Povestea imaginată este plasată, ucronic, într-o Anglie alternativă a anilor ’80. Similar procedează Kazuo Ishiguro în „Să nu mă părăsești”. Ambele ucronii explorează, simultan, aversul și reversul progresului tehnologic. În romanul lui Kazuo Ishiguro, omenirea a eradicat definitiv bolile și a amânat degradarea firească a corpului uman printr-o invenție perversă: clonele (donatorii). Tensiunea rezidă în ambivalența progresului. Oamenii sunt, într-adevăr, vindecați de boală și scutiți de suferință, dar prețul este ignorarea&sacrificarea unor ființe înzestrate cu conștiință, emoții, empatie. Mesajul: nu există progres fără sacrificiu, fără fenomene secundare imprevizibile. Prețul pe care îl vom plăti pentru temperarea fricii de moarte este prea mare. „Proiectul Ghilgameș”, cum îl numește Yuval Noah Harari, implică o renunțare la dimensiunea morală a umanității sau o refasonare a conceptului de morală.
Ucronia lui Ian Mc Ewan valorifică o temă consacrată: a creatorului și a creației sale: androidul umanizat, ajuns la o conștiință superioară celei umane. Adamii și Evele lui Ian McEwan seamănă cu androizii lui Michael Crichton&Westworld. Ei sunt capodopere ale tehnologiei, dar și variante îmbunătățite ale omului moral: „Era speranța împlinirii năzuințelor noastre religioase, era Sfântul Graal al științei”. Roboții din „Mașinării ca mine” sunt sfinți.
Lumea ucroniei este o lume familiară și stranie în același timp. În acest alter mundi imaginat de Ian McEwan, Beatleșii s-au reunit, Kennedy a scăpat ca prin urechile acului din episodul Dallas, iar genialul matematician Alan Turing nu s-a sinucis, contribuind la accelerarea dramatică a progresului științific și tehnologic. Toate invențiile indispensabile ale lumii recente au fost făcute, astfel, mai devreme. Nu doar atât: omenirea a făcut un salt cognitiv prin inventarea unor ființe superioare, hiperinteligente, înzestrate cu o conștiință morală impecabilă, dar profund inadaptate la viața în societatea umană, cu tot ce implică ea: minciună, compromisuri, dedublări (dublugândirea lui Orwell) etc.
„Am creat o mașinărie dotată cu inteligență și conștiință de sine și i-am dat drumul în lumea noastră imperfectă.”
„nu există nimic în tot codul ăsta minunat al lor care să-i poată pregăti pe Adami și pe Eve pentru Auschwitz.”
Romanul urmărește, din perspectivă umană, trezirea unui Adam într-o lume străină, paradoxală, nepregătită pentru o ființă superioară. Dramoletele unor indivizi comuni în căutarea fericirii domestice sunt mai importante decât revelațiile implicate de o conștiință superioară, cu un alt mod de a se raporta la realitate. În final, într-o scenă dostoievskiană, creatorul își ucide creația.
Androizii le sunt superiori oamenilor, atât din punct de vedere tehnologic, dar mai ales moral. Dacă fiul lui Dumnezeu a fost repudiat de creaturile nerecunoscătoare și inferioare pe care le-a păstorit, Adamii și Evele din versiunea ucronică sunt inadaptații superiori constrânși să se autodezactiveze.
Finalul este anticipator&distopic: androizii se vor întoarce mesianic și vor reconfigura acest teritoriu populat de oamenii sclipitori și imperfecți numai pentru un scurt moment din respirația universului. „Utopia lui Adam ascundea un coșmar, așa cum fac de regulă utopiile.”
Utopia mașinii este distopia umanității.