„ În sfera tăcerii” – sunt multe zgomote și multă furie (I)

Complexă și cu valențe multiple, cărții[1] de care vorbesc  i se  potrivește sloganul publicitar  „trei în una”, deși  este posibil ca  alt cititor să  identifice  în ea chiar mai mult de trei  perspective, sau  chei de lectură.

Este, în primul rând, ceea ce e aproape de la sine înțeles, o biografie  prin documente  a personajului,  pastorul Richard Wurmbrand, foarte cunoscut cititorului român încă din primul deceniu de după 1989, când numeroasele sale cărți  au fost descoperite cu uimire și citite cu fervoare, iar unii privilegiați l-au putut cunoaște în carne și oase pe autor, asistând la conferințele lui, unele dintre ele filmate și disponibile pe internet azi.

Este în al doilea rând o radiografie a instituției represive,  cu aparatul, funcționarea,  metodele, stilul,  resursele și …. sursele sale, prilejuindu-ne, la  27 de ani de când ea ne-a devenit, chipurile, transparentă, noi și noi revelații și  elucidând  nu puține  nelămuriri.

Este în fine, un autoportret indirect al unei autoare, cercetătoare de mare  acribie și competență, căreia nu-i place să iasă în față, dar o face fără să vrea, prin  aplecarea și darul de a-și alege  teme spinoase, problematice, adevărate  bombe cu efect întârziat, s-ar putea spune.

Fiindcă  personajul ei chiar  este unul   dintre cele mai incitante de care putem da în generoasele arhive ale Securității. Pentru a-i cita pe cronicarii ei, ale căror voci sunt destul de variate și contrastante, pentru ca cititorul să nu se teamă de  subiectivitatea și nici chiar de falsurile înregistrate de ea, Richard Wurmbrand (1909-2001) ne este  cunoscut  ca misionar  cu o  activitate îndelungată ( se convertește și începe să propovăduiască,  în 1938) care „a infectat cu polenul lui  mistic sute de mii de oameni” (p.345), în România mai întâi,  unde s-a aflat, în cea mai mare parte a timpului, în detenție ori în anchete, după plecarea în exil, în toată lumea, iar după căderea regimului, din nou,  inclusiv în România . Ca o paranteză, anticipând, cehul  Jiří  Svoboda, redactor   din Praga al Publicațiilor  Creștine pentru Pace,  crede că  Wurmbrand a avut la  devoalarea adevăratului chip al acestui regim, o contribuție similară cu cea a lui Soljenițîn.  În tot cazul, pentru neutralizarea influenței sale, Securitatea din România a trebuit săfacă față unor provocări speciale. A recurs, astfel, în deceniul opt, la  vechea  colaborare cu serviciilor sovietice, aflate acum  în mâinile  lui Andropov, cu cele bulgare și cu grupuri religioase occidentale.  N-a pregetat să-și trimită în lume oamenii de la cel mai înalt nivel, inclusiv pe liderii religioși ai cultelor oficiale din România (Părintele Iustinian și Rabinul Moses Rosen), care să contacteze omologi din lumea liberă. Reprezentantul României la ONU a  avut de răspuns unor  interpelări, în urma unei scrisori  trimise de un adolescent  american de 14 ani,  care asistând la conferințele pastorului,  aflase despre  regimul  din închisorile politice din țara noastră.  Iar Vasile Pungan,  Stănescu și Nicolae Doicaru, miniștri, parlamentar și respectiv adjunct al Securității, au fost nevoiți să întocmească  planuri de măsuri,  schimbând  între ei idei pentru a contracara influența în lume  a  câte unei biete cărți a pastorului.

Viața  acestuia este însă mai sinuoasă decât  finis-ul care o încoronează.

Născut la București, ca ultimul dintre cei patru fii ai unui medic stomatolog, evreu, Wurmdrand își petrece copilăria și-și face  primii și singurii opt ani de școală în Turcia, la Istanbul, de unde revine, după moartea tatălui, în 1921, când începe deja să muncească.  În 1924, la 15 ani deci, tânărul ia contact  cu mișcarea social-democrată, iar în 1927 călătorește și  intră la Paris în cercurile comuniste.  Este arestat prima oară în 1929, pentru articole provocatoare publicate în ilegalitate.  Condamnat la 3 ani, este eliberat în 1932, și rearestat, pentru scurt timp, după câteva luni, pentru manifeste comuniste.  Apoi e arestat pentru  participarea la grevele din 1933 și  condamnat la  zece ani de detenție, pentru „rebeliune cu omor”. În anchetă, își denunță  tovarășii  de crez revoluționar  și în urma  declarațiilor lui, care demontează rețeaua comunistă ilegală de la Timișoara,  40 de lideri ai  mișcării comuniste,  aflată în ilegalitate, sunt arestați, judecați și închiși.  Este, din 1934 până în 1937 informator al Siguranței.  Grav  bolnav, are o criză de conștiință în urma căreia  se convertește  la credință, renunțând definitiv la orice activitate politică.  Va mai suferi, câteva rearestări și detenții, mai scurte, pentru atitudinea lui antisistem, în toate regimurile care au urmat,   pentru ca o dată cu venirea la putere a comuniștilor,  șirul arestărilor și anchetelor să nu se mai termine.  Este reținut în 1948,  iar în 1950  este condamnat la 20 de ani de detenție, eliberat pentru scurt timp și urmărit îndeaproape,  pentru ca  în 1959, să fie condamnat  la 25 de ani, pentru aceeași  trădare,  comisă  în  1933.

Bolnav din tinerețe de tuberculosă pulmonară, osoasă, ganglionară, intestinală,  aritmie extrasistolică, tahicardie, tromboflebită  și de o mulțime de alte afecțiuni (vezi p. 28, din  ampla Introducere), ajuns  de multe ori în pragul morții, i se grăbesc procesele, e anchetat, judecat și condamnat în camera de spital, pentru a nu muri  în mâinile organelor de represiune cu vina neclarificată, este eliberat o dată cu valul de deținuți politici în iulie 1964, iar în 1965  i se dă  pașaport și împreună cu soția și băiatul părăsește definitiv România.  Unde revine imediat după revoluție cu o reputație de pastor neoprotestant și de redutabil adversar al regimului comunist bine  consolidată, cum am văzut.

(va urma)

[1] „ În sfera tăcerii”  Richard Wurmbrand în dosarele Securității  – Ediție îngrijită de Maria Hulber

Editura Ratio&Revelatio –Oradea

 

3 Comentarii

  1. jela Despois says:

    Buna ziua, domnule Crstici, multumesc pentru interesul dvs.
    NU, aluzia livrescă din titlul meu se referă la controversele din inchisori legate de schimbarile de pozitie ale acestui om complex, derutant și la opiniile contradictorii despre el ale diverselor personaje care iau cuvântul în documentele Securității…Uneori la „furia” lui,care dupa spusele unor personajel cu care s-a intersectat, își amenința adversarii cu „distrugerea”, în anii târzii, cânddin angajamentele din tinerețe păreau să nu mai fi rămas urme…

  2. Wurmbrand nu a fost niciodată pastor neoprotestant. E o legendă urbană, precum și cea care afirmă că s-ar fi convertit la ortodoxie.

  3. Dușan Crstici says:

    Am așteptat cu nerăbdare ecourile evenimentului din 2 iunie. Titlul recenziei dumneavoastră ma îndemnă să aștept cu si mai multa nerăbdare continuarea. Au fost oare, controverse zgomotoase și, chiar, furioase?! Apostazia viitorului pastor martir, in ceea ce privește crezul marxist leninist doare si acum, in recrudescența neo marxista? Munca enormă apostolica,depusă timp de 8 ani, de către distinsa doamnă Maria Hulber, efectiv, o coborâre in iadul suferinței inimaginabile al universului carceral politic, încarcerat timp de decenii intr-o impenetrabilă „sferă a tăcerii” să genereze public furie? O serie de întrebări, al căror răspuns, sper să-l găsesc citind continuarea recenziei dumneavoastră. Cu deosebită stimă, Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *