Un jurnal al despărţirii este confruntarea cotidiană cu moartea şi cu solitudinea . Un jurnal al despărţirii este încercarea de a aduce spre ziuă tot ceea ce visele şi himerele îţi dăruiesc, ca materie stelară a nopţii. Un jurnal al despărţirii este încercarea de a consemna, zi după zi, dorinţa irepresibilă a dorului de a te trage înapoi, spre a parcurge toate drumurile pe care memoria ta le păstrează, ca într-un sipet încărcat de miresme. Un jurnal al despărţirii este încercarea de a regăsi cărarea pierdută: ca în romanul lui Alain Fournier, castelul se află, undeva, dincolo de privire oarbe.
Un jurnal al despărţirii este o căutare de sine, este conversaţia care nu se poate întrerupe niciodată, de vreme ce se poartă nu prin cuvinte, ci prin murmure, atingeri şi boare de vânt. Un jurnal al despărţirii este o contemplare în oglindă, cu gândul la cel care se află alături de tine, inseparabil şi discret. Un jurnal al despărţirii este actul prin care fiecare clipă ce urmează morţii capată sens, ca punte în aşteptarea revederii.
Un jurnal al despărţirii este privirea pe care o îndrepţi asupra trecutului ce luceşte, infinit mai intens decât orice prezent pe care îl poţi imagina. Un jurnal al despărţirii este cronica rememorărilor fără de care instalarea în disperarea solitudinii ar fi inevitabilă ca o axiomă matematică. Un jurnal al despărţirii este un exerciţiu frenetic al dragostei, de parcă aceasta dragoste de după moarte ar întrece în tandreţe şi lumină tot ceea ce îmi putusem imagina.
Un jurnal al despărţirii reuneşte toate cuvintele nerostite pe care buzele mele le rostesc în vis şi în clipele de singurătate. Un jurnal al despărţirii cuprinde trecerea orelor în care, pe stradă fiind, aproape de colţurile pe care le-am iubit, îi invoc duhul şi ea se îndreaptă spre mine. Un jurnal al despărţirii este consemnarea subtilei transformări ce anulează graniţa dintre moarte şi viaţă, de parcă o bizară simultaneitate temporală se instalează şi mama este în mine este în afara mea şi ea este întreaga mea fiinţă, absorbit fiind de un flux ce trece dincolo de orice prag. Un jurnal al despărţirii este un text marin şi un text celest, un text terestru şi unul imaterial, un text care se gravează în mine, un text pe care îl visez înainte de a-l transcrie, un text în care mă izolez, ca într-o monadă de cristal levitând, un text din care vin spre ziuă şi spre care revin în fiecare noapte, magnetic atras de dor.
Un jurnal al despărţirii este portretul pe care îl desenez şi pe care nu îl voi termina niciodată, portretul în care se adună, tuşă după tuşă, parfum după parfum, toate gesturile pe care le presez ca într-un album de fotografii, toţi paşii care s-au aşternut şi pe pe care paşii mei îi urmează acum. Un jurnal al despărţirii este însumarea de clipe fără de care dragostea nu poate exista: cei care nu au iubit nu pot imagina nici nostalgia şi nici dorul, prinşi în menghina aseptică a vieţii lor. Un jurnal al despărţirii este reîntâlnirea pe care moartea nu o mai poate împiedica şi zădărnici. Un jurnal al despărţirii este pregătirea reunirii finţelor noastre eterice.
Jurnalul despărţirii se înalţă spre cer, eliberat de chingile terestre, descoperind limpezimea de nor. În acest jurnal al despărţirii pe care îl scriu regretele se topesc în valuri ,iar valurile nu se pot opri din alergarea lor. În acest jurnal al despărţirii pe care îl scriu ea se topeşte în mine de parcă în toate fotografiile ei nu am fi fost decât o singură fiinţă, ivită din matricea dragostei. În acest jurnal al despărţirii suntem, împreună, mare, grădină, stradă,grădină şi văzduh: timpul omenesc este înlăturat, spre a face loc clipei fără de sfârşit a iubirii materne.
