Gabriel Liiceanu. IMPUDOARE. 7 citate în 7 zile (5)

Augustin se mărturiseşte „în faţa lui Dumnezeu“ (coram Deo) şi, în felul acesta, priveşte înlăuntrul său asistat de o altă privire, dacă nu învăluit în întregime în ea. Mai mult, cel în faţa căruia vorbeşte îi lasă iluzia nu numai că este, ci şi că ştie totul despre el, că știe, adică, mai mult decât mărturisitorul. Acesta speră să‑l întâlnească pe Creatorul său prin coborârea într‑un adânc care lui îi scapă şi, astfel, să se întâlnească în cele din urmă pe sine în sânul privirii lui Dumnezeu.

Eu, în schimb, sunt singur în faţa mea şi execut tumbe într‑o apă la mal, în bulboana aceea pe care o face râul şi în care, la ţară, copiii sar ţipând şi ţinându‑se cu o mână de nas. La celălalt capăt al mărturisirii mele nu mă aşteaptă nimeni şi, după fiecare săritură, ies ţinând în palme puţin noroi şi pietriş. Şi totuşi îmi place să mă scald în bulboana mea, fie şi doar sub privirile întâmplătoare – compasive, amuzate sau tâmpe – ale semenilor mei. De ce aş avea pretenţia ca ei să înţeleagă ceva din mine (sau din ei), de vreme ce eu înţeleg atât de puţin?