MUSICA PURITAS DOMINICA (corect… muzical…)

judecând și nicidecum politic, constatăm că atât conducătorul bun cât și cel despre care s-a decis că e rău au locuri bine stabilite în marea operă, esențialul fiind talentul compozitorului și nu propaganda istorică sau contemporană. Marele compozitor se ridică deasupra intereselor momentane care nu au nimic cu adevărata artă. Dintre cei buni, începem cu împăratul Titus din mozartiana Clemenza di Tito. Finalul apoteotic confirmă ceea ce spunea cineva (de azi) că imperatorul roman reprezintă  „dictatul toleranței”, oricum preferabil toleranței față de dictat. Continuăm cu Pașa Selim din Entführung aus dem Serail. Bizar personaj fie și pentru că decide finalul operei fără să fi cântat nici o arie; să fie omisiunea genialului Amadeus? Nu contează: finalul stă sub semnul generozității musulmanului. Dintre răii încoronați, Donizetti s-a oprit la Henric VIII în Anna Bolena. Dar să nu-l ascultăm pe falusocratul monarh ci pe una dintre victimele sale. Mussorgsky ne prezintă în Boris Godunov (nu e cum s-ar vrea astăzi) un țar sensibil, victimă a circumstanțialilor săi. Să audiem finalul. Dinspre rău către bine se situează verdianul Nabucco. Trebuie să cedeze în fața puterii lui immenso Iehova. Să urmărim uvertura și finalul actului II. Toate interpretările sunt superlative.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *