De mânã, pe aleea strâmtã

Timpul ce se-ntindea-nainte,
Iluminând îndepãrtarea,
Se trage îndãrãtul nostru,
Lãsându-ne de azi pe mâine.

Şi totuşi ora-n care mergem,
De mânã, pe aleea strâmtã,
Are-o lucire-mpãrãteascã.

Ne agãţãm avizi privirea
De pomii goi, de câinii-n lesã,
De ciorile zvâcnind în aer,
De omul aţipit pe bancã.

Ce bine e acum, când încã
Ne ţinem strâns unul de altul
Şi-avem în faţã tot minutul!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *