Pe balcon

Stãm împreunã pe balcon,
Seara coboarã pe când bem
Ceaiul din ceştile verzui,
Dar eu, cea nevãzutã, cad
Într-o prãpastie fãrã fund.

Tu povesteşti, mã-ntrebi ceva,
Eu nu mai pot sã îţi rãspund,
Tu, însã, nu te-nfricoşezi
Ci spui: „Ce bine e acum
Când totul tace împrejur”
Şi îmi întinzi cuvântul tãu
Care mã trage din abis
Şi mã întoarce înapoi.

În timp ce eu mã luminez,
Tu te umbreşti, de parc-ai şti
Locul din care m-ai adus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *