„Ultima dată am vorbit despre Ancoră, un element cu implicații profunde in zona umanului, cu trimiteri la înrădăcinare, apartenență, inalienare.
De această dată voi încerca, cu umila mea pricepere, să mă refer la „Cîrmă/Instalația de guvernare” care constructiv se află după elice, ca ultimă parte.
Poate că analizată separat, desprinsă din context, Cîrma nu ne înfățișează, pe îndelete, rolul ei. Trebuie știut că este acționată de la distanță cu ajutorul cârmei.
(cârma clasică)
(cârma modernă, de ultimă generație)
Menține nava pe drumul și direcția dorită. Lucrînd in mediu lichid are o formă hidrodinamică.
Asta ar fi în jargon.
Dorind să-i găsesc echivalențe în sfera noastră umană cred că ar trebui să o privesc pe etapele devenirii unui om.
În primii ani funcția Cîrmei este îndeplinită de părinți, educatori, tutori, cei care, în principiu, știu drumuri sigure și (te) guvernează ca atare. Lipsa acestora duce la devieri sau, mai grav, la alterarea parcursului. Astfel că, lăsându-i pe alții să te îndrume, faci un prim compromis cu viața fără a avea o alternativă la îndemână. O înțelegere mutuală între ei, ceilalți, care nu rămîne întotdeauna fără consecințe.
Legat de perioada începuturilor, o experiență recurentă care m-a marcat este desfășurarea „jocurilor”(oricare chiar, sau în special, miuța). Întro formă specifică de violență psihologică, aflam de fiecare dată noi reguli impuse de „cei mari” care stăpîneau teren, mijloace, toată logistica, ca să zic așa. Regulile nu aveau nimic în comun cu cele cunoscute de la școală sau televizor. Erau stabilite ad-hoc, se schimbau de la un joc la altul și uneori chiar în timpul jocului, cu scopul vădit de a asigura victoria celor mari. Probabil că recunoașteți modele asemenea la tot pasul. Urmarea acestor întâmplări este că am crescut și m-am dezvoltat ca un non-conformist, nu neapărat rebel. Sceptic față de autoritate, respectând reguli dar punând la îndoială si verificînd competențe.
Revenind la temă, non-conformismul este o parte componentă a Cîrmei mele.
Se mai adaugă moștenirea genetică. Informații, predispoziții care evoluează augmentînd aptitudinile. Unele neavînd un context favorabil, din păcate, se atrofiază, ramîn ca un limb paralizat. Urmează apoi sfaturi, cultură, tradiții, înțelepciune, predate și însușite colocvial sau formal în condiții prielnice. Important e se adaugi cinste și corectitudine, respectul față de adevăr, respect și iubire față de semenii tăi.
Fiecare trebuie să-și apuce ferm timona și să-și croiască un drum cît mai precoce. Pe acesta îl va cîrmi în două moduri care se regăsesc și in cazul navei:
a) Cînd totul în jur este liniștit, fără obstacole în preajmă, sîntem în regim automat și o sumedenie de reflexe intră în acțiune. Conștiența noastră e în adormire.
b) La apariția pericolelor, cînd ești „în ape nesigure”, cînd drumul ți se-ngustează trecem pe acționarea manuală a timonei.
Ceea ce nu am spus, nu e scris în clar, dar traversează acest text este „Cel ce stă la Cîrmă”. Acea entitate, care acționează Cîrma mînuind cu fermitate și siguranță timona, trebuie să fie Rațiunea. Trebuie să-i acordăm o elevație care-i conferă cea mai largă perspectivă și o atmosferă aerisită, neviciată ce asigură succesul acționării Cîrmei. Această îndeletnicirea nu ar sfârși bine dacă nu ar fi condimentată din abundență cu o minimă morală; aceea care păstrează Rațiunea independentă. Neșantajabilă.
Drumul trebuie parcurs. Vă reamintesc că la fel cum nava nu este construită să stea în port, la adăpost, și omul are călătoriile lui. Mulțumirea apare cînd totul se încheie unde și cum ne-am dorit.
