chiar și stimularea orgoliului, până când, fără să-ți dai seama, te pomenești că te descurci între seducțiile și capcanele unei noi limbi.
Articolul acesta este aniversar: am făcut 100 de zile de exerciții, fără întrerupere, pe Duolingo. Păcat că nu scriu teatru, că aș ajunge departe: Lecția și Cântăreața cheală ale lui Ionesco au pornit de la ghiduri de conversație interbelice, un soi de Duolingo pe atunci la modă!
