În infernul nostru, digital şi aseptic, se intră prin uşa de metrou ce se deschide în faţa noastră,la fel cum pătrundea, cândva, în infernul milanez un anume Dino Buzzati. În infernul nostru, digital şi aseptic, flăcările şi setea de pucioasă au lăsat loc ordinii becurilor de neon: clipele ce se […]
Dedicat mamei mele, Mihaela Stanomir, cea atât de cehoviană Cehov este unul dintre cei ce nu au dorit să fie profeţi şi educatori. Cehov este unul dintre cei care nu au aderat la o estetică a angajării ideologice, în numele credinţei în inevitabilitatea progresului. Cehov este unul dintre cei care […]
Şi ne putem aduce aminte cu adevărat de fericirea care ne-a fost dată doar în anotimpul în care păşim pe solul aspru şi neindurător al singurătăţii: doar atunci, vegheaţi de soarele ce se iveşte din oceanul amniotic al iubirii pierdute, ochii noştri pot regăsi intensitatea de culori şi de parfum […]
Iar atunci când vocile şi culorile se sting, treptat, tot ceea ce mai rămâne, în inimile celor care iubesc, este urma care nu se poate şterge a paşilor de demult, asemeni unui ecou ce străbate marile camere ale copilăriei pierdute. Căci trecerea înseamnă, înainte de toate, comuniunea care se ţese, […]
Jane Hirshfield În fiecare dimineață vecinul meu iese afară Dimineața vecinul meu iese pe terasă și privește afară, în unele zile poartă o jachetă galbenă, în altele, o pelerină de ploaie, alteori, o cămașă. Casa este destul de departe Nu-i știu numele, nu-i văd bine fața. Nu l-aș […]
Despărţirea face să se nască un nou anotimp al inimii, o toamnă fără de capăt în care murmurul şi şoaptele alungă cuvintele, iar gesturile zilei trezesc din adormire gesturile zilelor care au fost. Căci oamenii orbi, oamenii mediocri, oamenii care se agaţă de vieţile lor ca de un ciot sângerând, […]
Şi nu mai este nevoie să te privesc în fotografiile noastre , ( atât de puţine şi de fragile, smulse vremii prin timida complicitate a aparatului ce suprindea mişcarea surâsului tău melancolic), de vreme ce suntem una, iar fiecare fragment de oglindă în care mă contemplu readuce spre noi doar […]
Cuvintele romanului nostru de dragoste au crescut, temerar şi visător, din materia despărţirii: trezite în noi de moarte, ele au căutat drumul sore lumina zilei, trecând prin vămile de vis şi de negură ale somnului magnetic. Şi astfel am păşit pe un pământ pe care nu ni-l putusem închipui niciodată, […]
Şi mi se pare, recitind aceste pagini care sunt parte din creşterea timpului însuşi, că doar pudoarea şi modestia sunt pământul din care se iveşte, timid şi tandru, dragostea de dincolo de moarte. O dragoste care îşi proclamă, în viaţă fiind, histronica ei explozie de sentimente nu este dragoste, ci […]
Fotografia timpului nostru nu mai cuprinde imagini al căror contur să mai înfrunte limpezimea dimineţii: cadrele ei au căpătat imprecizia lichidă a unui val care porneşte, alungat de vânt, spre a se pierde în larg. Fotografia timpului nostru este un epilog care se scrie la căpătul unui roman de dragoste: […]
