Una dintre dimensiunile evidente și necesare ale proiectelor editoriale de substanță teologico-religioasă de la noi de după 1989 este aceea recuperatorie.
Sunt multe rafturi întregi, dacă nu deja biblioteci întregi cu cărți importante sau chiar de răscruce din zona literaturii spirituale care au intrat în cultura română în ultimele trei decenii. E o veste bună, mă grăbesc să spun.
Și, în plus, după demența austerității editoriale comuniste în această zonă, demersuri din această specie erau, desigur, necesare și vitale.
Iată, mai jos, un punctaj minimal cu privire la o serie specială care ilustrează acest gen – o serie făcută cu o abnegație remarcabilă și cu mult stil.
-sunt trei mari filoane de unde ne vin textele de orientare creștină, veche-creștină;
-primele două – și, totodată, cele mai acoperite la noi sub raportul bibliografiei disponibile – sunt creștinismul grec și creștinismul latin;
-un al treilea e, față de sus-numitele două, în mod evident mai auster ilustrat de texte și cărți: e vorba de creștinismul siriac;
-Agapie Corbu – impresionant, erudit preot și teolog – întreprinde, de mai mulți ani, un demers de acest tip, recuperatoriu, direct de la sursă: din siriaca veche – a acestei literaturi atât de puțin reprezentate la noi;
-un exemplu recent (și extraordinar – ca limbă română în care e tradus textul originar): Scrieri duhovnicești – Avva Iosif Hazzaya. Văzătorul de Dumnezeu;
-”…Avva Iosif Hazzaya, ignorarea lui fiind și ea parte a destinului nefericit și paradoxal al moștenirii duhovnicești siriene. Nefericit, întrucât e cunoscut fragmentar și deformat; paradoxal, întrucât măsura necunoașterii este în raport invers cu bogăția și importanța sa pentru viața duhovnicească” (Agapie Corbu);
-cartea apare în seria ”Philocalica siriacă” a editurii Sfântul Nectarie;
-ea e lucrată, impecabil și regal, împreună cu echipa extraordinară a celor de la editura Baroque Books and Arts.
Nu e nici o exagerare: pentru literatura de acest tip, odată cu această carte avem în românește o comoară. Nu mică.
