Imaginea…

alături de informație – aflăm cotidian – ne poate afecta emoțional, însă nu se întâmplă nicidecum așa, după cum am mai scris, pentru că vizual nimic nu e clar, fiind abureală la propriu, iar informativ nimic nu e credibil, verificabil adică.

Marile alegeri europene însă aduc cu sine problema imaginii Țării în străinătate, invocată până la isterie tocmai pentru că noii noștri reprezentanți (posibil tot precedenții) decet, se cade să demonstreze că  din deteriorată o vor face strălucitoare; încă o probă că în fapt nu au făcut nimic în mandatul anterior nici aleșii dinăuntru, nici exteriorii. De fapt imaginea Țării nu are nimic cu realitatea, nici măcar sau mai ales la nivel etimologic, fiind efectiv rezultatul jocurilor politice interne și externe, în funcție de interese și cârdășii. Să mai adăugăm și faptul că marea democrație electorală europeană conține un element cel puțin dubios în numele cetățeniei unionist  europene: mulți sau mai puțini, cetățeni plecați (nu) demult și care nu au de gând să revină în Țară, își amintesc brusc de „Țărișoara noastră” căreia îi vor totuși binele, așa că votează în fapt pentru viitorul celor care nu vor să plece. Miroase mai curând a aranjament menit să aducă voturile lipsă în Țară celor (pre)stabiliți, ceea ce s-a mai întâmplat în trecutul nu foarte îndepărtat. 

Revenind la imagine: „reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească, sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări”, apoi și „reflectare artistică a  realității prin sunete, cuvinte, culori…” (DEX), ceea ce deja confirmă principiul latin quot capita tot sensus (câte capete atâtea înțelesuri). Altminteri trimiterea se face corect la latinescul imago, genitiv imaginis,  care limpezește, dacă nu imaginea Țării, măcar cât valorează aceasta în variantă voit denigratoare; din impresionanta pluralitate semantică a lui imago reținem în primul rând caracterul relativ, neidentic cu realitatea (de la res – lucru): reprezentare plastică, umbră a unui mort, fantomă, aparență, umbră opusă realității, comparație, alegorie.

Putem pricepe și percepe astfel de ce o minte luminată  și întru ale latinei (dar prost conducător) precum Dimitrie Cantemir scrie despre indepingibilis imago, adică imaginea cu neputință de redat; să înțelegem deci că imaginea Țării în exterior, care „ar fi  deteriorată”, nu este decât o consecință momentană sau de durată a proastei conduceri din interior îmbinate cu lipsa de interes din afară pentru un partener, supus ce-i drept, dar insuficient de ofertant. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *