
Aveam șapte ani când mama a zis:
Pe Dumnezeu Îl iubesc cel mai mult.
M-am simțit neiubită.
Te-am întâlnit și mi-ai spus:
Pe tine te iubesc cel mai mult.
Și m-am gândit
că sunt cea mai norocoasă femeie.
Ai desenat un câmp și mi-ai dat de-nțeles:
E casa ta.
Și câmpul a devenit casa mea.
După o vreme, ai zis:
Altcineva nu te-ar fi vrut.
Și m-ai convins
că altcineva nu m-ar fi vrut.
Ai tot ce-și poate dori o femeie. Altele
ar fi mulțumite.
Și am decis să fiu mulțumită.
Pe Dumnezeu Îl iubesc cel mai mult, zice mama.
Vocea ei e un foc
ce nu mă mai ajunge din urmă.
Cât de mult mă iubești? mă întrebi.
Suficient, îți răspund. Destul cât să crezi
că sunt fericită.
Adam Flavia
Născută la Tg. Mureș, la 27.12.1982. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Profesor pentru învățământul primar, redactor la revista Neuma, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București- Poezie, din anul 2018. A publicat poezie în revistele: Luceafărul de dimineaţă, România literară, Viața Românească, Apostrof, Vatra, Convorbiri Literare, Poesis, Familia, Mișcarea literară, Discobolul, Acolada, Argeș, Conta, Arca, Poezia, Hyperion, Scriptor, Caligraf, Litere, Feed Back, Mozaicul, Neuma, Vitraliu, Pro Saeculum, Tribuna, Algoritm literar, Zona Literară, Actualitatea literară, New York Magazin, Urmuz, Revista Nouă etc. Cele mai recente volume de poezie: duminicile de sub pământ, Ed. Tracus Arte (2016), Raiul de urgență (Ed. Neuma, 2017), Anotimpuri impare (Ed. Neuma, 2022).